Mitropolitul Antonie de Suroj:
Când ne întoarcem către Maica lui Dumnezeu în rugăciunile noastre, ar trebui să înțelegem mai des decât ni se întâmplă s-o recunoaștem că orice rugăciune pe care i-o oferim înseamnă aceasta: „Maica lui Dumnezeu, L-am ucis pe Fiul tău. Dacă tu mă ierți, înseamnă că pot fi iertat. Dacă îmi refuzi iertarea, nimic nu mă mai poate salva de la osânda veșnică”.
Este uimitor că Maica lui Dumnezeu, în tot ce ni s-a revelat în Evanghelie, ne-a făcut să înțelegem și ne-a dat îndrăzneala să venim la ea cu această rugăciune, pentru că nu putem spune nimic altceva. Pentru noi ea este Maica lui Dumnezeu. Ea este cea care L-a adus pe Dumnezeu Însuși în condiția noastră pământească, în sensul acesta insist asupra termenului de „Maica lui Dumnezeu”. Prin ea, Dumnezeu a devenit Om. El s-a născut într-o stare omenească datorită ei. Iar ea nu este pentru noi doar un instrument al întrupării. Ea este cea a cărei predare personală în mâinile lui Dumnezeu, a cărei dragoste de Dumnezeu, promptitudine de a fi orice voiește Dumnezeu, a cărei smerenie au fost într-un asemenea grad, încât Dumnezeu s-a putut naște din ea. La unul dintre cei mai mari sfinți și teologi din secolul al XlV-lea se găsește un pasaj despre Maica lui Dumnezeu în care spune că „întruparea ar fi fost imposibilă fără acel «Iată roaba Domnului» al Fecioarei, în aceeași măsură în care ar fi fost imposibilă fără voința Tatălui”, întâlnim aici o deplină împreună-lucrare dintre ea și Dumnezeu.
(Mitropolitul Antonie de Suroj, Școala rugăciunii, Editura Sophia, București, 2006, pp. 144-145)
