Însemnări din teologia și spiritualitatea siriacă (2023-2025) | Grigore Constantin

de Eseu

28 ianuarie 2023

Părinții sirieni pomeniți astăzi (Isaac și Efrem), stimulează cititorul spre o aprofundare analitică a gnoseologiei creștine pe linia tradiției siro-orientală și a scrierilor poetico-simbolice, specifice creștinismului aramaic. Grație manuscriselor descoperite de siracistul britanic Sebastian Brock și a investigațiilor monahului orientalist Sabino Chialà – scrierile isachiene ,,au înnoit cunoașterea unei gândiri duhovnicești unice, în care asceza isihastului singuratic se deschide prin rugăciune si contemplare spre experiența iubirii si milei fără de sfârșit ale lui Dumnezeu” (Arhid. Ioan I. Ică jr.).

Imnele efremiene abordează și reinterpretează diferite teme biblice: Imaginea Raiului, căderea lui Adam, Taina Întrupării, Paștele Vechiului Legământ, Pătimirile Domnului, Răstignirea, Învierea și Înălțarea. Prin profunda lor teologie exprimată printr-o poetică simbolică echilibrată, Imnele efremiene constituie fără nici o suspiciune una din cele mai profunde meditații asupra actelor mîntuitoare și evenimentelor biblice din istoria poporului Israel și a creștinismului.

Sfântul Efrem Sirianul (306–373) este „cel mai mare poet al epocii patristice și poate singurul teolog-poet care poate sta alături de Dante” (R. Murray).

Din pricina ascezei și a citirii Sfintelor Scripturi, Isaac Sirianul (640 – 700) si-a pierdut vederea, iar frații așterneau în scris învățăturile sale, numindu-l ,,al doilea Didim” – pentru că era blând, gingaș, dulce si smerit. Nu mânca decât trei pâini pe săptămână cu puține legume si nu gusta mâncare gătită .

Închei printr-un citat al profesorului episcop Alexander Golitzin care parcurge rezumativ biografia spirituală a Sfântului Isaac Sirul: ,,Fie ca Isaacul (zic și Efremul) lui Dumnezeu să ne tulbure pe noi toți, iar noi drept urmare să creștem în iubirea de aproapele pe care Sfântul Isaac (și Efrem) n-au obosit să o laude”.

 

22 martie 2023

( siriacistul Sebastian Brock și farmecul manuscriselor)

  1. Manuscrisul: Partea a II-a din Scrierile Sfântului Isaac Sirul (Oxford – Biblioteca Bodleiană )

,, Uitându- mă oarecum în gol prin niște fișe cu manuscrise neinventariate, am observat una, cu lucrări ale unui monah din secolul VII, Isaac din Ninive (640-700 d.Hr.). Scrierile lui au ajuns să poată fi citite, traduse în multe limbi europene, datorită unei traduceri grecești efectuată la mănăstirea Sfântul Sava, nu departe de Ierusalim, cândva prin secolele VIII- IX. Cum fișa indica o dată mai veche pentru manuscrisul respectiv, am cerut să-mi fie adus. Așa am descoperit că de fapt era un volum cu alte scrieri ale lui Isaac din Ninive, în continuarea acelor deja traduse, doar că singurele copii ale acestora fusese pierdute, fiind distruse în timpul Primului Război Mondial. Importanța acestor texte poate fi văzută din faptul că astăzi ele sunt deja traduse în limbile engleză, franceză, italiană, catalană, rusă, română și arabă”.

  1. Manuscrisul: Viața siriacă a Sf. Maxim Marturisitorul (,,anti- viață”), descoperit în 1973

,,Nu aș fi consultat niciodată un ,,Initium martyrii Maximi Palaestinensis”,  dacă nu aș fi fost interesat mai întâi de un alt text din acest manuscris, care în cele din urmă s-a vădit a fi un document de o importanță uluitoare – o ,,anti -viață” timpurie a lui Maxim Mărturisitorul (580-662 d.Hr.) scrisă de un adversar de-al său într-ale teologiei, evident la câteva decenii după moartea sa. Conform acestei ,,vieți”, Sfântul Maxim s-ar fi născut și ar fi fost educat în Palestina, nu în Constantinopol – ceea ce ar explica destul de bine prietenia dintre el și Sofronie, patriarhul  Ierusalimului. Manuscrisul în cauză s-a dovedit a fi un foarte bun exemplu de text maronit timpuriu și, indirect, el face puțină lumină în privința originilor astfel destul de puțin cunoscute ale maroniților ca atare”.

