Radio RENAȘTEREA

 LIVE

În urmă cu 27 de ani pleca la Domnul „Duhovnicul Bucovinei”: Îndrumarea sufletelor este o artă, spunea Părintele Iachint

de | iun. 23, 2025

S-au împlinit 27 de ani de la plecarea în veșnicie a Părintelui Iachint Unciuleac de la Putna, supranumit „Duhovnicul Bucovinei”.

„Îndrumarea sufletelor spre mântuire, ridicarea din prăpastia păcatelor, a patimilor, din deznădejde, este o artă care nu se învață pe băncile școlilor, ci numai în lupta cu viața”, spunea arhimandritul Iachint.

„Această artă poate fi deprinsă numai la școala smereniei, a ascultării, a lepădării de sine, numai în lumina lui Hristos”.

Părintele Ioanichie Bălan l-a numit „cel mai prețuit duhovnic și stareț în iubita noastră Bucovină”, un cleric blând care a ţinut la Putna candela evlaviei aprinsă aproape trei decenii.

Biografie

Părintele Arhimandrit Iachint Unciuleac s-a născut în data de 10 septembrie 1924 în satul Mănăstirea, comuna Dăgâța, județul Iași. Doi dintre cei cinci copii ai familiei s-au călugărit

La vârsta majoratului a participat la Al Doilea Război Mondial, după care s-a înscris la Școala de Cântăreți bisericești din Roman.

În decembrie 1953 a fost tuns în monahism la Mănăstirea Sihăstria, primind numele Iachint, iar pe 21 mai 1954 a fost hirotonit ierodiacon.

Cu binecuvântarea părintelui său duhovnicesc, ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor, a urmat Seminarul monahal superior de la Mănăstirea Neamț.

Între 1977 și 1992, Părintele Iachint a fost stareț la Putna, unde fusese trimis de Mitropolia Moldovei încă din 1956.

La vârsta de 74 de ani, în seara zilei de 23 iunie 1998, după ce a spovedit un ucenic apropiat, a rămas singur în chilie, rugându-se lui Dumnezeu, și așa și-a dat duhul în mâinile lui Hristos, în scaunul de spovedanie.

A fost înmormântat vineri, 26 iunie 1998, în cimitirul mănăstirii pe care a slujit-o cu vrednicie 42 de ani.

Foto credit: Mănăstirea Putna

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sfânta Treime: Ziua Centrului de Presă Basilica al Patriarhiei Române

Sfânta Treime: Ziua Centrului de Presă Basilica al Patriarhiei Române

Toate cele cinci instituții care fac parte din Centrul de Presă Basilica al Patriarhiei Române au fost așezate sub ocrotirea Sfintei Treimi, având drept model și ajutor Persoanele Divine care „se dăruiesc reciproc şi lucrează împreună în armonie desăvârşită, iar slava...