Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei – Fișă biografică

de Documentare

1. Traseu biografic

Este născut la 24 ianuarie 1949, în satul Oarţa de Sus (judeţul Maramureş), din părinţii Andrei şi Elena, ca primul dintre cei trei copii (urmat de un frate, astăzi inginer în Sibiu şi de o soră, astăzi preoteasă-învăţătoare în Maramureş).

A urmat liceul în Cehul Silvaniei (Astăzi Grupul Şcolar „Gheorghe Pop de Băseşti”) şi cursurile Facultăţii de „Construcţii Căi Ferate din Bucureşti (între anii 1967-1972). A fost repartizat inginer la Întreprinderea de „Construcţii Căi Ferate” din Cluj-Napoca.

Din 1976 a urmat Institutul Teologic de Grad Universitar din Sibiu (licenţiat în 1978). În 1978 a fost hirotonit preot de către Arhiepiscopul Clujului, Dr. h.c. Teofil Herineanu, activând apoi ca preot paroh timp de şapte ani în oraşul Turda (judeţul Cluj). În 1985 a fost transferat, la solicitarea Episcopului Emilian Birdaş, la Parohia Ortodoxă Română „Maieri I” din Alba Iulia şi numit vicar administrativ.

A urmat cursurile de doctorat ale Institutului Teologic de Grad Universitar din Bucureşti (începând cu anul 1985), avându-l drept îndrumător pe Arhid. Prof. univ. dr. Petru I. David. Teza şi-a pregătit-o în cadrul aceleiaşi secţii – Teologie Sistematică – sub îndrumarea Acad. Prof. univ. dr. Pr. Dumitru Popescu, obţinând titlul de „Doctor în Teologie” în anul 1998.

În februarie 1990 a fost ales (de către Sfântul Sinod al B.O.R.) şi hirotonit arhiereu-vicar pentru Episcopia de Alba Iulia, iar din luna iunie a aceluiaşi an a devenit episcop titular. În anul 1998 Episcopia Alba Iuliei a fost ridicată la rangul de Arhiepiscopie, iar titularul ei, la rangul de arhiepiscop.

În anul 2011 a fost ales (de către Sf. Sinod al B.O.R.) Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, şi a fost instalat de către P. F. Patriarh Daniel, la 25 Martie 2011, în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca. După reorganizarea administrativ-bisericească din Transilvania, este Mitropolit al Clujului, Maramureşului şi Sălajului (Transilvania Central-Nordică), respectiv al celei de a doua mitropolii ardelene, având reşedinţa mitropolitană în Cluj-Napoca.

2. Impactul socio-cultural al activităţii

A înfiinţat Tipografia „Reîntregirea” a Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Alba Iuliei (care a tipărit câteva mii de titluri până în prezent) şi Editura „Reîntregirea” (indexată de către Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior – CNCSIS), punând şi bazele Revistei „Credinţa Străbună” (organul cultural şi de presă al Arhiepiscopiei de Alba Iulia). La Cluj-Napoca, a înființat Tipografia „Renașterea” a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

De asemenea, a fost înfiinţat Radioul creştin-ortodox „Reîntregirea” Alba Iulia, patronat de Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Alba Iuliei. A fost redactorul-realizator permanent al emisiunii „Cuvântul Ierarhuluide la Radioul creştin-ortodox „Reîntregirea” Alba Iulia şi, ulterior, de la Radio „Renaşterea” Cluj-Napoca.

A susţinut nenumărate conferinţe pe teme culturale şi duhovniceşti (în Bucureşti, Sibiu, Târgu Mureş, Cluj-Napoca, Timişoara, Arad, Iaşi, Oradea, Alba Iulia, Baia Mare etc.) şi a participat la numeroase emisiuni televizate (la Televiziunea Naţională şi la posturile locale de televiziune).

A fost iniţiatorul şi organizatorul a zece simpozioane ştiinţifice internaţionale la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia: Violenţă în numele lui Dumnezeu? Un răspuns creştin (2002); Biserica în era globalizării (2003); Spiritualitate şi consumism în Europa Unită (2004); Omul de cultură în faţa descreştinării (2005), Identitate creştină şi dialog în noul context european (2006); „Cosmosul, între frumos şi apocaliptic. Un recurs etic asupra ecologiei” (2007); „Sensul vieţii, al suferinţei şi al morţii” (2008); „Libertate şi responsabilitate. Iniţiative şi limite în dialogul religios” (2009); „Invazia non-valorilor într-o lume multimedia”. Invasion of non-values in a multimedia word – 2010; Familie, filantropie şi etică socială. Parteneriatul Biserică-Stat în Asistenţa Socială. Family, philanthropy and social ethics. Partnership Church-State in Social work – 2011.

Este, alături de Rectorul Universităţii Babeş-Bolyai, membru al Comitetului Director al Fundaţiei „Mitropolitul Bartolomeu”, care oferă anual burse elevilor şi studenţilor cu situaţie financiară precară.

