Înălțarea Domnului și Pogorârea Sfântului Duh (Pr. Prof. Stelian Tofană) P1

de | iun. 4, 2024

Programul de aprofundare a învățăturii biblice „Să învățăm și să citim împreună Sfânta Scriptură”, susținut de Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană, este difuzat la Radio Renașterea în fiecare zi de marți de la ora 19.00.

Luca 24: 44-53

„Şi le-a zis: Acestea sunt cuvintele pe care le-am grăit către voi fiind încă împreună cu voi, că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre Mine în Legea lui Moise, în prooroci şi în psalmi. Atunci le-a deschis mintea ca să priceapă Scripturile. Şi le-a spus că aşa este scris şi aşa trebuie să pătimească Hristos şi aşa să învieze din morţi a treia zi. Şi să se propovăduiască în numele Său pocăinţa spre iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim. Voi sunteţi martorii acestora. Şi iată, Eu trimit peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; voi însă şedeţi în cetate, până ce vă veţi îmbrăca cu putere de sus. Şi i-a dus afară până spre Betania şi, ridicându-Şi mâinile, i-a binecuvântat.Şi pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer. Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare.Şi erau în toată vremea în templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu. Amin.”

 

Studiu Biblic
Studiu Biblic
Înălțarea Domnului și Pogorârea Sfântului Duh (Pr. Prof. Stelian Tofană) P1
Loading
/

DISTRIBUIE

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/steliantofana/" target="_self">Pr. Prof. Stelian Tofană</a>

Pr. Prof. Stelian Tofană

Profesor universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, titularul catedrei de „Studiul Noului Testament”.

Emisiuni recente

În ce constă viața veșnică? | Duminica a 7-a după Paști

În ce constă viața veșnică? | Duminica a 7-a după Paști

Ev. Ioan 17, 1-13; Rugăciunea lui Iisus „Acestea a vorbit Iisus şi, ridicând ochii Săi la cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preaslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preaslăvească. Precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora...

Îngrijirea bolnavilor

Îngrijirea bolnavilor

În cadrul emisiunii de astăzi, vom aborda un subiect legat de îngrijirea bolnavilor. Cu toți am avut parte de momente când o persoană dragă a suferit o problemă de sănătate, moment în care ne-am întrebat: „Cu ce pot să fiu de folos?”. După cum bine-știm, sănătatea e...

Lucrarea terapeutică plină de iubire a părintelui duhovnicesc I

Lucrarea terapeutică plină de iubire a părintelui duhovnicesc I

Am detaliat, în emisiunile precedente, în cadrul discuțiilor noastre legate de Lucrarea (sau înfăptuirea) tămăduirii prin iubire, aspecte privind: Procesul tămăduirii și lucrarea terapeutică duhovnicească în scrierile unor teologi contemporani bazate pe tradiția...