Înaltpreasfințitul Andrei a sfințit Monumentul Eroilor din Parohia Rogojel

de | mart. 6, 2021

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat sâmbătă, 6 martie 2021, în mijlocul credincioșilor din Rogojel, județul Cluj, cu prilejul sfințirii Monumentului Eroilor din localitate.

De la ora 12.00, Mitropolitul Clujului, înconjurat de un sobor de clerici, a binecuvântat monumentul ridicat în cinstea eroilor locali căzuţi pe câmpurile de luptă din timpul cele două Războaie Mondiale, apoi a oficiat slujba Parastasului pentru odihna sufletelor acestora.

Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Huedin, preotul Dan Ionuț Lupuțan, parohul comunității, preotul Florin Mereu, precum și alți preoți din împrejurimi.

La finalul slujbei, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, vorbindu-le celor prezenți despre importanța pomenirii și cinstirii eroilor neamului românesc, precum și a tuturor celor adormiți în Domnul.

 

Pentru activitatea pastorală și administrativă desfășurată în parohie, precum și pentru contribuția adusă la edificarea monumentului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei l-a hirotesit iconom, cu dreptul de a purta brâul roșu, pe parohul din Rogojel, preotul Florin Mereu, iar primarului comunei Săcuieu, Gheorghe Cuc, i-a acordat Ordinul „Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni”.  De asemenea, alți binefăcători au fost distinși cu diplome de aleasă cinstire.

În cadrul evenimentului comemorativ, istoricul dr. Mircea Gheorghe Abrudan, cercetător științific la Institutul de istorie „George Barițiu” al Academiei Române – Filiala Cluj, a  vorbit despre importanța istorică a evenimentului și despre eroii locali.

De asemenea, un grup de copii și tineri din Rogojel și ASCOR Cluj-Napoca au susținut un scurt moment artistic ce a constat în cântece și poezii patriotice.

Monumentul Eroilor este amplasat în proximitatea bisericii parohiale și a fost realizat în perioada 2018-2020, de artistul Andrei Răileanu, cu sprijinul Primăriei Săcuieu, Consiliului Județean Cluj și credincioșilor Parohiei Rogojel.

 

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Părintele Ioan Dâmbu, Cetăţean de onoare al comunei Zagra

Părintele Ioan Dâmbu, Cetăţean de onoare al comunei Zagra

Duminică, 21 iulie 2024, comunitatea euharistică din Zagra l-a primit pe noul său păstor duhovnicesc, în persoana Părintelui Vălean Ioan Grigore, după ce Părintele Ioan Dâmbu s-a pensionat, începând cu data de 1 iulie, în urma unei slujiri de aproape jumătate de veac...

Patriarhul României împlinește vârsta de 73 de ani

Patriarhul României împlinește vârsta de 73 de ani

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, împlinește luni vârsta de 73 de ani. Preafericirea Sa se află în al 17-lea an de patriarhat, având peste trei decenii de slujire arhierească. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române este originar din satul Dobrești,...