Inaugurarea Centrului Misionar de Tineret „Ioan Bunea”

de | iul. 2, 2015 | Actualitatea religioasă

Centrul Misionar de Tineret „Ioan Bunea” de la Sângeorz-Băi va fi inaugurat săptămâna viitoare. După trei ani de muncă și investiții considerabile, lucrările au fost finalizate, astfel că tinerii din zonă, dar și din alte județe, se vor putea bucura de un loc al lor. Aici vor fi organizate tabere, activități diverse pentru tineri, sesiuni de comunicări, conferinţe sau training-uri.

Untitled_Panorama4

Momentul inaugural va avea loc marți, 7 iulie 2015, de la ora 17:00 în prezența ÎPS Părinte Andrei care va oficia o slujbă de binecuvântare. Sunt așteptați să participe la eveniment și ierarhii din Mitropolia Clujului, consilierii eparhiei, preoți și părinții protopopi din Arhiepiscopie, precum și oficialități locale și centrale.

Potrivit coordonatorul centrului, inspectorul pentru tineret al județului Bistrița-Năsăud, părintele Tudor Mudure, tot de săptămâna viitoare centrul de tineret de la Sângeorz-Băi va găzdui și prima tabără de tineret, la care vor participa copii și tineri din județele Cluj și Bistrița-Năsăud. Ei, împreună tineri voluntari vor susține un mini-recital de muzică ușoară, populară și folk.

TDSC_1558ot cu ocazia inaugurării centrului va fi deschisă și biblioteca „Sfântul Ioan Iacob”,  filială a Bibliotecii județene „George Coșbuc”, care va funcționa în cadrul centrului. Tot atunci va avea loc și lansarea unui volum memorial dedicat Părintelui Ioan Bunea.

Centrul de tineret de la Sângeorz-Băi are o capacitate de 70  locuri de cazare și a fost dotat cu o bibliotecă, sală multifuncțională, sală de mese și cabinet medical. În plus, spațiul de joacă și recreere este unul atractiv, cu acces la terenuri de sport și zone de relaxare.

„Scopul acestui centru este de a oferi tinerilor și copiilor un climat corespunzător în vederea desfăşurării de activităţi non-formale, care să permită o perpetuare a educaţiei spirituale. Astfel, proiectul presupune un act de dăruire prin care Biserica «îi răsfaţă cu bunătate pe tineri», conturându-le o viaţă mai bună, finalitatea fiind aceea ca, la rândul lor, tinerii să dăruiască mai departe bunătate comunităţii în care se regăsesc”, a declarat părintele Tudor Mudure, coordonatorul Centrului de la Sângeorz-Băi.

Ultimele articole

Agenda culturală | Interviu cu Ingo Tegge și Emanuel Petran

Agenda culturală | Interviu cu Ingo Tegge și Emanuel Petran

Astăzi, la #AgendaCulturală, am purtat un dialog cu domnul Ingo Tegge, directorul Centrului Cultural German din Cluj. Acesta a vorbit despre „Lucruri care dor", o expoziție emoționantă aflată în desfășurare la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, până în luna iunie. De...

Învățături despre Învierea Domnului

Învățături despre Învierea Domnului

Hristos a înviat, stimați ascultători! Vom începe a vă prezenta, în cadrul unei serii de întâlniri, câteva învățături legate de cea mai importantă și cea mai mare sărbătoare creștină, sărbătoarea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos sau Sfintele...

Bucuria duhovnicească

Bucuria duhovnicească

Se pune întrebarea „Ce este bucuria?”. Învierea Domnului ne-a redat bucuria pe care se întemeiază credința și nădejdea în Dumnezeu. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Unde-ți este moarte boldul? Unde-ți este iadule biruința? A înviat Hristos și se bucură îngerii, iar...

Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva la Iași

Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva la Iași

Mii de credincioși veniți din toate colțurile țării, dar și ieșeni, au participat, astăzi, 14 octombrie 2015, la Sfânta Liturghie de Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași. De asemenea, au fost prezente oficialități naționale și locale, după cum ne-a...

Zi de sărbătoare la Parohia Recea Mică

Zi de sărbătoare la Parohia Recea Mică

La sărbătoarea Sfintei Cuvioase Maici Parascheva, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei Recea Mică, Protopopiatul Zalău. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohiei, ce are ca ocrotitori pe...

Conferințe preoțești, dedicate marilor păstori de suflete din eparhii

Conferințe preoțești, dedicate marilor păstori de suflete din eparhii

Clericii din protopopiatul Gherla au participat luni, 12 octombrie 2015, la conferința preoțească de toamnă cu tema „Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur și al marilor păstori de suflete din eparhii”. Întalnirea a avut loc în prezența Înaltpresfințitului...

Liturghie Arhierească în localitatea Lupoaia

Liturghie Arhierească în localitatea Lupoaia

Duminică, 11 octombrie 2015, credincioșii din localitatea Lupoaia, filie a Parphiei Creaca, s-au aflat în zi de sărbătoare. Astfel, aceștia și-au serbat în avans hramul bisericii, locașul de cult fiind pus sub ocrotirea Sfintei Cuvioase Parascheva. Cu acest prilej...

Slujbă Arhierească în parohia clujeană Nicula

Slujbă Arhierească în parohia clujeană Nicula

În duminica a 21-a după Rusalii, Mitropolitul Clujului a binecuvântat noul iconostas al parohiei clujene Nicula. Cu acest prilej, ierarhul a oficiat și Sfanta Liturghie, în care le-a adresat celor prezenți un cuvant de învățătură. Pornind de la Pilda Semănătorului,...

Biserica parohiei Jucu Gară, resfințită de Mitropolitul Clujului

Biserica parohiei Jucu Gară, resfințită de Mitropolitul Clujului

Biserica parohiei clujene Jucu Gară a fost resfințită de Mitropolitul Clujului sâmbătă, 10 octombrie 2015.  Evenimentul a avut loc în prezența unui număr mare de preoți și credincioși.   Ziua Domnului trebuie cinstită! Cea de-a șaptea zi este ziua odihnei lui Dumnezeu...