Deja inaugurată perioada liturgică numită cea a Triodului ( prepascală), Hristos ne cheamă din timp în arena luptelor ascetice. Prima condiție este schimbarea minții, fără de care nu putem spori duhovnicește. În schimb, orice mișcare a omului spre realitatea dumnezeiască nu este trecută cu vederea de Dumnezeu. Dumnezeu caută orice lucru bun în om, orice gest sau faptă, ca să-și reverse harul Său, să-i deschidă ochii minții și ai sufletului.

Însemnările din anii 2023-2024,  îmbină elemente de antropologie duhovnicească, reiterează parcursul istorico-liturgic și mistico-ascetic a fuziunii celor doi poli ai Marelui Post: teofanic si ascetic -, dar și elemente descriptive de arheologie biblică.

Însemnările au fost scrise după ani de studiu în câmpul spiritualității Triodului, ca rod al dragostei mele față de textele imnografice. Trebuie să subliniez că această dragoste mi-a insuflat-o Părintele Ioan Ică jr., care m-a fascinat în anul III de facultate cu meditațiile la Triod.

În sprijinul acestui șantier deschis în urmă cu  53 de ani de către Părintele Makarios Simonopetritul (Triodul Explicat. Mistagogia timpului liturgic, susținută la un an după convertire, în 1978, la Sorbona), a venit Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, care s-a aplecat asupra dimensiunii mistagogice și antropologice a Săptămânii Sfintelor Pătimiri (PS Damaschin Dorneanul, Dimensiunea mistagogică a Săptămânii Sfintelor Pătimiri,  Elemente de antropologie duhovnicească, Editura Crimca).

25 februarie 2023

( evocarea celor două izgoniri, prilej de reflecție și contemplare)

1. Izgonirea lui Adam din rai – care, conform Sfântului Siluan, echivalează cu ,,pierderea iubirii lui Dumnezeu”. Canonul cel Mare dezvăluie plânsul adamic, un plâns mântuitor, fiindcă deschide porțile pocăinței.
2. Destituirea din funcția de director al biroului patriarhal și izgonirea din Egipt a Sfântului Nectarie, sub motivul că „nu s-a putut acomoda cu clima Egiptului”.

După izgonire, Adam s-a îmbracat în hainele de piele, iar Sfântul Nectarie al Eghinei în veșmântul de lumină al harului.

Nedreptatea naște sentimente și stări diferite: revoltă, resemnare, speranță, disperare și smintire. Sfântul Nectarie a avut forța sufletească de a sublima suferința generată de cele mai cumplite nedreptăți venite din partea clericilor invidioși și clevetitori. Iluminarea trăită de ierarhul lui Hristos în perioada dureroasei sale experiențe umane, a dat suferinței un sens eliberator.

Deznădăjduit, deoarece nu avea nici cu ce să își plătească chiria unde stătea, Sfântul Nectarie își asumă responsabilitatea conducerii Școlii Teologice din Rizario. A îmbrățișat neobosit, cu inima rănită, pe toți elevii, sădind în ei dragostea și râvna pentru preoție.

Cuviosul Efrem Katounakiotul ( prăznuit pe 27  feb.) avea o deosebită evlavie la Sfântul Nectarie. Când era întrebat de către părinți de ce Sfântul Nectarie este considerat un sfânt atât de mare, Starețul răspundea: ,,Pentru că încă şi astăzi mai este clevetit”.

Fără îndoială, Sfântul Nectarie avea o cruce mică la piept şi-o cruce imensă-n spate, purtată asumat, fără lamentare.

7 aprilie 2023

,,Săvârșind patruzeci de zile de suflet folositoare, să strigăm: Bucură-te cetate Betanie, patria lui  Lazăr; bucurați-vă Marta și Maria, surorile lui, că mâine vine Hristos să învieze cu cuvântul pe fratele vostru cel mort;…” ( la Vecernie, Vineri seara, în Săptămâna Floriilor – alcătuire a lui Andrei  Tiflos).

