„Înaltpreasfințitul Bartolomeu nu dădea niciun pas înapoi” Arhimandrit Dumitru Cobzaru | Întâlnirea cu tinerii din ASCOR Cluj-Napoca

de Eseu

La Biserica Studenților din Complexul Universitar Hașdeu din Cluj-Napoca este o tradiție să aibă loc evenimente cu o încărcătură spirituală deosebită. Drept dovadă, și în seara zilei de 31 ianuarie 2024, biserica a devenit neîncăpătoare. Se anunța una cu har mult și cu amintiri depănate despre „cum era omul duhovnicesc Bartolomeu Anania”. Așa s-a și întâmplat!

O seară în care zeci de tineri au ascultat într-o liniște plină de bucurie fiecare cuvânt al invitatului lor special, Arhimandritul Dumitru Cobzaru, Exarhul Mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, și și-au reamintit cu drag de mitropolitul, scriitorul și omul Bartolomeu Anania, de la a cărui trecere în eternitate s-au împlinit 13 ani.

De multă vreme nu am mai simțit o energie atât de prietenoasă, benefică și caldă ca aceea pe care o puteai simți în preajma părintelui exharh în timp ce depăna amintiri în aceea seară. A fost cea mai firească terapie pentru minte și suflet, îmi place să cred că deopotrivă pentru povestitor și auditoriu. Mi-a plăcut mult să văd și copii ascultând poveștile, iar la finalul întâlnirii cel mai tare m-au impresionat vocile tinere ale studenților care au încununat seara cântând lui Dumnezeu și mulțumind parcă invitatului pentru momentele de neuitat.

Întâlnirea cu Bartolomeu a fost un briliant în viața părintelui Dumitru, marea întâlnire a vieții.”, a spus în deschidere părintele paroh Ciprian Negreanu, care a subliniat în cuvântul de introducere, că invitatul a avut marea șansă de a-l fi cunoscut pe vrednicul de pomenire ierarh, încă de la primii săi pași pe drumul călugăriei.

Acest lucru este subliniat dealtfel și prin teza de doctorat pe care Părintele Dumitru, i-a dedicat-o ierahului: „Bartolomeu Valeriu Anania (1921-2011). Omul Destinul si Istoria”. Trebuie menționat aici că în dimineața zilei de 31 ianuarie 2024 a avut loc și prezentarea cărții mai sus menționate la Academia Română Filiala Cluj în cadrul lansarii publicațiilor Centrului de Studii Transilvane.

„Înaltpreasfințitul Bartolomeu nu dădea niciun pas înapoi” Arhimandrit Dumitru Cobzaru | Întâlnirea cu tinerii din ASCOR Cluj-Napoca

Revenind la evenimentul din Hașdeu, dialogul dintre Părintele Dumitru cu studenți s-a dovedit unul minunat, poate și pentru că vrednicul de pomenire Bartolomeu „iubea foarte mult tinerii și întotdeauna a avut ca grija duhovnicească să sădească în inimile lor câte un cuvânt care să-i călăuzească pe drumul tinereții și a vieții.”

Seara a debutat cu Slujba Parastasului. Aici am rămas impresionată de faptul că slujirea invitatului și a preoților se împletea atât de natural și frumos cu vocile studenților, cu faptul că au rămas aprinse doar lumânările în biserică, cu mirosul atât de plăcut de tămâie, încât aveai sentimentul că din ceruri bătrânul arhiereu Bartolomeu zâmbește aprobator.

„Înaltpreasfințitul Bartolomeu nu dădea niciun pas înapoi” Arhimandrit Dumitru Cobzaru | Întâlnirea cu tinerii din ASCOR Cluj-Napoca

La final, Părintele Dumitru așezându-se printre tineri, a început a le povesti crâmpeie mai puțin cunoscute din viața a Mitropolitului Bartolomeu. Încă de la început, m-a impresionat faptul că Mitropolitul Bartolomeu socotea Catedrala „corabia amiralului, pe celelalte biserici și mănăstiri le considera flota amiralului, iar când a apărut Radio Renașterea spunea că amiralul trebuie să-și transmită cuvântul și prin vâzduh.”