Începând din 27 martie 2011, în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca derulează Programul Catehetic „O seară cu Domnul Hristos şi cu Preasfânta Sa Maică”, în fiecare duminică, de la ora 18.00.

3. Dimensiuni pastoral-misionare şi ecumenice ale activităţii

Pe parcursul celor 21 ani de arhipăstorire în Arhiepiscopia Ortodoxă Română de Alba Iulia au fost construite 120 biserici noi (dintre care 40 sunt în curs de finalizare), au fost pictate (sau au beneficiat de o restaurare a picturii) 160 de biserici (inclusiv Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia) şi au fost construite 70 de noi case parohiale. S-au derulat în roşu lucrările de construcţie a noilor edificii de la Seminarul Teologic Ortodox „Mitropolit Simion Ştefan” din Alba Iulia (complex preuniversitar şi biserică pentru elevi).

Au fost înfiinţate 45 de noi mănăstiri şi schituri în cele două judeţe (Alba şi Mureş) din cuprinsul Arhiepiscopiei Alba Iuliei.

În planul asistenţei sociale a creat la Alba Iulia prima structură de asistenţă socială a Bisericii Ortodoxe Române („Filantropia Ortodoxă”), ulterior aceasta devenind cea mai ramificată reţea eparhială din România, cuprinzând astăzi aproape 70 de unităţi de asistenţă socială, toate sub patronajul Bisericii (orfelinate, case de copii de tip familial, cămine de bătrâni, cantine sociale, cabinete medicale etc.). Aceasta a cost embrionul şi paradigma de bază a Federaţiei Naţionale Filantropia Ortodoxă a Patriarhiei Române, braţul de acţiune în asistenţă socială al B.O.R. în domeniul asistenţei sociale.

Este membru al Sinodului Permanent al Bisericii Ortodoxe Române, organ deliberativ şi executiv permanent al Bisericii Ortodoxe Române.

4. Distincţii

Preşedinţia României i-a conferit Ordinul Naţional „Pentru Merit” în gradul de „Mare Ofiţer”, la 1 Decembrie 2002; este membru al Academiei de Ştiinţe şi Arte din Salzburg (Austria), din februarie 2007; este cetăţean de onoare a zeci de localităţi din România şi destinatarul a multe diplome de recunoaştere şi preţuire din partea a nenumărate societăţi, asociaţii, instituţii, fundaţii din ţară şi străinătate, toate având preocupări culturale, social-filantropice, religioase, ecumenice sau inginereşti, şi a zeci de insigne, decoraţii, plachete, conferite cu prilejul participării la congrese, simpozioane, adunări ecumenice naţionale şi internaţionale.

5. Profil academic

Este autorul a 17 cărţi şi monografii de specialitate; la începutul activităţii didactice a realizat, din interes didactic-pastoral, şi două traduceri. Este autorul a mai mult de 100 articole în reviste şi proceeding-uri internaţionale şi a editat 10 volume la conferinţe internaţionale in domeniile Teologia Culturii şi Teologie Fundamentală. A editat trei recunoscute colecţii de carte („Isvoare duhovniceşti”, „Logos şi Symbol” şi „Pastorală Misionară – Misiologie Pastorală”) la Editura „Reîntregirea”, din care au apărut câte 20 de volume.

Este unul dintre fondatorii Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Este întemeietorul şi a fost decanul (două mandate: 2000-2004 şi 2004-2008) Facultăţii de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, întemeietor şi coordonator al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „M. Simion Ştefan” Alba Iulia şi al două şcoli teologice postliceale: Şcoala Postliceală Teologico-Sanitară din Târgu Mureş şi Şcoala Postliceală Teologico-Sanitară din Aiud.

Şcoala creată la Alba Iulia, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, devenită adevărată Şcoală de Excelenţă Teologică, având toate etajele de cercetare academică, licenţă, masterat, doctorat (acesta din urmă cu patru linii de cercetare), constituie creaţia de suflet a arhipăstorului Andrei Andreicuţ. Pentru această instituţie a construit o clădire de aproximativ 3 milioane de euro.

Predă, la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, disciplina „Morală şi Spiritualitate Ortodoxă”. Din 2010 a devenit îndrumător de doctorat la disciplina „Morală şi Spiritualitate Ortodoxă”, de la Şcoala Doctorală de Teologie Ortodoxă de la Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, iar ulterior, la Școala Doctorală de Teologie Ortodoxă „Isidor Todoran” din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca.

Este întemeietor (şi Preşedinte al Colectivului de Cercetători) al câtorva centre de cercetare în Teologie: al Institutului de Cercetare în Pedagogie Pastorală şi Psihoterapie Ortodoxă din cadrul Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, al Centrului de Studii „Saint-Serge” Paris-Alba Iulia şi al Centrului de Studii Inter-Religioase şi de Psiho-Pedagogie Creştină Alba Iulia.

