Instalare de preot în Parohia Vânători, Protopopiatul Huedin

de | iun. 17, 2019

De sărbătoarea Rusaliilor, credincioșii din Parohia Vânători, Protopopiatul Huedin, și-au întâmpinat noul păstor sufletesc, în persoana părintelui Mustea Bogdan Andrei.

Evenimentul deosebit din viața parohiei a avut loc duminică, 16 iunie 2019, în biserica parohială din Vânători și a fost precedat de slujba Vecerniei plecării genunchilor, săvârșită în sobor de preoți, din care au făcut parte: părintele Lupuțan Dan – protopopul de Huedin, părintele Muntean Dan – secretarul protopopesc, părintele Mureșan Radu – fostul paroh din Vânători, părintele Mustea Bogdan – noul paroh, precum și preoții aparținători Cercului preoțesc Bucea.

După otpustul Vecerniei, părintele protopop Dan Lupuțan le-a vorbit celor prezenți despre preoția Vechiului și a Noului Testament, apoi i-a mulțumit părintelui Mureșan Radu pentru întreaga activitate desfășurată timp de 6 de ani în Parohia Vânători. În continuare, părintele protopop a dat citire Deciziei de numire a noului paroh, semnată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, după care, conform tradiției, i-a înmânat părintelui Mustea Bogdan Andrei semnele slujirii preoțești: Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și, în mod simbolic, cheia bisericii. În cuvântul său de bun venit, noul paroh a adus mulțumiri lui Dumnezeu, Părintelui Mitropolit, părintelui protopop, preoților prezenți, familiei și credincioșilor pentru frumoasa primire. La final, părintele protopop i-a urat noului paroh preoție îndelungată și rodnică. Din partea comunității locale a luat cuvântul domnul Radu Abrudan, primarul comunei Ciucea, care i-a urat bun venit în mijlocul locuitorilor comunei.

Parohia Ortdoxă Vânători a rămas vacantă în urma transferului părintelui Mureșan Radu în Parohia Maieru, din Protopopiatul Năsăud. În urma examenului, care a avut loc la Centrul Eparhial din Cluj-Napoca, a fost declarat câștigător părintele Mustea Bogdan, absolvent al Seminarului Teologic Ortodox și al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj- Napoca.

Biserica din Vânători are hramul Intrarea în biserică a Maicii Domnului.

 

Pr. Muntean Dan Mihai

corespondent Radio Renașterea în Protopopiatul Huedin

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

O nouă campanie de donare de sânge, în parohia clujeană Vâlcele

O nouă campanie de donare de sânge, în parohia clujeană Vâlcele

Vineri,  31 mai 2019,  un grup de credincioși ai parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vâlcele, Protopopiatul Cluj I, împreună cu preotul paroh Sorin Buș,  s-a  deplasat la Centrul de Transfuzie Sangvină Cluj, în vederea donării de sânge. La nivelul...

Sărbătoarea fiilor satului în Parohia clujeană Șoimeni

Sărbătoarea fiilor satului în Parohia clujeană Șoimeni

Evenimentele au început duminica , o2 iunie 2019,   la ora 10 cu Sfânta Liturghie oficiat de  Părintele Protopop Dan Hognogi,  dupa care  a  fost sfinţit monumentul eroilor . La slujba de  sfinţire au participat și alţi preoţi din parohiile vecine, precum și...