Înaltpreasfințitul Andrei, în mijlocul preoților din Protopopiatul Cluj I, întruniți în ședință lunară la Parohia Șutu

de | sept. 29, 2017

Joi, 28.09.2017, preoții Protopopiatului Cluj I, s-au întrunit în ședință lunară în Parohia Șutu, Protopopiatul Cluj I.

Ședința a început la ora 8.00 cu Sfânta Liturghie săvârșită de un sobor de preoți în frunte cu Părintele Profesor Ioan Bizău de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj Napoca și cu Părintele Protopop Dan Hognogi.

Înaltpreasfințitul Andrei, în mijlocul preoților din Protopopiatul Cluj I, întruniți în ședință lunară la Parohia ȘutuDupă Sfânta Liturghie s-a săvârșit, de către Înaltpreasfințitul Andrei, Mitropolitul Clujului slujba parastasului în amintirea doamnei preotese Sanda Daniela Popa, soția Părintelui paroh din Șutu, Dorel Popa, trecută la cele veșnice în urmă cu șapte ani. La parastas au fost prezenți, pe lângă preoți și membrii familiei Părintelui Dorel Popa, dar și mulți credincioși din Parohia Șutu. După parastas Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a ținut un scurt cuvânt de învățătură în care a punctat importanța slujbelor liturgice și cu precădere a Sfintei Liturghii prin care intrăm în comuniune unii cu alți dar și cu cei plecați din lumea aceasta. De asemenea Înaltpreasfinția Sa a subliniat faptul că rugăciunea pentru cei morți se bazează pe textul Sfintei Scripturi, amintind în acest sens textul din II Macabei 12, 42.

După cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Părintele Protopop Dan Hognogi a deschis ședința propriu-zisă, punctând importanța cunoașterii, din partea preoților, și a altor comunități liturgice, din care, spune Părintele Protopop „să luăm ca albinuțele lucrurile bune.” Ședința a fost deschisă prin prelegerea Părintelui Profesor Ioan Bizău, în care a punctat câteva aspecte deosebit de importante atât din punct de vedere duhovnicesc cât și practic:

  • Demnitatea și privilegiul preotului de a i se spune „părinte”
  • Noblețea slujirii preoțești
  • Estetica slujirii și a spațiului sacru
  • Jertfa pe care preotul trebuie să o facă cu timp și fără timp
  • Provocările societății moderne contemporane etc

Înaltpreasfințitul Andrei, în mijlocul preoților din Protopopiatul Cluj I, întruniți în ședință lunară la Parohia ȘutuDupă cuvântul Părintelui Profesor, un reprezentant al „Coaliției pentru familie” a dus în atenția preoților câteva aspecte practice privind organizarea și implicarea tuturor în susținerea familie tradiționale.

La final, Părintele Protopop a precizat câteva aspecte administrative. După terminarea ședinței, Părintele Paroh Dorel Popa a organizat o agapă frățească iar Părintele Profesor Ioan Bizăua făcut o apreciere a zilei de astăzi, în care a evocat bucuria de a fi în mijlocul preoților Protopopiatului nostru, unii dintre ei foști colegi de școală cu dânsul, alții foști studenți, tuturor împărtășind din experiența sfinției sale și împărtășindu-se totodată de bucuria de a fi împreună cu cei prezenți.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Slujba Invierii la Catedrala Episcopala din Baia Mare

Slujba Invierii la Catedrala Episcopala din Baia Mare

Sâmbătă, 30 aprilie, cu începere de la ora 24,00, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat slujba Învierii Domnului, la Catedrala Episcopală “Sfânta Treime” din Baia Mare, înconjurat de un frumos sobor de preoţi şi diaconi. Aducerea Luminii Sfinte de la...

Joia Patimilor, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

Joia Patimilor, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

Sute de clujeni au luat parte joi seara în Catedrala Mitropolitană din centrul orașului, la slujba Deniei din Sfânta și Marea Vineri, numită și „Denia celor 12 Evanghelii” sau „Slujba Sfintelor și Mântuitoarelor Pătimiri”. Slujba Deniei celor 12 Evanghelii a fost...

Urcuş spre Înviere la Zalău

Urcuş spre Înviere la Zalău

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, în perioada 25-28 aprilie  au avut loc în municipiul Zalău şi oraşul Jibou ample acţiuni filantropice adresate unui număr de 75 de familii care se confruntă cu probleme cauzate de lipsurile...

Denia celor 12 Evanghelii la Catedrala Episcopală din Baia Mare

Denia celor 12 Evanghelii la Catedrala Episcopală din Baia Mare

În Sfânta şi Marea Joi a Săptămânii Patimilor, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat cu începere de la ora 17:00 în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, Denia celor 12 Evanghelii, în fruntea unui sobor de preoţi, din care au făcut parte...