Dacă până acum am postit atacând rădăcinile patimilor prin înfrânare, asceză și rugăciune, de vineri seara și până la praznicul Învierii, postim de dragul Mirelui Hristos. În Săptămâna Mare – spune PS Damaschin Dorneanul, – postim pentru un dublu motiv: de a fi părtași, prin împreună – mergere, la Pătimirile lui Hristos și de a ne pregăti pentru Cuminecarea pascală.

,,El, Hristosul pătimind pentru noi, este ,,personajul” principal al Săptămânii Mari și Cel care merită toată atenția și devoțiunea noastră”.

De aceea, creștinul e dator ca în Săptămâna Pătimirilor să nu amâne spovedania până în Sâmbăta Mare, lăsată pe ,,ultima sută de metri”, pentru ca întreaga atenție a preotului și a celorlalți credincioși să fie ațintită către Mirele Hristos. De preferat ar fi ca zilele de luni, marți si miercuri, să fie zile de mărturisire.

10 aprilie 2023

În Săptămâna Mare isihia e premergătoare postului pascal. Postim pentru Mirele-Hristos, însă cu bucuria așteptării învierii .

Urcarea spre Golgota  se face în tăcere, lăsând grija cea lumească. A sosit momentul în care Hristos ne cere credincioșia, încredințarea că vom fi cu El, atât la Cina cea de Taină cât și în curtea lui Caiafa arhiereul, ca mărturisitori ai Adevărului.

Săptămâna Pătimirilor e concentrată în  hristocentricitatea postului pascal. Hristos e ,,personajul principal”, nu noi. Nu e o saptămână a dezbaterilor sau a preocupărilor ce pot fi rezolvate și remediate peste câteva zile. Multa vorbire ne iradiază până și ultima conștiință a unor zile de ,,împreună-mergere” cu Hristos la Pătimire.

2024

24 februarie 2024

Cartea Triodul este o lucrare vivificatoare ce nu trebuie să lipsească din casa teologului.  E o carte de meditație, o invitație la dragostea cea pierdută, la întoarcerea stării de post pe care Adam și Eva au pierdut-o prin neascultare. Triodul vestește primăvara duhovnicească a virtuților, ca timp al bucuriei și al luminii. Ne învață logica postului, răstignirea duhovnicească, milostenia, răbdarea, ridicarea prin conștientizarea păcatului, antinomia dreptate-milă, despre sensul participării la cult, plâns, modele de pocăință, despre actualitatea învățăturii profetice, rolul metaniilor, alimentație, ne inițiază în lecturile biblice fundamentale prin paremii , etc.

Perioada Triodului e călătoria noastră alături de Mirele Iisus. În tot acest periplu, Iisus va cere de la noi inima, să fim purtători de cruce în răstignirea neîncetată, ca semn al comuniunii cu Pătimirea Sa. Hristos ne vrea în Ghstsimani, nu risipiți. ,,Orice virtute e o cruce” – zice Sf. Isaac Sirul.

25 februarie 2024

( despre culmea vieții duhovnicești)

A discerne binele de rău și a trece prin tribunalul propriei noastre conștiințe constituie primii pași în misiunea escaladării Everestului duhovnicesc: smerenia. Nu întâmplător sfinții imnografi au așezat evocarea parabolei vameșului și a fariseului la începutul perioadei Triodului și în cadrul idiomelelor Săptămânii a IV-a din Marele Post. Nu vom primi nimic din această călătorie dacă nu vom da la schimb smerenia. Ea este o mișcare de pogorâre, adâncire în taina kenozei. Dar cum să fii adâncit în Hristos, modelul întregii smerenii, dacă râvnim cu aprindere la orice formă de ură împotriva aproapelui, dezbinare, slavă deșartă ? ,,Până când omul  nu se smerește – zice Sfântul Isaac Sirul- ,nu primește răsplata faptelor sale. Răsplata nu se dă prin fapte, ci prin smerenie”.

