Inițiativa preotului din Jucu de Mijloc pentru a ajuta o femeie a cărei casă se prăbușește

de | feb. 16, 2021 | Actualitatea religioasă

Duminică, 14 februarie, credincioșii Parohiei Ortodoxe Române Jucu de Jos, cu hramul „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil”, l-au avut în mijlocul lor pe preacuviosul părinte Arsenie, de la Mănăstirea Vad. Acesta a oficiat Sfânta Liturghie alături de părintele paroh, Marius Vasile Abrudan, iar în cuvântul de învățătură le-a vorbit celor prezenți despre înțelepciune, smerenie și credință, virtuți pe care le-a arătat femeia cananeeancă atunci când l-a întâlnit pe Mântuitorul Iisus Hristos. În aceeași zi, dar spre seară, părintele Arsenie a fost prezent în Parohia Jucu de Mijloc, având același hram, respectiv „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil”, răspunzând invitației pe care i-a adresat-o părintele paroh Focșanu Marius Cristian. Alături le-au fost părintele Marius Vasile Abrudan și părintele Alexandru Baltă, care au oficiat Taina Sfântului Maslu. La final, părintele Arsenie a dresat o meditație, în care le-a vorbit credincioșilor despre trăirea autentică cu Dumnezeu din perspectiva unui monah.

La inițiativa părintelui paroh, toată suma adunată va fi redirecționată pentru a ajuta o femeie din cadrul comunității Jucu de Mijloc, doamna Ana Handrea, a cărei locuință se află într-o stare avansată de degradare, iar veniturile foarte mici abia îi permit să se întrețină. Credincioșii au salutat această inițiativă și au răspuns prompt. „Bunul Dumnezeu așteaptă de la noi să înmulțim binele, să înmulțim dragostea, devenind astfel bineplăcuți înaintea Lui, însetat să vadă că darurile Lui sunt transmise de la om la om. Ne bucurăm că putem să venim în sprijinul comunității prin astfel de acțiuni, să intervenim la modul concret pentru credincioșii nevoiași, a căror probleme nu le putem identifica decât cercetându-i. Prin activitățile de teren pe care le desfășurăm împreună cu ceilalți preoți ai Cercului și deopotrivă cu membri Consiliului Parohial, care ne sunt alături, prin așa numitele vizite pastorale, nu doar îi spovedim și împărtășim pe oameni, dar ne propunem să-i ajutăm și material, nu doar spiritual. Prin aceste acțiuni ne dorim să-i responsabilizăm pe credincioși cu privire la răspunsul pe care trebuie să-l dea fiecare dintre noi atunci când un semen de-al nostru are o problemă, chiar dacă nu o reclamă. Această femeie participă la Sfânta Liturghie duminică de duminică, dar niciodată nu s-a plâns de situația ei”, a spus părintele Focșanu Marius Cristian.

Taina Sfântului Maslu a fost săvârșită și pentru credincioșii parohiei de la Gădălin, de către părinții Adrian Paulian Mitrea, Gheorghe Anițaș, Ioan Gătej și Silviu Cristian Rad, cu un cuvânt ziditor rostit de către părintele Rad, care slujește la parohia Jucu Gară. Sfinția sa a vorbit despre importanța Sfintelor Taine în viața creștinilor, cu o aprofundare a Tainei Sfântului Maslu. „Să nu ne înverșunăm împotriva lui Dumnezeu când îl rugăm ceva și nu răspunde imediat. El ne ascultă cu dragoste de fiecare dată, însă nu răspunde imediat pentru că vrea întâi să ne cerceteze credința. Iar atunci când, se pare că nu ne răspunde, este un argument în a căuta răspunsul în tăcerea Lui. Speranța înseamnă credință. Hristos nu a încetat să facă minuni, ci credința noastră a slăbit. Nu mai credem din toată inima că Hristos poate să ne dea ceea ce cerem. Și pentru că nu credem, nu vom primi. Ce trebuie să facem? A avea speranță înseamnă să menținem flacăra pe care Iisus a venit să o aprindă în noi, să continuăm să iubim și să iertăm”, a spus părintele Rad.

Acțiunile s-au desfășurat cu respectarea tuturor măsurilor stabilite de către autorități în perioada stării de alertă pentru prevenirea răspândirii cu noul coronavirus. Credincioșii participanți au purtat măști, s-au dezinfectat și au păstrat distanța socială. Aceste acțiuni se înscriu în strategia de revitalizare duhovnicească a comunităților ortodoxe din Comuna Jucu.

 

 

Colindul – bucuria tuturor

Colindul – bucuria tuturor

Membrii Asociației Tinerilor Ortodocși ai Catedralei Episcopale din Baia Mare i-au colindat pe copilașii, tinerii și vârstnicii din Spitalul Județean Dr. Constantin Opriș din Baia Mare. Activitatea a fost coordonată de Diac. Ionuț Pleș și au participat 34 de voluntari...

Spectacol caritabil, pentru copiii dependenți de dializă

Spectacol caritabil, pentru copiii dependenți de dializă

Mai mulți copii și tineri clujeni vor urca luni, 14 decembrie 2015, pe scena Colegiului „Ana Aslan”, în beneficiul copiilor dependenți de dializă. Acum 10 ani, un clujean schimba viața acestor copii, nu mai puțin de 40 la număr. Condamarea la o suferință atât de mare,...

Liturghie Arhierească în Parohia Cuceu din Episcopia Sălajului

Liturghie Arhierească în Parohia Cuceu din Episcopia Sălajului

Duminică, 13 decembrie 2015, a fost zi de sărbătoare pentru credincioșii Parohiei Cuceu, din Protopopiatul Jibou. Chiar dacă a trecut o săptămână de la prăznuirea Sfântului Ierarh Nicolae, ocrotitorul locașului de cult din localitate, bucuria a continuat și în această...

Educația tinerilor și responsabilitatea de a fi părinți model

Educația tinerilor și responsabilitatea de a fi părinți model

În perioada premergătoare Crăciunului, clujenii sunt invitați să mediteze la educația tinerilor și la responsabilitatea de a fi părinți model. Invitația vine din partea Organizației Creștine Agape, care a programat o nouă conferință susținută de părintele Stelian...