Londra și Birmingham adăpostesc două dintre cele mai importante colecții de manuscrise siriece ( Colecția Mingana) din lumea întreagă. Cele adunate grămadă la Biblioteca Britanică, datează din prin secolele V- VI – datorită faptului că s-au păstrat până la mijlocul secolului XIX în mănăstirea siriană Deir al-Suran, acum ortodoxă coptă, din deșertul Nitriei, între Alexandria și Cairo.

Extras din: Sebastian Brock, Universul Părinților Sirieni. O introducere, Editura Sf. Nectarie, 2023.

23 aprilie 2023

(elino-sirianul Roman Melodul și condacul)

Unul dintre cei mai străluciți imnografi, cunoscut sub numele de ,,Melodul melozilor” este Sf. Roman Melodul, corifeul care a inserat în imnografie elementele de soteriologie și hristologie. Continuatorul acestuia, Ioan Damaschinul a reușit să creeze o dogmatică imnologică cantată, mult mai amplă, ca răspuns al ereziilor vremii.

Roman Melodul si-a petrecut o perioadă destul de mare din viață la Constantinopol. De asemenea, este posibil ca împăratul Iustinian să-l fi avut în cercul său de colaboratori (Ioannis Gourembelis).

Mulți speciali în opera Roman Melodul spun că toate creațiile lirice, poeziile sale, în special condacul, aparțin tradiției constantinopolitene. Iar asta datorită influenței cosmopolitului Constantinopol.

În fapt, după cercetările siriacistului Sebastian Brock, este mult mai probabil ca lucrurile să fi fost exact invers, și anume ca madrașul siriac să fi servit drept sursă de inspirație pentru forma silabică a condacului bizantin.

Roman Melodul se trăgea din orașul Emessa Siriei, unde se poate să fi ascultat madrașurile lui Efrem Sirianul, cântate regulat în biserică. Prin venirea sa la Constantinopol în jurul anului 519, ca tânăr diacon, el a adus cu sine această bogată educație elino- siriacă.

27 ianuarie 2024

Studiul Bisericii Siro-Orientale ne oferă oportunitatea să înlăturăm acea imagine distorsionată asupra trecutului istoric a Bisericii Siro- Orientale.

Arhidiaconul Ioan Ică jr a făcut o amplă analiză a creștinismului siriac, introducându-ne prin traduceri și prelegeri  în universul acestei tradiții a unei Biserici apostolice. Urmând teologiei moderne, – spune același prolific teolog:  ,,Am trecut cu vederea că în interiorul creștinismului a existat întotdeauna o tradiție aramaică, iar studiul creștinismului oriental și cel al limbii siriece, (dialect al limbii aramaice vorbite de Mântuitorul Hristos și Sfinții Apostoli) nu si-au gasit până astăzi loc în academiile de specialitate. Percepția modernă a exclus dintru început Răsăritul siriac, cochetând ba cu filonul grec-răsăritean ba cu cel latin-occidental. Principala cauză o depistează profesorul siriacist de la Oxford, Sebastian Brock , renumit în exegezele și studiile sale din domeniu, arătând modul în care s-a ajuns la această viziune, si anume: toți istoricii Bisericii până în secolul nostru au luat drept model Istoria Bisericească a lui Eusebiu de Cezareea dar si schisma din jurul formulei de la Calcedon, care a separat Biserica orientală de cea greacă”.

