Inimi învârtoşate (Miercuri, Săptămâna a XIII-a după Rusalii)

de | sept. 15, 2021

Evanghelia zilei: Mc 3, 20 – 27

În vremea aceea, când a venit Iisus acasă, mulţimea s-a adunat din nou, încât ei nu puteau nici pâine să mănânce. Deci, auzind despre acestea, rudele lui Iisus au venit să-L prindă, pentru că ziceau că nu-şi mai are toate minţile. Iar cărturarii, care veniseră din Ierusalim, ziceau că are în El pe Beelzebul şi că scoate afară pe diavoli cu domnul demonilor. Iisus însă, chemându-i, le-a răspuns în pilde: cum poate sa­tana să scoată afară pe satana? Dacă o împărăţie se va dezbina în sine, acea îm­părăţie nu mai poate dăinui. Şi dacă o casă se va dezbina în sine, casa aceea nu mai poate să se ţină. Tot aşa, dacă satana s-a sculat însuşi asupra sa, atunci s-a dezbinat şi nu mai poate să stea, căci i-a venit sfârşitul. Nimeni nu poate, intrând în casa celui tare, să jefuiască lucrurile, dacă nu va lega întâi pe cel tare; numai atunci va putea jefui casa lui.

Inimi învârtoşate

Printre oponenţii Mântuitorului nu se aflau numai fariseii, cărtu­rarii şi iro­dienii, ci chiar ai Săi, chiar cei din neamul Său, căci citim în această pericopă evan­ghelică că Iisus pe când era la masă, fiind îmbulzit de mulţime, a ieşit afară din casă. Rudele Sale au ieşit ca să-L prindă, zicându-le unora şi altora:

„Şi-a ieşit din fire.” (Mc 3, 21).

Cărturarii au spus însă mai mult, spunându-le celor prezenţi:

„Are demon.” (Mc, 3, 22; In 10, 20).

Şi au început să-i înveţe cum că Domnul Hristos a făcut un pact cu Beelzebul, cu domnul demonilor, ca să-i alunge pe demoni, ca în felul acesta să-i câştige şi să-i atragă pe oameni de partea Sa.

Atât de împietriţi în rău erau fariseii şi cărturarii, încât nu recu­noşteau pu­terea dumnezeiască a Domnului Hristos şi minunile săvârşite de El, precum odini­oară Faraon în confruntarea cu Moise.

Citim în a doua carte a lui Moise, în cartea Ieşirii, în capitolul al VII-lea, că Domnul l-a trimis pe Moise înaintea Faraonului Egiptului cu mi­siunea de a scoate poporul evreu din robie. Şi i-a spus Domnul lui Moise:

„Iată, Eu fac din tine un dumnezeu pentru Faraon, iar Aaron, fratele tău, îţi va fi prooroc. Tu dar vei grăi lui Aaron toate câte îţi voi porunci, iar Aaron, fratele tău, va spune lui Faraon, ca să lase pe fiii lui Israel să iasă din pământul lui. Eu însă voi învârtoşa inima lui Faraon şi voi arăta mul­ţimea semnelor Mele şi a minunilor Mele în pământul Egiptului. Faraon nu vă va asculta, dar Eu îmi voi pune mâna asupra Egiptului şi voi scoate oştirile Mele, pe poporul Meu, pe fiii lui Israel din pământul Egiptului, cu mare izbândă. Când voi întinde mâna Mea asupra Egiptului şi voi scoate pe fiii lui Israel din mijlocul lui, atunci vor cunoaşte toţi egiptenii că Eu sunt Domnul. Iar dacă Faraon vă va zice: Dă-ne vreun semn sau vreo mi­nune, atunci tu să zici fratelui tău Aaron: Ia toiagul şi-l aruncă jos înaintea lui Faraon şi înaintea slujitorilor lui şi se va face şarpe.” (Ies 7, 1 – 5, 9).

S-au dus deci Moise şi Aaron la Faraon şi la slujitorii lui şi au făcut cum le po­runcise Domnul: a aruncat Aaron toiagul său înaintea lui Faraon şi înaintea slu­ji­torilor lui şi s-a făcut şarpe. Atunci i-a chemat şi Faraon pe înţelepţii Egiptului şi pe vrăjitori şi au făcut şi vrăjitorii egip­tenilor ase­menea lucru cu vrăjile lor: fie­care din ei şi-a aruncat toiagul şi s-a făcut şarpe. De aceea s-a învârtoşat inima lui Faraon.

Aşa s-a întâmplat şi cu următoarele două semne pe care Domnul Dumnezeu le-a făcut în pământul Egiptului prin mâna slujitorului său Moise: apa din râu s-a prefăcut în sânge, încât tot peştele a murit; apoi pământul Egiptului s-a umplut de broaşte. Dar aşa au făcut şi magii egip­teni cu vrăjile lor şi de aceea s-a învârtoşat inima lui Faraon şi nu i-a ascultat, precum le spusese Domnul.

La al treilea semn – anume când Dumnezeu a pedepsit pământul Egiptului cu ţânţari pe oameni, pe vite, pe Faraon, pe casa lui şi pe slu­gile lui –, au încercat şi magii Egiptului cu vrăjile lor să facă ţânţari, dar n-au putut. Şi au rămas ţânţarii pe oameni şi pe vite. Dar şi de data aceasta inima lui Faraon s-a învârtoşat şi nu a lăsat poporul să plece din robie. A fost nevoie de 1o plăgi pentru ca egiptenii să re­cunoască puterea lui Dumnezeu şi mai mult decât atât, să-i roage pe evrei să iasă din robie.