26 februarie 2024

Perioada liturgică numită cea a Triodului a deschis ciclul lecturilor patristice. Catehezele Sfântului Teodor Studitul ocupă un loc aparte în structura Triodului, iar din această duminică ele se citesc în mănăstiri după apolisul Litiei de către egumen.

Catehezele Sfântului Teodor Studitul diferă de catehezele Sfântului Simeon Noul Teolog. Sfântul Teodor nu a fost un scriitor contemplativ, ci mai degrabă moralist. Aceste veritabile conferințe duhovnicești erau ținute în zilele de miercuri, vineri și duminică de către Sfântul Teodor Studitul monahilor săi de la mănăstirea Studion.

Catehezele alcătuiesc o altă Scară, iar statura autorului ține loc autorității duhovnicești a celui supranumit ,,legiuitorul ascezei” ( Ioan Scărarul). Ele ating subiecte ce țin de înfranare, asceză, secerișul duhovnicesc, pace, nerâvnirea plăcerilor, frumusețea și strălucirea sufletului, pomenirea morții, târgul duhovnicesc, strugurii virtuții, sfintele meditații, credința despre a nu cheltui, judecata viitoare, odihna în Împărăția lui Dumnezeu, imitarea sfinților, etc .

Modelul catehetic de la mănăstirea Studion a fost preluat și de către Starețul Paisie de la Neamț, cu scopul de a revitaliza și organiza viața monahală. Astfel, Starețul a ținut aceste veritabile conferințe duhovnicești în timpul iernii, când toti frații se adunau de la muncile agricole, și se încheiau în ajunul Duminicii Floriilor. Lecturi din scrierile Sfântului Teodor Studitul se mai citesc la Ceasul I,  tot după apolis.

Dacă sistemul actual al lecturilor patristice din perioada celor patru săptămâni pregătitoare și șase de post cuprind citiri abundente din Efrem Sirul, Teodor Studitul și Ioan Scărarul, Săptămâna Pătimirilor este dedicată exclusiv lecturilor făcute din Omiliile Sfântului Ioan Hrisostom, iar alte două din Efrem Sirul și Gheorghe al Nicomidiei. Utima, cea a lui Gheorghe al Nicomidiei intitulată ,,Despre Răstignire și Fecioară”, citită după rostirea Evangheliei de la Ceasul al Șaselea Împărătesc din Vinerea Mare, încheie registrul lecturilor patristice dedicate acestei perioade a Triodului.

Notă: Imnografia Triodului își are rădăcinile în monahismul palestinian. Studiții au canonizat această imnografie și au completat-o cu noi elemente de ordin liturgic.

25 martie 2023

( a Sfântului Ioan Scărarul)

Sfântul Ioan Scărarul este o figură centrală a spiritualității ortodoxe atât prin prăznuirea sa, despre care nu știm foarte multe lucruri, cât și prin opera sa.

Așa cum bine articula Arhid. Ioan. I. Ică jr.: ,,În următoarele două duminici, Biserica ne oferă deci două figuri de oameni duhovnicești, un bărbat desăvârșit și o femeie desăvârșită, un nou Adam într-un fel și o nouă Evă duhovnicească. Un nou Adam în persoana Sfântului Ioan Scărarul, mare-le ascet de la poalele Muntelui Sinai, iar apoi chipul de pocăință și de desăvârșire duhovnicească tot din zona Orientului în persoana Cuvioasei Maria Egipteanca”.

Duminica a patra din Postul Mare a fost numită și „Duminica scării, a urcușului către Dumnezeu”. Autorul lucrării Scara este socotit drept „legiuitorul ascezei” și „făptuitorul” prin excelență.

