Prăznuită în prima duminică după Sfintele Paști și intitulată Duminica Tomii, sărbătoareane aduce aminte de momentul întâlnirii Sfântului Apostol Toma cu Mântuitorul Hristos, după Înviere. Textul biblic ce tâlcuiește evenimentul îl aflăm la Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan în capitolul 20, 24-29.

Conform mărturiei scripturistice, Sfântul Apostol Toma nu a crezut confirmarea celorlalți ucenici care deja l-au întâlnit pe Iisus înviat și de aceea a spus: „Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor și nu voi pune degetul meu în semnul cuielor și nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.” Așadar după cele opt zile trecute de la Învierea Sa, Iisus S-a arătat din nou ucenicilor ce erau împreună, iar de data aceasta era alături de ei și Apostolul Toma. Mântuitorul văzându-l pe Toma l-a chemat, zicându-i: „Adu-ți degetul aici și vezi mâinile Mele și adu-ți mâna ta și pune-o în coasta Mea și nu fi necredincios, ci credincios”. Iar mai apoi Toma a încredințatadeverirea Învierii prin afirmarea convingerii sale, în vreme ce Hristos i-a spus: „Pentru că M-ai văzut, ai crezut. Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut.”

În iconografie, scena este cunoscută sub mai multe denumiri precum: Duminica Tomii, Încredințarea lui Toma, Necredința lui Toma, Toma pipăind rănile lui Hristos. Detalii legate de felul cum este redată iconic tema ne dă Dionisie din Furna ce menționează:„casă și Hristos în mijloc, având mâna dreaptă ridicată în sus, iar cu cea stângă trăgându-și îmbrăcămintea, își dezgolește rana coastei din dreapta. Iar Toma, stând lângă Dânsul, își pune cu frică mâna dreaptă în coasta Lui, și cu cealaltă ține o hârtie, care zice: „Domnul meu și Dumnezeul meu”. Și ceilalți apostoli, stând împrejur, se minunează”[1].

Tema iconografică aparține ciclului pascal și certifică vizual Învierea Domnului, ea se alătură celorlalte scene înrudite, precum: Hristos arătându-Se Mariei Magdalena, Hristos arătându-Se ucenicilor în Marea Tiberiadei, Hristos frângând pâinea la Emaus sau Cina de la Emaus.

În spațiul interior al lăcașurilor de cult ortodoxe,compoziția se întâlnește în naos, fiind încadrată în ciclul praznicelor Mântuitorului.

Subiectul iconografic apare începând din veacul al V-lea, iar printre cele mai frumoase exemple bine păstrate,amintim mozaicul ravennian din cel de-al VI-lea secol.

În centrul compoziției, este zugrăvit Hristos în picioare, puțin mai mare decât celelalte personaje, dând ansamblului echilibru și armonie. El are mâna stângă ridicată spre a putea să I Se vadă rana din coastă. Iisus poartă nimb cruciger și este înveșmântat într-o tunică violetă. În jurul Său, pe cele două părți sunt pictați apostolii, fără aureole dintre care venind cu pas avântat se remarcă Sfântul Apostol Toma, cel pe care Hristos îl cheamă să îi pipăie rănile. Reprezentat tânăr, fără barbă, el se apleacă cu sfială spre a se tămădui de îndoiala sa.  În unele exemple, așa cum precizează Dionisie, apostolul poartă un filacter cu adevărata sa mărturisire: „Domnul meu și Dumnezeul meu!” În acest caz mâinile sale sunt acoperite de o draperie albă. De fapt toți apostolii sunt înveșmântați în straie albe, avânt totodată câte un stihar în nuanțe albăstrui. În spatele figurilor, se zărește o clădire cu porțile zăvorâte.

Cel de-al doilea exemplu  este un mozaic de secol al XI-lea și se află la Mănăstirea Hosios Loukas, Beoția din Grecia. Urmând structura compozițională, deja precizată, menționăm doar schimbarea brațului ridicat a Domnului e diferită, adică mâna dreaptă și bineînțeles Toma, ce apare pe latura dreaptă. Iisus plasat în fața unei uși are hiton de aur cu clav, în timp ce mantia Sa este colorată în albastru. Fondul de aur conferă grandoare scenei. Apostolii sunt bine individualizați, ei stau cu mâinile îndreptate spre Mesia în semn de respect.

Duminica lui Toma, mozaic, sec. al XI-lea, Mănăstirea Hosios Loukas, Beoția [3]

Școala lui Dionisi, Duminica lui Toma, tempera pe lemn, 1500, Muzeul Rus, Moscova[4]

Icoana rusească, omonimă, impresionează prin proporțiile monumentale și zvelte ale personajelor și ale clădirilor. Iisus în mijloc, dinaintea unui edificiucu turnuri și ziduri, dar mai cu seamă cu porțile închise,Își ridică hitonul roșu închis, spre a lăsa degetul lui Toma să-I atingă rana din coastă. Cu predispoziția unei palete coloristice contrastante, pictorul utilizează oranjul, galbenul și roșul în raport cu albastrul și verdele, acestea din urmă cu valențe mai întunecate. Tunica roșie a lui Toma și hlamidă portocalie a lui Petru echilibrează și statornicesc armonia ansamblului iconografic.

Privind icoanele sărbătorii, să ne identificăm cu Apostolul Toma și să ajungem prin credință adevăratăși mărturisitoare să fim asemeni lui, atingându-Lcu puterea rugăciunii pe Hristos Cel Înviat.

„Cu dreapta cea stăruitoare, coasta Ta cea de viaţă dătătoare Toma O a încercat, Hristoase Dumnezeule; că dacă ai intrat, uşile fiind încuiate, cu ceilalţi Apostoli a strigat către Tine: Domnul meu eşti, şi Dumnezeul meu” (Condacul, glasul8)[5].

 

[1]Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, Ed. Sophia, București, 2000, p. 118.

[2]https://www.christianiconography.info/Edited%20in%202013/Italy/sApolNuovoRightNave.doubtThomas.html, accesat 24. 04. 2025.

[3]https://smarthistory.org/christ-virgin-byzantine-art/, accesat 24. 04. 2025.

[4]https://desharel.blogspot.com/2020/01/doubting-thomas-incredulity-of-thomas.html, accesat 24. 04. 2025.

[5]https://episcopia-italiei.ro/mps/2021/05/duminica-a-doua-dupa-pasti-a-sf-apostol-toma-tropar-si-condac/, accesat 24. 04. 2025.