Inaugurarea Centrului Misionar de Tineret „Ioan Bunea”

de | iul. 2, 2015 | Actualitatea religioasă

Centrul Misionar de Tineret „Ioan Bunea” de la Sângeorz-Băi va fi inaugurat săptămâna viitoare. După trei ani de muncă și investiții considerabile, lucrările au fost finalizate, astfel că tinerii din zonă, dar și din alte județe, se vor putea bucura de un loc al lor. Aici vor fi organizate tabere, activități diverse pentru tineri, sesiuni de comunicări, conferinţe sau training-uri.

Untitled_Panorama4

Momentul inaugural va avea loc marți, 7 iulie 2015, de la ora 17:00 în prezența ÎPS Părinte Andrei care va oficia o slujbă de binecuvântare. Sunt așteptați să participe la eveniment și ierarhii din Mitropolia Clujului, consilierii eparhiei, preoți și părinții protopopi din Arhiepiscopie, precum și oficialități locale și centrale.

Potrivit coordonatorul centrului, inspectorul pentru tineret al județului Bistrița-Năsăud, părintele Tudor Mudure, tot de săptămâna viitoare centrul de tineret de la Sângeorz-Băi va găzdui și prima tabără de tineret, la care vor participa copii și tineri din județele Cluj și Bistrița-Năsăud. Ei, împreună tineri voluntari vor susține un mini-recital de muzică ușoară, populară și folk.

TDSC_1558ot cu ocazia inaugurării centrului va fi deschisă și biblioteca „Sfântul Ioan Iacob”,  filială a Bibliotecii județene „George Coșbuc”, care va funcționa în cadrul centrului. Tot atunci va avea loc și lansarea unui volum memorial dedicat Părintelui Ioan Bunea.

Centrul de tineret de la Sângeorz-Băi are o capacitate de 70  locuri de cazare și a fost dotat cu o bibliotecă, sală multifuncțională, sală de mese și cabinet medical. În plus, spațiul de joacă și recreere este unul atractiv, cu acces la terenuri de sport și zone de relaxare.

„Scopul acestui centru este de a oferi tinerilor și copiilor un climat corespunzător în vederea desfăşurării de activităţi non-formale, care să permită o perpetuare a educaţiei spirituale. Astfel, proiectul presupune un act de dăruire prin care Biserica «îi răsfaţă cu bunătate pe tineri», conturându-le o viaţă mai bună, finalitatea fiind aceea ca, la rândul lor, tinerii să dăruiască mai departe bunătate comunităţii în care se regăsesc”, a declarat părintele Tudor Mudure, coordonatorul Centrului de la Sângeorz-Băi.

ÎPS Andrei, la binecuvântarea lucrărilor din parohia Berindu

ÎPS Andrei, la binecuvântarea lucrărilor din parohia Berindu

În duminica a 13-a după Rusalii, Mitropolitul Clujului a resfințit biserica parohiei Berindu din protopopiatul Huedin, renovată în întregime în ultimii ani. Binecuvantarea lucrărilor a avut loc în dimineața zilei de 30 august și a fost urmată de Sfânta Liturghie...

Liturghie Arhierească în Parohia Meseșenii de Sus

Liturghie Arhierească în Parohia Meseșenii de Sus

Duminică, 30 august 2015, Preasfințitul Părinte Petroniu a fost prezent în mijlocul credincioșilor din parohia Meseșenii de Sus, Protopopiatul Zalău. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie în altarul de vară situat în vecinătatea bisericii cu...

Hramul Mănăstirii Bic, din Episcopia Sălajului

Hramul Mănăstirii Bic, din Episcopia Sălajului

La prăznuirea Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie în altarul de vară al Mănăstirii Bic. Prilejul a fost dat de sărbătorirea hramului acestui așezământ monahal.La slujbă au fost prezenți sute de...

12 tineri din Pata Rât, încreștinați de Mitropolitul Clujului

12 tineri din Pata Rât, încreștinați de Mitropolitul Clujului

12 tineri rromi au fost botezați de Mitropolitul Clujului, vineri, 28 august 2015, în Parohia „Sfântul Moise Arapul” din comunitatea clujeană Pata Rât la finalul Sfintei Liturghii oficiate cu prilejul hramului.  „În colonia Pata Rât locuită de rromi, astăzi a avut loc...