De altfel, Scara mai are un titlu, mai vechi. Ea se mai numește și Tăblițe duhovnicești, în sensul că Sfântul Ioan Scărarul, care a urcat Muntele Sinai asemenea lui Moise și s-a întâlnit cu Dumnezeu, ca și el, se întoarce cu noi tăblițe duhovnicești pe care așterne în scris experiența duhovnicească a urcușului său spre Dumnezeu.

Episcopul Kallistos Ware, în introducerea pe care o face la una dintre edițiile de limbă engleză ale Scării, afirmă despre autorul ei că, „atât în sens figurativ, cât și în sens spiritual, imaginația lui Ioan a fost dominată de acești doi munți: Sinaiul și Taborul, ambii fiind ilustrați în cartea pe care a scris-o”: de Sinai, pentru că a trăit atât de aproape de el, iar vecinătatea aspră trebuie să-i fi amintit adesea de evenimentul din Ieșire, cap. 20; de Tabor, ca loc al arătării și al anunțării slavei lui Hristos, scena la care probabil medita fiind cea a Schimbării la Față a Mântuitorului, relatată la Matei 17, 1-8”.

Nichita Stithatul, biograful Sfântului Simeon Noul Teolog, ne dă un amănunt semnificativ că Sfântul Simeon a descoperit Scara în biblioteca tatălui său, (un laic din aristocrația secolului al X) și mărturisește că „i-a devenit foarte familiară și asemenea unui pământ bun a primit sămânța cuvântului în inima sa”.

Atunci când citim Scara trebuie să avem în vedere două aspecte foarte importante: în primul rând, că lucrarea a fost scrisă pentru monahii dintr-o mănăstire de obște anume (cenobium); iar apoi, că scrierea este relevantă și pentru credincioșii laici.

Fără o viață solidă, ancorată adânc în cultul Bisericii, fără o aplecare temeinică asupra Sfintelor Scripturi și a învățăturilor patristice, cititorul Scării, lipsit de voință gnomică, poate aluneca ușor în prăpastia deznădejdii, care poate duce la neputința de a mai cunoaște ,,Calea, Adevărul și Viața”.

Vorbind unui public practicant, să nu uităm că Triodul recomandată ca lecturarea ei să se facă zilnic în biserică la Ceasuri. Deci e o lectură obligatorie în Postul Mare.

3 aprilie 2024

Nu există un creștinism al Postului Mare, iar pe tot parcursul anului bisericesc o credință confortabilă. Noi n-avem de ales decât între cruce si infern, scria filosoful Gustave Thibon.

Postul Mare nu trebuie văzut ca un set de legi. El nu face altceva decât să intensifice osteneala noastră, lărgind inima prin asceza minții, rugăciune si meditație.

Putem mima destul de bine virtuțile, însă nu-i suficient, nici cazul. Pentru creștinul practicant, Postul Mare se va sfârși odată cu moartea. Va lupta până la apusul vieții lui cu mândria, îmbuibarea, avuția, grija lumească, și cu alte patimi pe care perioada Triodului le pune înainte, ca exemple coruptibile.

În această perioadă există un mod de a respira, de a mânca, de a te mișca în mod sănătos duhovnicesc, există un mod de a iubi, de a gândi sau de a te ruga care nu ar trebui să se schimbe în funcție de anotimpul bisericesc. A spune ,,nu” pentru că suntem în Post, înseamnă a legifera un ,,da” după Marele Post. Un ,,da” în care pot fi concentrate multe patimi la care revenim, fapt care arată superficialitatea cu care tratăm acest urcuș.

O viață în Hristos cu jumătăți de măsură, între arghirofilie si contemplare, nu e roditoare. Nu putem ieși biruitori.

19 aprilie 2024

( a trăi pătimirea lui Hristos)

Experiența comuniunii în Pătimirea lui Hristos este o experiență luminoasă, de iluminare. Nu e necesar să fim captivi propriilor noastre sentimente de deznădejde, ci să lăsăm dimensiunea eliberatoare a luminii să ne deschidă spre ceea ce e transcendent în noi.