Este Editor-şef al Revistei „Tabor” a Mitropoliei Clujului, Maramureșului şi Sălajului, şi a fost editor-şef, timp de 20 de ani, al Revistei „Altarul Reîntregirii” (catalogată de către Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior – CNCSIS, la categoria B+) şi editor-şef al Revistei „Credinţa străbună” Alba Iulia; actualmente al Revistei „Renaşterea” Cluj-Napoca.

La Cluj-Napoca a demarat, coordonat și finalizat lucrările la două din edificiile Campusului Teologic Universitar „Nicolae Ivan”, cuprinzând spațiul de învățământ și un cămin teologic (ambele pe șapte nivele),  cu o cantină studențească, în spaţiul alocat mitropoliei de lângă Consiliul Judeţean Cluj.

6. Activitatea publicistică

În preocupările teologice s-a axat pe Spiritualitatea Ortodoxă fundamentată patristic. Pe lângă cele aproape 50 de studii şi articole publicate în reviste ştiinţifice de specialitate, a scris 17 cărţi, alte două le-a tradus din limba franceză şi a mai scris multe broşuri cu scop misionar. A publicat sute de articole de popularizare în diferite ziare şi reviste bisericeşti sau laice şi zeci de prefeţe la diferite cărţi cu conţinut religios şi cultural.

La iniţiativa şi sub coordonarea sa a fost reeditată „Psaltirea de la Alba Iulia din 1651” (la 350 de ani de la prima apariţie, în ediţie critică), a fost retipărit Noul Testament de la Bălgrad din 1648 (tot în ediţie critică) şi a fost reeditat Molităvnicul din 1689 de la Bălgrad, trei monumente ale literaturii vechi religioase.

Alte realizări

La Cluj-Napoca a înițiat, coordonat și finalizat lucrările de construcție a Centrului de Tineret de la Sângeorz-Băi, a coordonat lucrările de construcție ale Centrului de Tineret „Sfântul Ioan Valahul” de la Câmpenești (aflat în curs de finalizare), coordonează îndeaproape lucrările de ridicare a Centrului Misionar-Social „Sfântul Apostol Andrei” din Cluj-Napoca, se preocupă de continuarea lucrărilor de pictare în tehnica mozaic a Catedralei Mitropolitane, a înființat 38 de parohii și 11 mănăstiri.

A pus bazele Colegiului Ortodox (clasele I-IV) și Gimnaziului Ortodox (clasele V-VIII), cărora le-a asigurat, pentru o bună desfășurare a activității, infrastructura necesară și personal bine pregătit.

 

 

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Documentare
Cădelniţa și tămâia – Cezar Login

Cădelniţa și tămâia – Cezar Login

Tămâia este privită ca unul dintre elementele caracteristice ale celebrărilor liturgice creştine. Însă folosirea tămâiei este mult mai veche. Este atestată în cultul Vechiului Testament (Ieş. 30, 1-8; Lev. 16, 12 etc.), în alte religii şi chiar în scopuri civile,...

In Memoriam Preasfințitul Părinte Episcop Vasile Flueraș Someșanul – Medalion Biobibliografic

In Memoriam Preasfințitul Părinte Episcop Vasile Flueraș Someșanul – Medalion Biobibliografic

Părintele Vasile Flueraș a odrăslit într-o familie cu rădăcini adânci în vechea lume românească din mărginimea Clujului. Părinții săi, Constantin și Rozalia Flueraș, au făcut parte din comunitatea străveche a satului Cluj-Mănăștur, până în anul 1894 o localitate distinctă din punct de vedere administrativ de orașul Cluj. Contribuția românilor din Mănăștur la pulsul românesc al Clujului a fost una deloc neglijabilă, comunitatea avându-l drept reprezentant ales în delegația clujeană la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 pe mănăștureanul Pavel Albu (1885-1939). Asemenea majorității românilor, familia episcopului Vasile și-a adus obolul ei de sânge și lacrimi la înfăptuirea idealului național românesc, bunicul său patern căzând pe fronturile Primului Război Mondial.  

Acoperământul Maicii Domnului | Pr. Conf. Dr. Lucian Farcaşiu

Acoperământul Maicii Domnului | Pr. Conf. Dr. Lucian Farcaşiu

Maica Domnului se bucură de o cinstire deosebită în teologia Bisericii Ortodoxe şi de o preţuire aleasă în evlavia credincioşilor ei. Printre temeiurile cinstirii ei se numără faptul că este Născătoare de Dumnezeu (Theotokos), L-a adus în lume, născându-L pe Fiul lui...

In Memoriam Karl Christian Vasilij Felmy († 8 iulie 2023)

In Memoriam Karl Christian Vasilij Felmy († 8 iulie 2023)

„Și iată-mă ortodox. Nici nu mai știu de când”. Karl Christian Felmy, 2010. În seara zilei duminicii din 9 iulie 2023 am aflat cu tristețe că diaconul Vasilij Karl Christian Felmy, unul dintre cei mai cunoscuți și respectați teologi ortodocși contemporani, s-a mutat...