Uneori predica mult, își amintește Părintele Dumitru. Dar nu se simțea cum trece timpul, pentru că avea o calitate specială de dramaturg, de regizor. Nu vorbea întâmplător și tot ce spunea o făcea cu maxima responsabilitate. Îl găseam pregătindu-și predica pentru duminică și îmi spunea că o pregătește doar pe jumătate, cealaltă jumătate o va transmite auditoriul. Era foarte atent la feedback-urile celor din catedrală și atunci predica lui se construia datorită credincioșilor. De aceea, spre sfârșitul vieții spunea: Dacă vouă vi-i dor de cuvântul meu, mie mi-e dor de fețele voastre.

Cât privește condeiul, Mitropolitul Bartolomeu a fost mânat de pana duhului, atunci când a diortosit Sfânta Scriptură, o muncă de 11ani, începută cu Noul Testament la Mănăstirea Văratec și desăvârșită la Nicula cu Vechiului Testament. Practic, a tradus Cartea Sfântă aducând-o în duhul Bisericii Ortodoxe. O muncă uriașă, dacă ne gândim că doar notele de subsol ar însemna biblioteci întregi. După traducerea scrisă cu mâna, a citit-o cu voce tare înregistrându-se pe casete, pe care apoi le asculta și se corecta. Toate sunt păstrate la Mănăstirea de la Nicula și urmează a fi publicate, pentru a fi puse în valoare.

Iar Părintele Dumitru continuă să povestească emoționat de amintiri, despre o mare împlinire pentru el și pentru obștea de la Nicula, când în primele zile de stăreție, pe când avea 28 de ani, i-a propus Mitropolitului Bartolomeu să-i construiască o reședință, așa cum a visat-o mereu. Primele desene ale casei le-a făcut Bartolomeu cu mâna lui. La sfințirea paraclisul reședinței, care a primit hramul „Sfântul Apostol Bartolomeu”, a spus: „În sfârșit am acoperiș deasupra capului.” Iar când cobora în capelă și își spunea rugăciunile, avea în mâini cartea de rugăciuni diortorsită de el, Psaltirea și ochelarii. Toate îl așteaptă parcă să revină, alături de epitrahil și omofor.

„Înaltpreasfințitul Bartolomeu nu dădea niciun pas înapoi” Arhimandrit Dumitru Cobzaru | Întâlnirea cu tinerii din ASCOR Cluj-Napoca

Părintele Dumitru ne-a purtat apoi gândurile spre mănăstirea atât de dragă celor doi: Nicula.

La reședința de la Nicula parcă totul evocă iubirea de cultură a celui care a fost un adevărat cărturar, Bartolomeu Anania. Biblioteca adună multe lucrări rămase, unele cu semnăturile olografe ale autorilor, deși nu mai e în totalitate, multe cărți fiind confiscate de comuniști, apoi tablouri și alte lucruri personale pe care le-a dorit să rămână în grija călugărilor de la mănăstire. Pe lângă acestea, două seifuri găzduiesc toate manuscrisele lui, tot ce a scris și s-a publicat, inclusiv cele din pușcărie.

Din nou, trimiterile la etapa din viață petrecută în temnițele comuniste, aduc mărturie la suferințele indurate în numele credinței. Bartolomeu scria pe fiecare rând câte două rânduri și fără greșeli, ca să facă economie, știut fiind faptul că în detenție nu avea la dispoziție decât foarte puțină hârtie de scris. Iar invitatul serii, Părintele Arhimandrit Dumitru povestește: „Defapt, pe acele foi își turna din minte versuri și proză pe care el le-a scris pe creier în perioada detenției. Și, pentru că la un moment dat a fost trimis la muncă și n-a mai putut repeta versurile și textele respective, atunci a fost necesar să le aștearnă pe hârtie.” Pe toate „le-a scos de acolo, nu ascunse, ci pe brațe”, iar azi sunt găzduite de Casa Memorială Bartolomeude la Nicula, sub forma acelor caiete cusute, legate cu hârtie neagră de film și cu titlurile scrise cu pastă alba.

