Radio RENAȘTEREA

 LIVE

În urmă cu 48 de ani trecea la cele veșnice Protosinghelul Nicodim Măndiţă

de | iul. 6, 2023

Acum 48 de ani, Protosinghelul Nicodim Măndiţă de la Mănăstirea Agapia trecea în veșnicie.

Protosinghelul Nicodim Măndiţă s-a născut în 28 octombrie 1889, în satul Bunești, județul Argeș, și a fost un iscusit apărător al Ortodoxiei şi un călugăr misionar fără egal în monahismul nostru contemporan.

Între anii 1916-1918, a luat parte la primul război mondial, iar în anul 1920 a intrat în nevoinţa monahală la Schitul Măgura (Bacău). În vara aceluiaşi an s-a învrednicit de darul preoţiei.

Între anii 1921-1923 a fost preot misionar în satul Schitul Frumoasa (Bacău). Apoi, încă doi ani a fost duhovnic la Mănăstirea de maici Giurgeni (Roman). Între anii 1925-1935 a slujit ca preot misionar în Transilvania, în satele Pâclişa (Alba), Hărmaşul Ciceului şi Leurda Gârboului (Cluj).

Între anii 1935-1945 a fost duhovnic la Mănăstirea Agapia, apoi încă 17 ani, duhovnic la Mănăstirea Văratec. Ultimii ani, 1962-1975, i-a petrecut la Agapia în linişte şi rugăciune, murind la vârsta de 86 ani.

Acest cuvios părinte avea de mic o aleasă trăire duhovnicească, iubind cel mai mult rugăciunea, postul şi citirea sfintelor cărţi. Pentru aceea, toţi se foloseau de înţelepciunea lui.

Când a intrat în Schitul Măgura (Târgu-Ocna), stareţul, văzând ascultarea lui, îndată l-a făcut călugăr. Apoi, văzându-l blând şi priceput în Sfânta Scriptură, l-a făcut preot şi păstor de suflete. Şi învăţa aşa de frumos pe credincioşi, încât veneau de departe să-l vadă şi să primească de la el cuvânt de mângâiere.

Satul Schitu Frumoasa (Moineşti) era un sat mic, lipsit de preoţi şi dezbinat de secte. Timp de trei ani, cât a fost paroh aici, părintele Nicodim a schimbat profund viaţa duhovnicească a credincioşilor. Mai întâi, a întors la Ortodoxie pe toţi cei dezbinaţi.

Apoi, a combătut cu multă putere imoralitatea, beţia şi certurile în familie, desfiinţând cârciumile şi întărind unitatea, buna credinţă şi omenia între toţi. Şi pe acestea toate le-a săvârşit prin trei căi: printr-o viaţă personală exemplară, prin slujbe frumoase la biserică şi prin predicarea vie şi permanentă a cuvântului lui Dumnezeu.

Foto credit: Basilica.ro

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

8 ianuarie: Părintele Iulian Prodromitul ar fi împlinit 100 de ani

8 ianuarie: Părintele Iulian Prodromitul ar fi împlinit 100 de ani

Joi se împlinesc 100 de ani de la nașterea Arhimandritului Iulian Lazăr, unul dintre cei mai iubiți duhovnici români din Sfântul Munte Athos. Timp de decenii, chilia sa de la Schitul Românesc Prodromu a fost loc de pelerinaj și mângâiere pentru mii de credincioși,...