Inaugurarea Centrului Misionar de Tineret „Ioan Bunea”

de | iul. 2, 2015 | Actualitatea religioasă

Centrul Misionar de Tineret „Ioan Bunea” de la Sângeorz-Băi va fi inaugurat săptămâna viitoare. După trei ani de muncă și investiții considerabile, lucrările au fost finalizate, astfel că tinerii din zonă, dar și din alte județe, se vor putea bucura de un loc al lor. Aici vor fi organizate tabere, activități diverse pentru tineri, sesiuni de comunicări, conferinţe sau training-uri.

Untitled_Panorama4

Momentul inaugural va avea loc marți, 7 iulie 2015, de la ora 17:00 în prezența ÎPS Părinte Andrei care va oficia o slujbă de binecuvântare. Sunt așteptați să participe la eveniment și ierarhii din Mitropolia Clujului, consilierii eparhiei, preoți și părinții protopopi din Arhiepiscopie, precum și oficialități locale și centrale.

Potrivit coordonatorul centrului, inspectorul pentru tineret al județului Bistrița-Năsăud, părintele Tudor Mudure, tot de săptămâna viitoare centrul de tineret de la Sângeorz-Băi va găzdui și prima tabără de tineret, la care vor participa copii și tineri din județele Cluj și Bistrița-Năsăud. Ei, împreună tineri voluntari vor susține un mini-recital de muzică ușoară, populară și folk.

TDSC_1558ot cu ocazia inaugurării centrului va fi deschisă și biblioteca „Sfântul Ioan Iacob”,  filială a Bibliotecii județene „George Coșbuc”, care va funcționa în cadrul centrului. Tot atunci va avea loc și lansarea unui volum memorial dedicat Părintelui Ioan Bunea.

Centrul de tineret de la Sângeorz-Băi are o capacitate de 70  locuri de cazare și a fost dotat cu o bibliotecă, sală multifuncțională, sală de mese și cabinet medical. În plus, spațiul de joacă și recreere este unul atractiv, cu acces la terenuri de sport și zone de relaxare.

„Scopul acestui centru este de a oferi tinerilor și copiilor un climat corespunzător în vederea desfăşurării de activităţi non-formale, care să permită o perpetuare a educaţiei spirituale. Astfel, proiectul presupune un act de dăruire prin care Biserica «îi răsfaţă cu bunătate pe tineri», conturându-le o viaţă mai bună, finalitatea fiind aceea ca, la rândul lor, tinerii să dăruiască mai departe bunătate comunităţii în care se regăsesc”, a declarat părintele Tudor Mudure, coordonatorul Centrului de la Sângeorz-Băi.

Ultimele articole

Un liric drum al Crucii

Un liric drum al Crucii

E Săptămâna Pătimirilor: vă invităm să parcurgem un liric drum al Crucii, o literară cale a durerii, a dragostei jertfelnice. Dumnezeu și-a ales apostoli și între poeți, ca prin harul lor să glăsuiască-n vers Pătimirile, uneori atât de intens, încât zămislesc poem din...

Hramul bisericii din Pericei, Episcopia Sălajului

Hramul bisericii din Pericei, Episcopia Sălajului

Duminică, 8 noiembrie 2015, la sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, biserica din Parohia Pericei și-a prăznuit ocrotitorii. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Petroniu, înconjurat de un sobor de preoți și...

PS Iustin Sigheteanul,  la  ,,Zilele Poessis” de la Carei

PS Iustin Sigheteanul, la ,,Zilele Poessis” de la Carei

Cea de-a 25-a aniversare a ,,Zilelor Poessis", organizată de către Direcţia pentru Cultură a Judeţului Satu Mare, s-a desfăşurat vineri, 6 noiembrie, de la ora 17.00 la Castelul Karolyi din Municipiul Carei. Eveninentul a debutat cu  o rugăciune pentru cei morţi în...