Încă o grădiniță construită de Biserică, la Cluj-Napoca

de | nov. 26, 2019

Datorită numărului mare al cererilor de înscriere la Grădinița „Sfântul Stelian” a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a hotărât ca Centrul Misionar-Social „Sfântul Apostol Andrei”, care se construiește în Cluj-Napoca, pe Calea Turzii, să cuprindă și o grădiniță.

Începând cu acest an școlar, pentru că a fost o cerere foarte mare, avem două grupe mici la Grădinița Sfântul Stelian, ca să-i putem primi pe toți cei care s-au înscris la grădinița noastră. În același timp, din inițiativa Părintelui Mitropolit Andrei, continuăm învestițiile la o nouă grădiniță, care va funcționa în cadrul centrului misionar-social „Sfântul Apostol Andrei”. Sperăm ca peste doi ani să o putem inaugura, pentru a veni în sprijinul familiilor care caută un mediu sănătos și performant unde să înceapă educația copiilor, a declarat directorul grădiniței Sf. Stelian, Ec. Dr. Sorin Câlea.

Centrul „Sf. Ap. Andrei” va cuprinde și birouri pentru protopopiatele Cluj I și Cluj II, pentru Asociația Femeilor Ortodoxe, pentru Asociația „Filantropia”, dar și pentru diverse activități destinate tinerilor.

Grădinița „Sfântul Stelian” și-a cinstit ocrotitorul

Sfântul Stelian Paflagonul, pomenit de Biserică în fiecare an la data de 26 noiembrie, este și ocrotitorul grădiniței patronate de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului. Unitatea de învăţământ funcţionează într-un spaţiu modern, situat ultracentral, pe str. Iuliu Maniu nr. 31. Aici li se oferă posibilitatea micuţilor să înveţe în sistem de program redus sau program prelungit. Copiii beneficiază de cursuri de pictură, muzică, sport sau limbi străine. Grădiniţa „Sfântul Stelian” şi-a deschis porţile în anul şcolar 2008-2009.

Copiii și tinerii, mereu în atenția Mitropoliei Clujului

Încă de la instalarea ca Mitropolit al Clujului a Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, una dintre principalele preocupări ale Arhiepiscopiei a fost misiunea în rândul copiilor și al tinerilor.

Prin grija și implicarea directă a Părintelui Mitropolit Andrei s-a reușit finalizarea celui mai modern Campus Teologic Ortodox din țară care cuprinde peste 5000 mp spații de învățământ și 2000 mp spații de cazare pentru studenți, precum și cantina Teologica.

Tot pe tărâm educațional au fost înființate, sub egida Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, ciclurile primar și gimnazial. Pentru ciclul primar au fost modernizate și extinse clădirile situate pe str. Avram Iancu, nr. 6, iar pentru gimnaziu a fost construită și amenajată o capelă școlară deosebită cu hramul „Sfânta M. Muc. Ecaterina”.

Au fost demarate lucrările la trei centre de tineret dintre care unul este finalizat complet, cel de la Sângeorz-Băi, iar cel de al doilea, de la Câmpenești, este finalizat în proporție de 80 %,  al treilea fiind în faza de fundație, a declarat Sorin Câlea, consilierul economic al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

Un alt proiect important al Arhiepiscopiei Clujului este deschiderea, în viitorul apropiat, la Bistrița, a unei școli ortodoxe, cu cantină socială.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Slujire arhierească la Biserica „Sfânta Treime” din Teaca

Slujire arhierească la Biserica „Sfânta Treime” din Teaca

În Duminica întâi din Post (a Ortodoxiei), 24 martie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea parohială din localitatea Teaca, județul...

Hramul Bisericii „Buna Vestire” din Beclean

Hramul Bisericii „Buna Vestire” din Beclean

În Duminica întâi din Post (a Ortodoxiei), 24 martie 2024, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit în Parohia „Buna Vestire” din Beclean, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul hramului...