Instalare de preot în nou înființata parohie „Brâul Maicii Domnului”, Sub Coastă, comuna Apahida

de | feb. 12, 2019 | Activități parohiale

Ceremonia de instalare a preotului Astalus Raul, ca paroh al nou înființatei parohii „Brâul Maicii Domnului” a avut loc, în Duminica a XVII-a după Rusalii, în Biserica din satul Sânnicoara, deoarece nou înființata parohie nu are încă locaș de cult. În acest sens, Pr. Raul Astaluș,  a inceput demersurile pentru obținerea autorizației de construcție.

Cu acest prilej, Sfânta Liturghie  a fost oficiată  de un sobor de preoți, avându-l în frunte pe protopopul de Cluj 1,  Pr. Dan  Hognogi,  care, după citirea pericopei evanghelice, a rostit și cuvântul de învățătură.

În cadrul ceremoniei de instalare a  preotului Raul Astalus ca păstor duhovnicesc al credincioşilor din Parohia  „Brâul Maicii Domnului” din satul Sub Coastă,  Pr. Protopop Dan Hognogi a dat citire deciziei de numire emisă de Arhiepiscopia Clujului, apoi a înmânat noului paroh, pr. Raul Astalus, Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi o cheie simbolică, ca semne ale întreitei misiuni a preotului: vestirea Cuvântului, săvârşirea Tainelor lui Hristos cu jertfelnicie şi îndrumarea credincioşilor către Împărăţia lui Dumnezeu.

În cuvântarea rostită cu prilejul instalării, Pr. Raul Astaluș a subliniat faptul că ctitoria unei biserici nu este un act intâmplător, ci unul dirijat de providența divină, care hotărăște timpul potrivit şi persoanele care vor ridica un nou altar al „Jertfei fără de sânge a Fiului Lui Dumnezeu”. În chip deosebit, părintele și-a exprimat recunoștința față de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujul, cel  care l-a hirotonit și i-a încredințat păstorirea noii parohii din satul Sub Coastă.

La eveniment au fost prezente și oficialități locale și județene, reprezentate de primarul comunei Apahida, Grigore Fati, consilierul județean Ligia Pop și a consilierului local Calin Păcurar.

Parohia nou înființată  este prima din Transilvania cu hramul „Brâul Maicii Domnului”, sărbătorit la data de 31 august.

Ultimele articole

Instalarea noului preot, în parohia Dej I

Instalarea noului preot, în parohia Dej I

Duminică, 3 mai 2015, la Parohia Dej I, cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, a avut loc instalarea noului preot, în persoana părintelui Iuliu Teodor Leah, care până în data de 30 aprilie a fost preot în Parohia Țagu, Protopopiatul Beclean. A fost săvârșită...

O masă caldă pentru săracii din Maieru

O masă caldă pentru săracii din Maieru

    15 persoane sărace din Maieru sunt ajutate zilnic de mai mulți oameni din localitate, în frunte cu părintele paroh Dan Cismaș. Acestea primesc în cadrul proiectului  „Masa bucuriei”, lansat astăzi , 4 mai, 2015, o masă caldă la domiciliu.       Comunitatea...

Cerc preoțesc în parohia Măluț

Cerc preoțesc în parohia Măluț

Duminică 26 Aprilie 2015, începând cu ora 16.00, în parohia ortodoxă Măluț din Protopopiatul Beclean, Jud. Bistrița-Năsăud, a avut loc primul cerc preoțesc din anul acesta al preoților din zona Becleanului, prilej cu care a fost săvârșită Sf. Taină Maslu, la care au...

Un an de la demararea Proiectului „Școala duminicală”

Un an de la demararea Proiectului „Școala duminicală”

Duminică, 26 aprilie 2015, s-a împlinit un an de când la demisolul Bisericii Ortodoxe “Schimbarea la faţă” se derulează proiectul “Liturghia şi şcoala duminicală pentru copii” coordonat de părintele Vasile Gorcea. Cu acest prilej, în Duminica Mironosiţelor, elevii...

Sf. M. Mc. Gheorghe prăznuit la Dej

Sf. M. Mc. Gheorghe prăznuit la Dej

Cu ocazia prăznurii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, sute de credincioși din Dej au participat la Sf Litughie în Parohia Sf. Ier. Nectarie. Răspunsurile au fost date de Corala Armonia din Constanța dirijată de Arhid. Iulian Dumitru. Cuvântul de învățătură a fost...

Tabără de tineret la Geaca, Gherla

Tabără de tineret la Geaca, Gherla

Parohia Geaca, Protopopiatul Gherla, a găzduit, în perioada 14-16 aprilie, tabăra de tineret „Legătura prieteniei în lumina învierii“ organizată de Asociaţia Tinerilor Creştini-Ortodocşi, filiala Gherla, Protopopiatul Gherla şi Parohia „Adormirea Maicii Domnului“...