Atât Sebastian Brock cât și Raymond le Coz ne invită la un adevărat ospăț mistic, descoperind universul părinților sirieni din tradiția Bisericii Siro-Orientale. Isaac Sirianul a rămas cel mai citit autor filocalic. Nu există monah athonit care să nu fi citit ,,Cuvintele ascetice”.  Stau mărturie cuvintele unuia dintre cei mai cunoscuți călugări athoniți, căruia i se datorează realizarea ediției critice a textului grecesc al Cuvintelor Ascetice: ,,Stau și citesc din Sfântul Isaac Sirul. Găsesc aici la el ceva adevărat, ceva eroic, ceva duhovnicesc. Ceva ce transcende spațiul și timpul. Simt că aici, pentru prima oară, este o voce care răsună în cele mai adânci părți ale ființei mele, până acum ascunse și necunoscute de mine. Chiar dacă este atât de departe de mine în timp și spațiu, iată că a venit până în cămara sufletului meu. Intr-un moment de tăcere el mi-a grăit mie, a sezut aici lângă mine. Chiar dacă am citit atâtea alte lucruri, chiar dacă am întâlnit atât de mulți oameni si chiar dacă astăzi atât de mulți alții trăiesc pe-aci, prin jurul meu, niciunul dintre aceștia nu a fost atât de pătrunzător. Către nimeni altul nu am deschis ușa sufletului meu, așa ca acum. Sau, ca să mă exprim mai bine, nimeni altul nu mi-a arătat mai frățește, mai prieteneste că în mine însumi, în chiar firea mea omenească, se află o astfel de ușă, o ușă care se deschide spre un spațiu care este deschis, este nemărginit. Și nimeni altul nu mi-a dezvăIuit acest adevăr neasteptat și inefabil, anume că toată lumea aceasta lăuntrică aparține, întru totul, omului” (Arhim. Vasilios Gondikakis).

3 mai 2024 ( Vinerea Mare)

,Întoarcerea la Scriptură” a fost un motto în Bisericile de tradiție vechi-orientale. Astăzi, nici ecoul acestui deziderat nu mai convertește firea. În riturile creștine (etiopian, copt, armean, siriac) de pildă, Săptămâna Pătimirilor era definită de expresia dorinței de ascultare a cuvântului lui Dumnezeu. Pe tot parcursul zilelor, creștinii rămâneau în biserică și privegheau, cugetând la cuvintele Scripturii. Credinciosul etiopian asculta evenimentul intrării în Ierusalim de la toți evangheliștii; într-o singură zi era citită în întregime Psaltirea, iar Apocalipsa era lecturată în cheie eshatologic-pascală.

Prin lecturile biblice, creștinismul oriental a trăit plenar trecerea lui Hristos prin moarte și înviere – practic, orele de odihnă nocturnă se pierdeau în procesiuni și meditații, noaptea devenind zi, ca prelungire a privegherii lui Hristos în Grădina Ghetsimani.

(Vezi teza de doctorat a PS Damachin Dorneanul).

13 mai 2024

 Jean-Claude Larchet este un bun cunoscător al scrierilor maximiene, căruia i-a consacrat nu mai puţin de zece de ani din viață. Este doctor în Filosofie al Universității din Nancy (1987) și Teologie  (1994) al Universității din Strasbourg. Și după cum mărturisea, studiile în Filosofie l-au ajutat să se apropie mai mult de Sf. Maxim, care este un teolog dificil.

Convertirea la Ortodoxie a lui Jean-Claude Larchet s-a petrecut în anul 1972, la vârsta de 23 de ani.

Singura eroare teologică a lui Larchet este aceea legată de originea Sfântului Maxim. Patrologul francez alege firul tradiției ( Viața greacă, scrisă la trei secole după moartea lui Maxim, de monahul studit Mihail Exaboulites), atribuind lui Maxim originea bizantină.

O lucrare siriacă aproape contemporană, descoperită de siriacistul Sebastian Brock în 1973, îi atribuie lui Maxim această origine palestiniană, pe când monahul studit Mihail Exaboulites în „Viața”, versiunea greacă, îi atribuie originea grecească. Manuscrisul siriac arată că Maxim și -a petrecut prima parte a vieții în mănăstirea lui Hariton, nicidecum în Constantinopol.

Patrologul Norman Russell este de părere că ,,Viața siriacă”descoperită în 1973 este un izvor autentic, un document plauzibil care atestă istoric originea lui Maxim și explică legătura cu Talasie Libanul.

4 ianuarie 2025

,,Când vrei să pui început lucrului lui Dumnezeu, fă-ți mai întâi testamentul, ca unul care nu mai are de trăit în această viață și ca unul care se pregătește de moarte și nu mai are nădejde de viață, ca și cum ai fi ajuns la sfârșitul zilelor tale” (Isaac Sirul, Cuvântul 4, Cuvinte Ascetice).

Dacă s-ar fi șters Evanghelia de pe fața pământului, ar fi fost suficient acest îndemn isachian pentru a întregii în noi duhul Evangheliei. Viața în Hristos înseamnă moarte perpetuă. Nu putem aștepta potolirea vânturilor pentru a semăna. În viața duhovnicească, vânturile au rostul lor. Pot fi constructive sau nocive, în funcție de natura omului, de câtă lumină sau întuneric zace în sufletul său. Omul luminos întâmpină vântul cu nădejde, în așteptarea cerului albastru. Forța vântului îl tăvălește la pământ, îi ridică praful în vânt, îi astupă simțurile, dar după revenirea în simțiri, omul caută pocăința.