Natalie Depraz, afiliată direcției fenomenologice are câteva pagini minunate despre ,,Corpul mistic”, în care ne spune că putem avea o comuniune cu moartea lui Hristos trăind prin Acesta o moarte față de noi înșine care ne conferă prin el o viață nouă. Sigur, nu voi putea coincide cu Hristos în trăitul propriei Sale morți, dar pot trăi moartea lui Hristos în cotidian, un martiriu și o răstignire interioară prin osteneală, practicarea virtuților, participarea la Euharistie, ele constituind o astfel de comuniune cu moartea mântuitoare.

Așa cum notează corect Ziziulas în Ființa eclezială, în termeni extrem de consonanți ,,Biserica nu e pur și simplu o instituție, ci un mod de existență, un mod de a fi”, trimite la ospățul împărtășit în comun, nu la o acțiune individuală, ci la un fapt eclezial. A pătimi împreună cu Hristos înseamnă ca biserica să nu concedieze imnografia Săptămânii Mari prin ciuntirea slujbelor, indiferent de oboseala și lungimea lor, incomparabile cu oboseala și tensiunea lui Hristos din Ghetsimani. Vom gusta din bucuria învierii lui Hristos dacă vom gusta întâi din nevoința de dragul Mirelui. Nu vom spori niciodată duhovnicește crezând că prin jumătăți de măsură putem trece printr-un proces intim de unire cu Dumnezeu în actul Pătimirilor.

Vom specula o bucurie nedeplină, ba chiar forțată, convinși că Hristos nu va vedea că comuniunea noastră în moartea Lui a fost pecetluită odată cu intenția de a scurta drumul Golgotei, așteptând la peștera mormânt, în loc să traversăm suferințele împreună, până în momentul coborârii trupului de pe Cruce

1 mai 2024

,,Zilele de luni, marți și miercuri din Săptămâna Mare sunt reunite de ,,Tridum-ul Mirelui”, așa cum arată și troparul de la Utrenie specific acestor zile, ,,Iată Mirele vine în miezul nopții”. În tradiția greacă, în timpul intonării acestui imn se face procesiune cu icoana lui Hristos, numită ,,Iată Omul” sau ,,Mirele” care va fi așezată pe tetrapod pentru a fi venerată până în Joia Mare. Sosirea Mirelui la ,,miezul nopții” este tot un semn al imprevizibilității temporale a celei de a doua veniri, caracterul iminent al sfârșitului lumii fiind constant amintit de imografie. Sfârșitul lumii este prilej de a ne aminti de sfârșitul personal, caracterizat și el de incertitudine temporală. Gândul la moarte era un exercițiu constant, apoftegmele părinților deșertului egiptean demonstrând cu prisosință această realitate, ca motor al creșterii spirituale, prin detașare de lumea trecătoare și unire tot mai deplină cu Dumnezeu cel veșnic.

Necesitatea privegherii, ca remediu împotriva patimilor, este subliniată permanent, chiar și în mijlocul amintirii Sfintelor Pătimiri: ,,Privegheați și vă rugați, ca să nu cădeți în ispită, căci duhul este o osârduitor, iar trupul neputincios; pentru aceasta privegheați”. Faptul în sine de a fi ,,veghetor” este și un dar de la Dumnezeu, primit și îmbogățit în urma unei lucrări personale”.

PS Damaschin Dorneanul, Dimensiunea mistagogică a Săptămânii Sfintelor Pătimiri,  Elemente de antropologie duhovnicească, pp. 401-402.

 3 mai 2024

Cântarea bizantină ne așează lăuntric , prilejuiește spațiul intim necesar ca ,,inima să înghită pe Domnul și Domnul să înghită inima”. Ethosul bizantin, transpus în cântările solemne din Săptămâna Mare, adună simțurile în trezvie și naște în om adevărata trăire a Pătimirilor lui Hristos.

foto credit: crestinortodox.ro