„Ceea ce nu este luat, nu este vindecat” Sf. Grigorie de Nazianz
Zidit după chipul lui Dumnezeu (ontologia umană are „o esență iconică”, întregul compus psihosomatic uman având „sigiliul unic al «chipului lui Dumnezeu»”), potrivit iconomiei dumnezeiești, Adam cel dintâi trebuia, spiritualizându-se treptat și depășindu-și propria natură (întocmai cum lemnul, după ce a devenit instrument muzical, se preface, în mâinile virtuosului, în vibrații dumnezeiești), „să ajungă la fericita nemurire prin acea neîntreruptă κοινωνία cu ființa dumnezeiască și la sfințenia desăvârșită”, făcându-se în acest fel „όμοίωσις τῷ Θεῷ”, adică asemănător cu Dumnezeu; însă, din theofor s-a prăvălit, din pricina poftei ochilor și a trufiei, „în hăul neființei stihiilor” iar omenirea întreagă, păcătuind în protopărintele său, suferă neputincioasă urmările păcatului (Prof. dr. N. Chițescu, „Despre îndumnezeirea omului…”, pp.48-49, citându-l și pe Sfântul Apostol Pavel (Romani 5, 12 ș.u.). Pentru refacerea chipului Său în om, pentru transfigurarea lui prin har „și pentru ridicarea lui până la statura celui de al doilea Adam, chipul desăvârșit al Tatălui”, Dumnezeu a ales mijlocul cel mai potrivit: prin întrupare, primind firea lui Adam cel dintâi, cel de al doilea Adam „a renăscut-o, a refăcut-o prin παλινγεννεία, fiindcă el rezuma în sine întreg neamul omenesc, de la începutul lumii până la sfârșitul veacurilor, după cuvântul Sfântului Irineu, întru lămurirea recapitulării (ἀνακεφαλαίωσις)”; astfel, întru unirea celor două firi are loc „adevărata comunicare a proprietăților dumnezeiești, care asigură oamenilor, deveniți σύσσωμοι sýssomi, îndumnezeirea după har (θέωσις χατὰ χάριν)” (Prof. dr. N. Chițescu, „Despre îndumnezeirea omului…”, pp.49-50), fiindcă „ceea ce este Fiul lui Dumnezeu după fire în întrupare (adică, sfânt și fără de păcat) aceasta s-au făcut și ei după har”, chip (icoană) a lui Dumnezeu fiind „economia și trupul Lui de aici” (Sf. Nicodim Aghioritul, Apologie pentru însemnarea pusă în cartea „Războiul nevăzut” despre Doamna noastră de-Dumnezeu-Născătoarea, traducere de diac. Ioan I. Ică jr, după Symbouleutikon encheiridion etoi peri phylakes ton pente aistheseon (manual sfătuitor sau despre paza celor cinci simțiri), ekd. S. Schoinas, Volos, 1969, pp.207-2016, în Panayotis Nellas, Omul – animal îndumnezeit…, pp.220-230).