Poate pentru a nu uita clipele grele de detenție, păstra rasa cu care a fost în pușcărie și pantofii peste care a fost bătut în tălpi, un chivot care este macheta bisericii din satul unde a fost botezat și o cruce sculptată, acestea din urmă făcute de fratele sau pe vremea când erau împreună întemnițați, fără să știe unul de altul.

Aducerile aminte despre detenție sunt emoționante, iar episodul petrecut în fabrica de mobilă din închisoare este cutremurător. Cu ajutorul celorlalți deținuți, cei doi frați s-au întânit și au avut puțin răgaz să-și împărtășească vești de acasă. Atunci a aflat, printre altele, că mama lor murise. Acestea fac parte din lucrurile de care nu s-a putut detașa și despre care nu-I plăcea să vorbească Mitropolitul Bartolomeu. Ori de câte ori îl provocai, nu voia. Iar dacă trebuia să dea nume, nu era de acord, ca nu cumva omul respectiv să rămână cu pată. „De altfel, tot ce transmitea Bartolomeu, o făcea din dragoste față de Dumnezeu și față de oameni. Lucru care s-a întâmplat și în condițiile grele din închisoare, când predica pentru toți deținuții prin limbajul morse, în calorifer. În tot acest timp, publicul era parcă transpus cu ochii minții în umilitoarele perioade negre ale suferințele trăite în pușcărie. ”

Amintindu-și de firea organizată a Mitropolitului Bartolomeu, Părintele Arhimandrit Dumitru subliniază programul intens de rugăciune, studiu și creație, preț de 14 ore pe zi. Astfel, dacă trei zile ale săptămânii le dedica administrației la Cluj, următoarele le desfășura la reședința de la Nicula. Aici, dimineața începea cu rugăciunile din capelă, când citea și se ruga din Psalmii lui David, pe care-i aprecia în mod deosebit. Dealtfel, după ce i-a diortosit, el nu a mai scris poezie. Nu s-a mai putut compara cu nimeni. Pentru că dincolo de Arghezi era David.

Părintele Dumitru rememorează: „După rugăciune, lua micul dejun și apoi lucra până la ora 14, când lua prânzul, de obicei singur iar în ultimii ani mai des împreună cu mine.

Totuși, avea și momente mai relaxante, Bartolomeu fiind un om care gusta umorul fin și avea o anume complicitate plină de tâlc pe care o întreținea zilnic cu maica Galinea privitor la ritualul servirii cafelei, pe care o servea așezat într-un fotoliu foarte comod, după care se apuca iar de lucru. Seara târziu ieșea pe balconul mănăstirii, de unde se vede Bobâlna. De acolo se bucura nespus de apusul de soare, spunând că este răsplata lui Dumnezeu pentru ziua de muncă. După cină, asculta știrile și muzică clasică pe care o cunoștea foarte bine.

„Înaltpreasfințitul Bartolomeu nu dădea niciun pas înapoi” Arhimandrit Dumitru Cobzaru | Întâlnirea cu tinerii din ASCOR Cluj-Napoca

Mitropolitul Bartolomeu muncea foarte mult. De pildă, pentru ca lucrarea sa să fie una perfecta, la diortosirea bibliei a cerut inclusiv părerile criticilor pe care le-a luat în considerare, mărturie a spiritului omului liber dar responsabil care a fost. Invitând pe cei prezenți să se aplece asupra operei marelui cărturar, Părintele Arhimandrit Dumitru concluzionează :„Oricine-l va asculta, oricine îi va citi cărțile și memoriile, se va îndrăgosti de el. Omul acesta rămâne un reper pentru țara, pentru istoria și biserica noastră și avem multe de învățat de la el. Ar trebui învățat inclusiv în școli.