Spre deosebire de Moise, Iisus Hristos nu era un simplu om, ci Dumnezeu întrupat, Dumnezeu coborât între oameni, care S-a arătat la înfăţişare ca un om şi a pătimit cele omeneşti, fiind om desăvârşit şi Dumnezeu desăvârşit. A săvârşit minunile nu ca un om, ci ca Dumnezeu întrupat. Dacă Moise primea instrucţiuni cum şi ce să facă în cazul minu­ni­lor, Domnul Hristos poruncea numai şi ele se să­vârşeau. De pildă, când l-a vindecat pe acel slăbănog de la scăldătoarea Vitezda, care timp de 38 de ani aştepta tulburarea apei, Domnul Hristos i-a poruncit numai: „Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă”[1] şi omul acela îndată s-a făcut sănătos. Sau atunci când l-a vindecat pe demonizatul din Capernaum, Domnul Hristos a po­runcit numai zicând: „Ieşi din el”[2] şi duhul necurat a ieşit. Şi citim mai de­parte, în legătură cu această minune, că:

„S-au spăimântat toţi şi se întrebau între ei, zicând: «Ce este aceasta? O învăţătură nouă şi cu putere; că şi duhurilor necurate le porunceşte şi I se supun.».” (Mc 1, 27).

Nu acelaşi lucru îl spuneau fariseii. Ei nu credeau ceea ce vedeau, nu erau înspăimântaţi, ci dimpotrivă spuneau:

„Cu domnul demonilor îi scoate afară pe demoni.” (Mt 9, 34; Mc 3, 22).

Atunci Domnul Hristos a socotit de cuviinţă să le spună o parabolă:

„Cum poate satana să alunge pe satana? Dacă o împărăţie se va dezbina în sine, acea împărăţie nu mai poate dăinui. Şi dacă o casă se va dezbina în sine, casa aceea nu va mai putea să se ţină. Şi dacă satana s-a sculat împo­triva sa însuşi şi s-a dezbinat, nu poate să dăinuiască, ci are sfârşit. Dar nimeni nu poate, intrând în casa celui tare,  să-i răpească lucrurile, de nu va lega întâi pe cel tare şi atunci va jefui casa lui.” (Mc 3, 23 – 27).

Lucrarea pe care diavolul o face ad extra, adică în afară, în exterior, este de a dezbina pentru a conduce. Nu aceeaşi lucrare o face în interior, căci atunci s-ar dez­bina, iar puterea lui ar înceta.

Citim în Evanghelia după Luca, în capitolul al IX-lea, că Apostolul Ioan i-a adus la cunoştinţă Domnului Hristos un fapt anume:

„Învăţătorule, am văzut pe unul care, în numele Tău, scoate demoni şi      l-am oprit, pentru că nu-Ţi urmează împreună cu noi.” (Lc 9, 49).

Dar Domnul Hristos îi spune:

„Nu-l opriţi; căci cine nu este împotriva voastră este pentru voi.” (Lc 9, 50).

Aşadar oamenii se pot împărţi în două categorii: unii, care prin ceea ce fac şi prin ceea ce sunt îi urmează Domnului Hristos şi alţii care se împotrivesc prin cuvânt şi prin faptă Domnului Hristos. Cei dintâi vor fi binecuvântaţi, iar cei de pe urmă vor fi certaţi şi osândiţi, dacă nu în viaţa aceasta, în cea viitoare, când va fi judecata universală.

[1] In 5, 8.

[2] Mc 1, 25.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Inimi învârtoşate (Miercuri, Săptămâna a XIII-a după Rusalii)
Inimi învârtoşate (Miercuri, Săptămâna a XIII-a după Rusalii)
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/prileapetru/" target="_self">Pr. Petru Ioan Ilea</a>

Pr. Petru Ioan Ilea

Preot, doctor în teologie, hirotonit preot de către Preasfințitul Vasile Someșanul în data de 6 septembrie 2004 pe seama Centrului de Îngrijire și Asistență din Cluj-Napoca, Protopopiatul Cluj II unde a slujit până la data de 15 mai 2010 când a fost transferat la Parohia ,,Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca unde slujește în prezent.

Mai multe

Semnul Sfintei Cruci

Semnul Sfintei Cruci

Semnul Sfintei Cruci este cel mai frecvent act liturgic creștin, atât în ceea ce privește cultul divin public, cât și cel particular. Toți creștinii botezați, clerici și mireni, au dreptul și datoria de a se însemna cu semnul Crucii. De asemenea, trebuie menționat și...

Evlavia creștină

Evlavia creștină

Evlavia, alături de dragoste și credință, este o virtute definitorie pentru viața creștină. Un om evlavios este un om ce își măsoară faptele, cuvintele și gândurile spre a plăcea lui Dumnezeu întru toate. Omul evlavios este, fără de îndoială, un om religios, un om...

Sfânta Sofia, modelul mamelor creștine

Sfânta Sofia, modelul mamelor creștine

Sfânta Sofia este un model pentru orice mamă creștină. Ea este pomenită în calendarul creștin în data de 17 septembrie, alături de cele trei fiice ale sale. Sofia era o tânără creștină care trăia în Italia, la Roma, în timpul împăratului păgân Adrian (117-138). S-a...