Inaugurarea magazinului de prescuri, produse de panificație și patiserie ARTOS al Arhiepiscopiei Clujului

de | mart. 14, 2022 | Actualitatea religioasă

La Cluj-Napoca, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului a inaugurat luni, 14 martie 2022, magazinul de prescuri, produse de panificație și patiserie ARTOS. Acesta este situat în Piața Avram Iancu, nr. 2, în proximitatea Catedralei Mitropolitane.

Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a săvârșit slujba de binecuvântare a noului magazin și le-a adresat celor prezenți un cuvânt duhovnicesc, vorbindu-le despre minunea înmulțirii pâinilor.

„În Evanghelia după Ioan, capitolul 6, versetul 51, Domnul Hristos a zis: «Eu sunt pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci». Chiar dacă pentru noi sunt foarte importante prescurile și pâinea cea de toate zilele, de aici mergem cu gândul la Pâinea vieții, la Domnul Iisus Hristos, care este Pâinea cea vie care S-a pogorât din cer și care ne dă viață nouă tuturor. De fapt, prescurile sunt materia din care se pregătește Sfânta Euharistie”, a subliniat Mitropolitul Andrei.

La inaugurare a participat și Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, alături de membrii Permanenței Consiliului Eparhial și ceilalți angajați de la Centrul Eparhial.

„Ne bucurăm că astăzi a fost inaugurat acest magazin, fiind binecuvântat de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei. Sperăm să vină în sprijinul credincioșilor noștri și al tuturor locuitorilor municipiului Cluj-Napoca, prin produsele pe care le oferă. (…) Aici se vor desface o mare parte din produsele realizate la brutăria Artos, care este tot un proiect al Arhiepiscopiei Clujului, demarat în urmă cu șase ani, prin intermediul Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU)”, a spus consilierul economic al Arhiepiscopiei Clujului,  ec. Sorin Câlea.

Conform managerului magazinului Artos, pr. Gheorghe Daniel Puian, programul de funcționare este următorul:

  • Luni – vineri: 6:30 – 20:00
  • Sâmbăta: 8:00 – 13:00
  • Duminica: închis

„Magazinul Artos se dorește a fi un loc din care bunii noștri creștini să poată lua o jertfă de prescură pentru Sfântul Altar sau unul dintre produsele noastre de panificație și patiserie. În același timp, ne dorim să fie un loc de tihnă pentru servirea celorlalte sortimente de produse: croissante, prăjituri, sandwich-uri, cafea, ceai sau băuturi răcoritoare, cu posibilitatea ca toate acestea să fie îmbinate cu un moment de lectură, în spațiul special amenajat”, a explicat managerul magazinului.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Ultimele articole

Vasile Militaru – Hristos a inviat!

Vasile Militaru – Hristos a inviat!

Hristos a Inviat! Ce vorba Sfanta! Iti simti de lacrimi calde ochii uzi Si-n suflet parca serafimii-ti canta De cate ori crestine o auzi. Hristos a Inviat in firul ierbii, A inviat Hristos in Adevar; In poienita-n care zburda cerbii, In florile de piersec si de mar....

18 aprilie – Sf. Cuv. Ioan, ucenicul Sf. Grigorie Decapolitul

18 aprilie – Sf. Cuv. Ioan, ucenicul Sf. Grigorie Decapolitul

Sfântul Cuvios Ioan şi-a dorit din tinereţe să urmeze calea pustiei. Într-o zi, el şi-a părăsit părinţii şi a plecat la Sfântul Grigorie Decapolitul, care l-a şi călugărit. În timpul luptei împăratului Leon Armeanul (813-820) împotriva sfintelor icoane, au plecat în...

Hramul de vară al Mănăstirii de la Someșul Cald

Hramul de vară al Mănăstirii de la Someșul Cald

La sărbătoarea Nașterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul (Sânzienele), vineri, 24 iunie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea...

Conferință preoțească semestrială în Protopopiatul Năsăud

Conferință preoțească semestrială în Protopopiatul Năsăud

În perioada 24 mai – 23 iunie 2022, în cele nouă protopopiate ale Eparhiei Clujului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-au desfășurat conferințele...

Parohia Dej II a primit o copie a Icoanei Maicii Domnului „Prodromița”

Parohia Dej II a primit o copie a Icoanei Maicii Domnului „Prodromița”

Marti, 21 iunie 2022, Parohia Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” Dej II a fost împodobită cu har și binecuvântare prin prezența icoanei Maicii Domnului „Prodromița”, realizată după dimensiunile originale ale icoanei care se află în Sfântul Munte Athos, la Schitul...

Conferință preoțească semestrială în Protopopiatul Bistrița

Conferință preoțească semestrială în Protopopiatul Bistrița

Clericii din Protopopiatul Ortodox Bistrița s-au reunit marți, 21 iunie 2022, în cadrul conferinței preoțești de primăvară/vară. Întâlnirea a fost precedată de un Te Deum, fiind săvârşit în Biserica de la Coroana, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei,...