Spre finalul prelegerii, evocarea despărțirii de cel care i-a fost un adevărat model, este emoționantă: „Când l-am întâlnit pentru ultima oară în camera de spital, i-am mărturisit împreună cu Părintele Episcop Vasile Someșanu că noi îl iubim și ne-a spus că și el ne iubește pe noi.”

De altfel, Preasfințitul Vasile și Mitropolitul Bartolomeu, cu toate că erau firi foarte diferite, totuși se completau, având o reală comunicare, ca între duhovnic și fiu duhovnicesc. De aceea, cu aceeași mare recunoștință, Părintele Arhimandrit Dumitru l-a amintit și pe PS Vasile, care alături de Bartolomeu, i-a insuflat un anume duh pe care l-am regăsit întreaga seară în Biserica Studenților din Hașdeu. De aceea, părintele ne mărturisește că își dorește ca, așa cum a reușit să-i îndeplinească Mitropolitului Bartolomeu dorința de a avea „un acoperiș deasupra capului”, vrea să deschidă și Casa Memorială Vasile Flueraș, pentru că este unul dintre stareții reîntemeietori a Mănăstirii de la Nicula.

Iar, pentru că toți cei prezenți erau însetați de a cunoaște și mai multe, seara dedicată memoriei Mitropolitului Bartolomeu nu s-a încheiat, ci a continuat cu o sesiune de întrebări și răspunsuri. Așa am aflat că cea mai dragă amintire pe care o Părintele Dumitru o are cu Mitropolitul Bartolomeu este o îmbrățișare, ceea ce a însemnat foarte mult pentru tânărul stareț de atunci, știut fiind faptul că Bartolomeu era foarte rezervat în a-și exteriorize sentimentele.

Deseori m-am întrebat și eu care puteau fi lucrurile care să-i aducă bucurie pe Mitropolitul Bartolomeu, fiind atât de ocupat? Răspunsul Arhim. Dumitru Cobzaru: „Să nu-l lauzi, ba chiar să te contrazici cu el.

Întrebat fiind dacă Mitropolitul era un om aspru, Părintele Dumitru răspune: „Era. Dar în același timp mai degrabă ierta decât pedepsea. Așa era firea lui. Trecând prin atâtea încercări ale vieții și dezamăgiri din partea oamenilor, mai ales a prietenilor, era firesc să-i câștigi încrederea greu, iar dacă-l dezamăgeai, nu mai ajungeai la el.  Bartolomeu nu dădea înapoi de la decizii. Da era da, iar nu rămânea nu. În schimb, cu credincioșii niciodată n-a fost aspru, din contră, i-ar fi îmbrățișat pe toți în iubire. Om al dreptății, al corectitudinii, n-a trădat dar a simțit trădarea, a încercat pe noi toți să ne facă ca și el în aceste sensuri. Nu rămânea niciodată dator și ajuta necondiționat.Nu dădea nici un pas înapoi. Nu s-a sfiit niciodată să spună lucrurilor pe nume chiar și de la avonul catedralei.  De la el am învățat să nu dau înapoi. E important să știm până unde trebuie duse lucrurile și până unde nu.”, a mai spus invitatul evenimentului.

Așa a fost Mitropolitul Bartolomeu prin ochii ucenicului Dumitru: iubea mult țara, biserica, era foarte responsabil și era supărat când vedea că lucrurile nu merg în direcția bună: „În ultimele noastre dialoguri, când nu mai avea forță și nu mai era ascultat, simțea că nu mai poate face cât ar fi vrut. Era un solitar. Simpla lui prezență, emoționa. Era și îi plăcea să fie intimidant, dar în egală măsură era omul al umorului bun. Iar aceste caracteristici l-au ajutat și au însemnat mult în relația cu politicienii și autoritățile. Deopotrivă, nu a ezitat să intre de două ori în greva foamei atunci când voia să soluționeze probleme foarte importante pentru biserica ortodoxă.

