Îndemn stăruitor la donarea de sânge

de | aug. 9, 2017

Răspunzând la semnalul mai multor unități medicale și centre de transfuzie din țară privind scăderea numărului de donatori din această perioadă, Patriarhia Română reînnoiește apelul său către clerul şi credincioşii Bisericii Ortodoxe Române pentru donare de sânge.

În acest moment nevoia de sânge este acută în multe unităţi medicale, deoarece există intervenții chirurgicale care sunt amânate în spitale din cauza acestei lipse. Astfel, cei care doresc să ajute la rezolvarea acestei crize sunt îndemnați să meargă şi să doneze sânge la centrele de transfuzie cele mai apropiate.

Un model de acţiune deosebită în acest sens este reprezentat de voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului care, pe perioada verii, în fiecare zi de miercuri, merg să doneze sânge în centrele de transfuzie sanguină din București.

Campania „Donează sânge, salvează o viață”, inițiată încă din anul 2013 de Patriarhia Română şi aprobată de Sfântul Sinod al Bisericii noastre, a reușit până acum mobilizarea a peste 25.000 de donatori, fiind recoltați aproximativ 12 000 de litri de sânge. Desigur, această campanie continuă având speranţa că va încuraja pe mai mulţi români să fie solidari cu cei bolnavi.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Ziua Drapelului Naţional, sărbătorită la Cluj-Napoca

Ziua Drapelului Naţional, sărbătorită la Cluj-Napoca

Ziua Drapelului Naţional, sărbătorită în fiecare an la 26 iunie, a fost marcată la Cluj-Napoca, printr-o serie de manifestări religioase şi militare. În această dimineață, în Catedrala Mitropolitană, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a sfințit drapelul Romaniei care a...

Hramul Mănăstirii Bobota din Episcopia Sălajului

Hramul Mănăstirii Bobota din Episcopia Sălajului

Sâmbătă, 24 iunie 2017, de sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, obștea Mănăstirii Bobota s-a aflat în zi de alese bucurii duhovnicești, cu prilejul hramului de vară al acestui așezământ monahal. Cu această ocazie, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către...