Înălțarea Domnului, prăznuită la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

de | iun. 2, 2022

La Praznicul Înălțării Domnului, joi, 2 iunie 2022, zi în care sunt pomeniți și eroii neamului românesc (Ziua Eroilor), Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la Catedrala Mitropolitană „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca.

Din sobor au făcut parte slujitori ai Catedralei și părinți profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din municipiu, în frunte cu eclesiarhul Catedralei, arhimandritul Simeon Pintea.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, prin care a îndemnat „să fim buni misionari ai Domnului Iisus Hristos” și conform îndemnului Mântuitorului, din Predica de pe munte: „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri.”(Matei 5,16). De asemenea, ierarhul le-a vorbit celor prezenți despre importanța zilei şi despre datoria de a ne cinsti înaintașii și eroii.

 

În cadrul slujbei, Mitropolitul Clujului s-a rugat pentru eroii neamului care s-au jertfit pentru libertatea, unitatea, credinţa şi demnitatea poporului român.

Răspunsurile liturgice au fost date de cântăreții Catedralei.

La Sfânta Liturghie au participat copiii de la Grădinița „Sfântul Stelian” a Arhiepiscopiei Clujului, tineri și numeroși credincioși clujeni, iar o parte din cei prezenți au asistat la slujbă în fața Catedralei din Piața Avram Iancu, rugându-se alături de ierarh pentru cei aflați în necazuri și suferințe, pentru pacea lumii și pentru „eroii, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori, pentru apărarea patriei şi a credinţei ortodoxe strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea, unitatea şi demnitatea poporului român”.

Tot astăzi, de la ora 12:00, în Cimitirul Eroilor din Cluj-Napoca, a fost oficiată slujba Parastasului pentru eroii neamului.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Liturghia Darurilor în Parohia Sângeorz-Băi III

Liturghia Darurilor în Parohia Sângeorz-Băi III

Vineri, 12 aprilie 2024, de la ora 16:00, la Biserica cu hramurile „Sfântul Proroc Ioan Botezătorul” și „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Sângeorz-Băi (Parohia Sângeorz-Băi III), județul Bistrița-Năsăud, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul,...