La început de toamnă primim vestea cea bună, Părintele Mitropolit Andrei este ales membru de onoare al Academiei Române, prin personalitatea și lucrarea misionară de excepție pe care a desfășurat-o în decursul anilor de slujire, dar și ca recunoaștere a instituției pe care o reprezintă. Și, deopotrivă, se mai întâmplă o recunoaștere fundamentală și structurală – „cultura Duhului” este sarea și lumina culturii și împreună-lucrătoare cu aceasta pentru o arhitectură sănătoasă a lumii, într-o firească coerență cu istoria, dar și deschisă noului, deodată cu spontaneitatea, prospețimea și vitalitatea pe care le presupune.

Suntem obișnuiți cu Părintele Mitropolit Andrei în primul rând ca „pater spiritualis”, cel care naște, îmbrățișează, acompaniază și „investește” incorigibil în copiii săi, pe care-i intuiește cu ochii lui Dumnezeu, ca mădulare potrivite în structura Bisericii și a lumii, în general. Ba mai mult, noi, cei de aproape și apropiați, îl (re)cunoaștem drept școală a „părinției spirituale”, calitate în care se exersează și în care s-a validat de mult timp. Părintele naște, iar copiii sunt învățați să devină și ei, la vreme, părinți. Rezultatele vădesc consistență, dar sunt dobândite cu anevoie și presupun multă răbdare. Și acest lucru se vede, mai întâi, la nivel personal, dar se extinde și în zona instituționalului, pentru ca să nu rămână doar lucrări individuale și sporadice, ci să capete stabilitate și continuitate.

Acest veșmânt sub care se (re)cunoaște Înaltpreasfinția Sa se extinde acum și în spațiul Academiei Române, spiritualitatea oferindu-și resursele sale instituției care orientează viața social-culturală a țării. Preluăm în acest sens axioma Sfântului Simeon Noul Teolog afirmând că nu „pur și simplu cunoașterea aduce lumina, ci lumina naște cunoașterea”, argumentând prezența spiritualității în ambientul cultural, cu profilul specific de excepție întrupat în Academia Română. Prin înțelesul adânc al realității, această instituție de prestigiu ridică și propune standarde înalte, lecturând semnele timpului între istorie și metaistorie, între materie și spirit, între acum și viitor. Prin elementul spiritual, cele trei componente fundamentale ale sale, știința, arta și literatura, se transformă: știința, sub diversele ei forme, devine „con-știință”, în sensul etimologic al cuvântului, dar, totodată, trimite și o la raportare etică în derularea ei, care o pune în slujba omului și o ferește de derapaje; arta își verifică autenticitatea prin căutarea frumosului cu valențe sofianice și soteriologice, punând în evidență creativitatea umană, în descrierea omului ca icoană a Creatorului divin și „coroană a lumii”; iar literatura își dovedește existența ca părtășie de conținut la l(L)ogosul, care era la Dumnezeu, vine de la Dumnezeu și este Dumnezeu (Ioan 1, 1-3), identificând lumea în semnificațiile ei ultime.

Într-o lectură spirituală, cultura, ca întâlnire a celor trei, își descoperă (pornind de la relația cult-cultură) matricea religioasă și punctul său de referință. În felul acesta, aceasta își recuperează rolul propedeutic în lecturarea lumii și a realității divine (pornind de la relația „pridvorul culturii” și „naosul teologiei”), propune, în consecință, ca metodologie discernământul și selectivitatea într-o lume a ofertelor (după modelul albinei – înțelepciune, zăbavă, cercetarea conținutului și adaptare), și, în cele din urmă, valorizează și validează dimensiunea cathartică și ascetică a muncii intelectualului, ca punct de sprijin și de referință în viața cetății.

