Instalare de preot în Parohia Vânători, Protopopiatul Huedin

de | iun. 17, 2019

De sărbătoarea Rusaliilor, credincioșii din Parohia Vânători, Protopopiatul Huedin, și-au întâmpinat noul păstor sufletesc, în persoana părintelui Mustea Bogdan Andrei.

Evenimentul deosebit din viața parohiei a avut loc duminică, 16 iunie 2019, în biserica parohială din Vânători și a fost precedat de slujba Vecerniei plecării genunchilor, săvârșită în sobor de preoți, din care au făcut parte: părintele Lupuțan Dan – protopopul de Huedin, părintele Muntean Dan – secretarul protopopesc, părintele Mureșan Radu – fostul paroh din Vânători, părintele Mustea Bogdan – noul paroh, precum și preoții aparținători Cercului preoțesc Bucea.

După otpustul Vecerniei, părintele protopop Dan Lupuțan le-a vorbit celor prezenți despre preoția Vechiului și a Noului Testament, apoi i-a mulțumit părintelui Mureșan Radu pentru întreaga activitate desfășurată timp de 6 de ani în Parohia Vânători. În continuare, părintele protopop a dat citire Deciziei de numire a noului paroh, semnată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, după care, conform tradiției, i-a înmânat părintelui Mustea Bogdan Andrei semnele slujirii preoțești: Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și, în mod simbolic, cheia bisericii. În cuvântul său de bun venit, noul paroh a adus mulțumiri lui Dumnezeu, Părintelui Mitropolit, părintelui protopop, preoților prezenți, familiei și credincioșilor pentru frumoasa primire. La final, părintele protopop i-a urat noului paroh preoție îndelungată și rodnică. Din partea comunității locale a luat cuvântul domnul Radu Abrudan, primarul comunei Ciucea, care i-a urat bun venit în mijlocul locuitorilor comunei.

Parohia Ortdoxă Vânători a rămas vacantă în urma transferului părintelui Mureșan Radu în Parohia Maieru, din Protopopiatul Năsăud. În urma examenului, care a avut loc la Centrul Eparhial din Cluj-Napoca, a fost declarat câștigător părintele Mustea Bogdan, absolvent al Seminarului Teologic Ortodox și al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj- Napoca.

Biserica din Vânători are hramul Intrarea în biserică a Maicii Domnului.

 

Pr. Muntean Dan Mihai

corespondent Radio Renașterea în Protopopiatul Huedin

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Corala Armonia din Baia Mare, concert pascal în Parohia Aruncuta.

Corala Armonia din Baia Mare, concert pascal în Parohia Aruncuta.

Bucuria Învierii  s-a coborât peste sufletele credincioșilor  și în inimile  lor ascultând și trăind împreună cu cei 35 de coriști pricesnele pe care atât de înalțător  le-au prezentat de pe soleea bisericii parohiale. S-au întâlnit la acest concert, emoția celor care...

Cerc preoțesc la Mănăstireni, Protopopiatul Huedin

Cerc preoțesc la Mănăstireni, Protopopiatul Huedin

În ziua prăznuirii Izvorului Tămăduirii, preoții aparținători Cercului preoțesc Râșca, precum și alți preoți din Eparhia Clujului, s-au întrunit în biserica parohială din Mănăstireni, Protopopiatul Huedin. Cu această ocazie a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu, în...

,,Din suflet pentru satul românesc”, în Parohia Nadășu

,,Din suflet pentru satul românesc”, în Parohia Nadășu

Vineri, 3 mai 2019, în Parohia Nadășu din Protopopiatul Huedin, s-a desfășurat un eveniment deosebit, dedicat ,,Anului omagial al satului românesc". Responsabilitatea desfășurării activităților și-a asumat-o părintele Ioan Căienar, parohul comunității din Nadășu,...