Îndrumări către parohii și mănăstiri pentru respectarea unor măsuri de prevenire a îmbolnăvirii cu noul Coronavirus (Covid-19)

de | mart. 12, 2020

Cancelaria Sfântului Sinod a transmis joi un document cu mai multe îndrumări adresate parohiilor şi mănăstirilor din cuprinsul Patriarhiei Române pentru respectarea unor măsuri de prevenire a îmbolnăvirii cu noul Coronavirus (Covid-19):

  1. Afișarea, la intrarea în lăcașul de cult, a recomandărilor Ministerului Sănătății pentru prevenirea îmbolnăvirii cu noul Coronavirus (Covid-19);
  2. Consultarea la nivel de unitate de cult, acolo unde este posibil, cu cadre medicale competente, pentru a identifica măsuri de prevenire a răspândirii noului Coronavirus (exemplu: îndrumarea persoanelor suspecte de gripă din rândul celor care vin la biserică către unități medicale; dezinfectarea căilor de acces şi aerisirea corespunzătoare a lăcașurilor de cult);
  3. Asigurarea unei zone de igienizare a mâinilor, cu produse necesare pentru aceasta (apă, săpun, dezinfectanți etc.), în proximitatea lăcașurilor de cult;
  4. Respectarea măsurilor dispuse de autoritățile publice și cooperarea cu acestea, asigurându-se totodată libertatea religioasă a credincioşilor de a participa la viaţa liturgică a Bisericii şi de a primi asistență religioasă, în biserică şi la domiciliu;
  5. Pentru a evita aglomerarea credincioşilor în spațiul de cult, în timpul săvârșirii Sfintei Liturghii se vor utiliza difuzoare exterioare sau Sfânta Liturghie se va săvârşi în aer liber, lângă lăcașul de cult;
  6. Lăcașurile de cult vor fi deschise zilnic credincioșilor pe întreaga perioadă a săptămânii, încât preoții slujitori să poată răspundă tuturor solicitărilor credincioșilor privind Spovedania, Împărtășania și citirea unor rugăciuni. Astfel, se va evita aglomerația credincioşilor la slujbele de sâmbătă şi duminică;
  7. Cu prilejul săvârșirii slujbelor bisericeşti, înainte de otpust se va citi rugăciunea specială pentru pocăință, pentru oprirea epidemiei actuale, pentru însănătoșirea persoanelor bolnave și pentru întărirea spirituală a cadrelor medicale și a persoanelor care contribuie la prevenirea și combaterea epidemiei.

Sursa: basilica.ro

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Comuna Groșii Țibleșului a îmbrăcat haine de sărbătoare

Comuna Groșii Țibleșului a îmbrăcat haine de sărbătoare

În perioada 23-28 august 2016 au avut loc o serie de manifestări culturale și religioase la Groșii Țibleșului care, prin strădania preotului paroh Ioan Ropan Lungu și a oficialităților locale,  au înfrumusețat cadrul festiv al acestor zile. Festivitățile au fost...

Hramul Mănăstirii Bic

Hramul Mănăstirii Bic

Luni, 29 august 2016, Mănăstirea Bic, cu hramul Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, din Protopopiatul Șimleu Silvaniei, și-a sărbătorit cel de-al doilea hram, care este și ultimul dintre hramurile de vară al mănăstirilor din Episcopia Sălajului, în prezența...