Dar cum ne pocăim când ne învârtoșăm? Același Isaac ne spune că mulțimea bunătăților dumnezeiești intră în suflet prin rugăciune și isihie.

Când rupem o oră din timpul nopții, Dumnezeu ne cercetează, ne cicatrizează urmele furtunii și naște în noi cunoașterea propriei slăbiciuni. Această cunoaștere crează dispoziții lăuntrice, ne face mai atenți în gestionarea arșiței sufletești. Însă nimeni nu poate dobândi această cunoaștere decât prin conștientizarea păcatelor. Vrednic este cel care își plânge starea de păcătoșenie, pentru că odată ajuns în acest punct, va trăi fiecare clipă ca pe un ultim contact cu cele pământești, tânjind după moartea trupească, înviind pentru veșnicie.

9 ianuarie 2025

,,Urăște lărgimea, ca să-ți păzești gândurile netulburate” (Isaac Sirul, Cuvântul 4, Cuvinte Ascetice).

În scrierile isachiene, tot ceea ce este în afara spectrului spiritual, este lărgime. Lărgime este banul, pofta, desfătarea, akedia. În alt loc, Isaac Sirul numește ,,lărgime” îmbuibarea pântecelui, motorul care alimentează desfrâul.

Acest fragment mă trimite cu gândul la Sfântul Francisc de Asissi, la umilința și simplitatea cu care și-a înnobilat viața. Am trecut aproape prin toate patericele, însă patericul franciscan e revelator. Îți spune povestea unui om cu totul înălțat și cufundat în Dumnezeu, încât mulți îl batjocoreau și considerau prost, și asta pentru că era în posesia preaînaltei sărăcii. Până și Papa Inocențiu al III-lea când l-a văzut cu tunica ruptă, umil și desculț, l-a ironizat spunându-i: ,,Frate, du-te și paște porcii, cu ei te asemeni mai degrabă, nu cu oamenii! Tăvălește-te în noroi cu ei, învăță-i Regula ta și fii predicatorul lor”.

Adevărata libertate este despătimirea. Nimic nu vom lua cu noi, doar faptele noastre – bune sau rele. Luptăm o viață întreaga pentru câștig, dar la finalul vieții, la ce vor folosi casele și banii dacă ne-am pierdut sufletul?

Sursa foto: Doxologia

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Eseu
Însemnări din perioada Triodului (I) | Grigore Constantin

Însemnări din perioada Triodului (I) | Grigore Constantin

Deja inaugurată perioada liturgică numită cea a Triodului ( prepascală), Hristos ne cheamă din timp în arena luptelor ascetice. Prima condiție este schimbarea minții, fără de care nu putem spori duhovnicește. În schimb, orice mișcare a omului spre realitatea...

Sfântul Mucenic Haralambie | Prof. Univ. Dr. Marcel Munteanu

Sfântul Mucenic Haralambie | Prof. Univ. Dr. Marcel Munteanu

În Viețile Sfinților, ca de altfel și în acatistul Sfântului Mare Mucenic Luminător de bucurie, Haralambie în limba greacă, ne sunt înfățișate faptele pilduitoare, minunile și chinurile la care acesta a fost supus la venerabila vârstă de 113 ani. Sfântul Haralambie...

Tinerii, o şansă încă nejucată pentru Biserică | Pr. Bogdan IVANOV

Tinerii, o şansă încă nejucată pentru Biserică | Pr. Bogdan IVANOV

Pentru Biserică şi pentru viitorul ei, provocarea momentului stă în a găsi un limbaj prin care să se adreseze în mod convingător vouă, tinerilor, mai ales că de soarta voastră depinde însăşi viitorul ei. Dacă există o problemă încă nerezolvată pe agenda socială şi...

Lecțiile Mitropolitului Bartolomeu al Clujului | Pr. Ştefan Iloaie

Lecțiile Mitropolitului Bartolomeu al Clujului | Pr. Ştefan Iloaie

„Este vorba de sufletul meu...” Mulţi dintre contemporani se raportează la mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania ca la o personalitate culturală şi eclesială care a fost și rămâne un reper de autoritate, el constituind – încă din viaţă – o referinţă a valorilor...