Pe de altă parte, Mitropolitul Bartolomeu era un om care iubea foarte mult copiii: „După ce predica, se așeza pe un scaun în dreapta iconostasului, aceștia treceau pentru împărtășanie și primeau o bucată mare de prescură, uneori îi mai ținea pe brațe vorbind cu ei; nu de puține ori le finanța școala (așa au rămas Bursele Mitropolitul Bartolomeu), le mai cumpăra lucruri de care aveau nevoie, ajuta copiii uneori chiar cu sume de bani mai ales pe cei nevoiași. De asemenea, iubea animalele. Câinele lui, pe nume Bârsan, îl aștepta credincios la Mănăstire la Nicula și știa întotdeauna când se apropia mașina Mitropolitului, care îl răsplătea cu zahăr.”

„Înaltpreasfințitul Bartolomeu nu dădea niciun pas înapoi” Arhimandrit Dumitru Cobzaru | Întâlnirea cu tinerii din ASCOR Cluj-Napoca

Întrebat fiind dacă ar fi să îi transmită ceva învățătorului său, Părintele Arhimandrit Dumitru a răspuns: „Un mare MULȚUMESC!”.

Concluzia întâlnirii a fost trasă tot de Părintele Dumitru: „La 13 ani de la plecarea sa la Domnul, Mitroplitul Bartolomeu rămâne omul cetății Clujului, pentru că avonul catedralei a fost înnobilat de el, și întotdeauna când se va vorbi despre avonul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, trebuie să se vorbească și despre Mitropolitul Bartolomeu.

Întregul eveniment îl puteți asculta pe pagina de Facebook ASCOR Cluj sau dumitrucobzaru.ro.

Noi, cei mai puțin norocoși, care nu l-am cunoscut pe Mitropolitul Bartolomeu în viață, nici un am avut privilegiul de ai fi alături, nu ne rămâne decât să ne bucurăm de scrierile sale, de predicile pe care încă le găsim pe internet, să le ascultăm la Radio Renașterea, și să profităm de fiecare întâlnire cu oamenii care l-au cunoscut, precum Părintele Dumitru Cobzaru.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Eseu
Psalmii | Arhim. Simeon Pintea

Psalmii | Arhim. Simeon Pintea

Psalmii reprezintă, alături de imnografie, o componentă însemnată în cultului ortodox. Toate slujbele au în alcătuirea lor Psalmi sau stihuri alese din Psalmi. Fără îndoială, Psalmii sunt o moștenire din cultul Vechiului Testament. Ei reprezentau și atunci conținutul...

Ce-ar fi fost dacă…? | Mircea Gelu Buta

Ce-ar fi fost dacă…? | Mircea Gelu Buta

În anul 1990, la puţină vreme după căderea regimului comunist, când Biserica naţională putea din nou să se manifeste liber şi să adune oamenii în comunitatea ei de iubire şi credinţă, au început să apară întrebări, inclusiv în presă, de genul „Ce s-ar fi întâmplat...

Viața Arhimandritului Cleopa Ilie

Viața Arhimandritului Cleopa Ilie

S-a născut în data de 10 aprilie 1912 la Sulița, județul Botoșani, fiind al cincilea copil din cei zece ai unei familii de ţărani harnici şi credincioşi. Părinţii săi, Alexandru şi Ana Ilie, l-au botezat cu numele de Constantin. După ce a urmat cursurile şcolii...

Viața Părintelui Nicolae Steinhardt

Viața Părintelui Nicolae Steinhardt

Nicolae Aurelian Steinhardt s-a născut în anul 1912, în comuna Pantelimon din Bucureşti, într-o familie de evrei. Clasele primare le-a urmat o parte acasă, o parte la Școala Clemenţa. La Liceul „Spiru Haret” a fost singurul dintre cei patru elevi israeliţi care nu a...