Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, în vizită de lucru pe Valea Bârgăului

de | iul. 10, 2020

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a efectuat joi, 9 iulie, o vizită de lucru la șantierele mai multor comunități parohiale din Protopopiatul Bistrița. Părintele Mitropolit a fost însoțit de arhidiaconul Claudiu Grama, Consilier eparhial la sectorul misiune și protocol, și de părintele Alexandru Vidican, Protopopul Bistriței.

Prima vizită a fost la viitorul complex social-religios de la Dorolea, coordonat de părintele Chiril Zegrean, starețul Mănăstirii Parva.

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, în vizită de lucru pe Valea Bârgăului


A fost vizitată și biserica Parohiei Prundu Bargaului 3, care se află în plin șantier de pictură, precum și noua casă parohială. Toate aceste lucrări se desfășoară sub coordonarea preotului Cristian Dolha. Vizita a continuat la biserica din Tureac și la șantierul casei parohiale aflate în reconstrucție sub directa supraveghere a părintelui Cristian Ianchis.
Înaltpreasfințitul i-a îndemnat pe muncitori și pe șefii de santier la respectarea tuturor normelor, atât la lucrările de construcție, cât și la cele de pictură.
(Pr. Emanuel Vidican, Secretar Protopopiatul Bistrița)

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Preoții clujeni s-au întâlnit astăzi în ședință de lucru

Preoții clujeni s-au întâlnit astăzi în ședință de lucru

Întâlnirea lunară a preoților clujeni a avut loc astăzi, 8 mai 2018, la Centrul eparhial din Cluj-Napoca. În deschiderea evenimentului a fost oficiată o slujbă de mulțumire, de la ora 10:00, în capela Seminarului Teologic Ortodox. Ca de fiecare dată, ședința a debutat...

Centrul „Sf. Ier. Nectarie”, 5 ani de la înființare

Centrul „Sf. Ier. Nectarie”, 5 ani de la înființare

Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” împlinește astăzi, 8 mai, 5 ani de la primirea primului pacient. Centrul a fost înființat în anul 2013, la inițiativa Preasfințitului Părinte Episcop Vicar Vasile Someșanul, fiind aflat sub patronajul Arhiepiscopiei...