Părintele Mitropolit Andrei s-a remarcat în plan social în toată această perioadă prin slujirea sa de „pater spiritualis”, ca arhiereu, dascăl și om al cetății, iar acum aceasta capătă recunoaștere din partea Academiei Române. Începând cu ședința din 15 septembrie 2021, Înaltpreasfințitul Andrei devine „homo academicus”, în sensul maximal al termenului, fiind ales membru onorific al acestei instituții, la Secția de Filozofie, Teologie, Psihologie și Pedagogie.

Nu îmi doresc să fac o analiză cantitativă a biografiei stufoase a Părintelui Mitropolit, deși acest lucru ar fi mult mai simplu și, cu siguranță, ar impresiona. Ci voi trece în revistă doar elementele și momentele cele mai semnificative din slujirea sa arhierească și prezența sa academică de la Alba Iulia și Cluj-Napoca: la Alba Iulia – 45 de noi mănăstiri şi schituri, 120 biserici noi, 70 de noi case parohiale, o facultate de Teologie (fiind membru fondator al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia), un seminar teologic, un radio ortodox („Reîntregirea”), prima structură de asistenţă socială a Bisericii Ortodoxe Române („Filantropia Ortodoxă”), cu peste 70 de unităţi de asistenţă socială, o editură („Reîntregirea”), o tipografie; la Cluj – ctitorirea, în timp record, a unui sediu modern pentru Facultatea de Teologie și a unui cămin studențesc, Campusul Teologic „Nicolae Ivan”; Colegiul Ortodox „Mitropolit Nicolae Colan”, cuprinzând întreg ciclul preuniversitar ajuns acum la peste 900 de elevi; Centrul Misionar pentru Tineret „Ioan Bunea” din Sângeorz-Băi; organizarea „Întâlnirii Tinerilor Ortodocşi din Europa”, în perioada 4-7 septembrie 2015, o premieră pentru întreaga lume ortodoxă, cu peste 6000 de tineri din ţară, din diaspora românească și din alte ţări ale lumii; Centrul Misionar-social „Sfântul Andrei de pe Calea Turzii, proiect în desfășurare; la acestea se adaugă activitatea administrativă, implicarea în viața culturală a eparhiei, lucrarea catehetică pe segmente de vârste, participări la diverse simpozioane internaționale și naționale, emisiuni televizate sau la radio, numeroase proiecte sociale inițiate sau continuate, și, nu lipsit de importanță, susținerea dialogului ecumenic. În ce privește activitatea didactică, a fost profesor universitar la Facultatea de Teologie din Alba Iulia, în prezent la cea din Cluj și este îndrumător de doctorat începând cu 2010, născând generații după generații, printre care mă număr și eu. Este Doctor Honoris Causa al Universității Tehnice din Cluj-Napoca, al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, dar și al Universității Tehnice din București. Cu referire la activitatea publicistică, bibliografia sa numără 25 volume, peste 100 de studii academice și nenumărate articole în reviste, jurnale și ziare.

Sintetizând, în toți acești ani de slujire sacerdotală, didactică și socială, s-a dovedit în rândul celor care orientează viața, iar această primire în rândul comunității Academiei Române reprezintă o recunoaștere firească a personalității sale de excepție – lui „pater spiritualis” i se adaugă „pater academicus”, în sensul de personalitate de referință, dar și ca cel care naște „filii academici”. Însă orice recunoaștere înseamnă și o provocare pe mai departe. Și, cunoscându-l bine pe Înaltpreasfințitul, suntem siguri, că bucurându-se discret, fără să transforme acest moment în eveniment mediatic, este pregătit pentru alte și alte proiecte, care-și așteaptă ctitorul.

Vă felicităm, Înaltpreasfinția Voastră,  pentru această recunoaștere și vă mulțumim pentru bucuria pe care o împărtășiți cu noi și de data aceasta, cei de aproape și apropiați. Vă resimțim ca „omul-instituție” care își trăiește viața pentru și deodată cu cea a instituției, pentru ceilalți.

Luceat lux vestra!

Filius spiritualis et academicus,

† BENEDICT Bistrițeanul

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului