Instalare de preot la Mănăstireni

de | ian. 14, 2018

Ziua de duminică, 14 ianuarie 2018, a fost prilej de mare bucurie pentru comunitățile ortodoxe din localitățile Mănăstireni și Bica, Protopopiatul Huedin.

Credincioșii din aceste sate și-au întâmpinat noul păstor sufletesc, pe părintele Sdrăbău Ionuț, care a ocupat această parohie după promovarea unui examen.

De la ora 10 a fost săvârșită Sfânta Liturghie, în sobor de preoți, din care au făcut parte: pr. Ioan Bizău – profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, pr. Lupuțan Dan – protopopul de Huedin, pr. Florin Parasca – inspector cu catehizarea în Arhiepiscopia Alba-Iuliei, pr. Leș Gheorghe – fost preot paroh al Parohiei Mănăstireni, pr. Ionuț Sdrăbău – actualul paroh, pr. Șaitiș Horea – slujitor la biserica Spitalului Orășenesc Huedin și pr. arhid. Daniel Frumos. Răspunsurile la strană au fost date de un grup format din tineri teologi.

După terminarea pricesnei, pr. prof. Ioan Bizău a ținut un cuvânt de învățătură, referitor la evanghelia duminicii, sădind în inimile celor prezenți alese cuvinte ziditoare de suflet.

La finalul Sfintei Liturghii, părintele protopop Dan Lupuțan a dat citire deciziei de numire iar apoi i-a înmânat noului paroh semnele slujirii preoțești: Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce, precum și cheia bisericii.

Părintele protopop i-a mulțumit fostului paroh pentru întreaga activitate desfășurată aici dorindu-i pensie liniștită și îndelungată iar noului paroh i-a urat pastorație binecuvântată și rodnică.

A luat cuvântul și părintele Leș Gheorghe, care și-a luat rămas bun de la comunitate dar și noul paroh, care le-a mulțumit celor prezenți pentru frumoasa primire. Au mai luat cuvântul: pastorul reformat al Parohiei Reformate din Mănăstireni, care a evidențiat bunele relații dintre românii și maghiarii de aici, epitropul bisericii iar din partea fiilor satului domnul Gicu Gânscă, care a prezentat un amplu istoric al parohiei.

Parohia Ortodoxă Mănăstireni a rămas vacantă în urma pensionării părintelui Leș Gheorghe începând cu data de 1 ianuarie 2018. Acesta a desfășurat o bogată activitate misionară și edilitară în Parohia Mănăstireni timp de 28 de ani. Începând cu aceeași dată acesta a fost îmbisericit în Parohia Aghireșu Fabrici, Protopopiatul Huedin.

Noul preot paroh, părintele Ionuț Sdrăbău, a funcționat în postul de cântăreț bisericesc al Parohiei Căpușu Mic, Protopopiatul Huedin.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Pelerini clujeni, la locurile sfinte din Țara Năsăudului

Pelerini clujeni, la locurile sfinte din Țara Năsăudului

Parohia ortodoxă „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca a organizat al treilea pelerinaj din anul acesta la mănăstirile din țară. Credincioşii din parohie au vizitat în primăvară mănăstirile din Munții Apuseni și județul Sălaj, iar de această dată, în 25 iulie, s-au...

Seară de pricesne la Gherla, în prima zi a Postului Sfintei Mării

Seară de pricesne la Gherla, în prima zi a Postului Sfintei Mării

Începând de vineri, 31 iulie 2015, Biserica Ortodoxă va intra în Postul Adormirii Maicii Domnului. La nivelul Municipiului Gherla, intrarea în Postul Maicii Domnului va fi marcată, în mod deosebit, la Biserica cu hramul „Sfântul Nicolae”, unde va avea loc sâmbătă, 1...

Pelerinaj al măierenilor în Arhiepiscopia Bucureștilor

Pelerinaj al măierenilor în Arhiepiscopia Bucureștilor

Săptămâna aceasta, timp de trei zile, un grup de credincioşi din parohia năsăudeană Maieru s-a aflat într-un pelerinaj în Arhiepiscopia Bucureştilor. Însoţiţi de părintele paroh Dan Cismaş, pelerinii măiereni au vizitat Mănăstirile Caraiman, Sinaia, Ţigăneşti, Snagov,...

„Cupa Prieteniei” la Șieu-Măgheruș

„Cupa Prieteniei” la Șieu-Măgheruș

Duminică, 19 iulie 2015, s-a desfășurat la Șieu-Măgheruș a II-a ediție a competiției sportive „Cupa Prieteniei”, care a reunit echipele de fotbal ale tinerilor ortodocși din parohiile bistrițene Chintelnic, Mărișelu, Sigmir și Șieu-Măgheruș. Tinerii s-au întâlnit la...

Competiție de fotbal, în parohia Chintelnic

Competiție de fotbal, în parohia Chintelnic

Luni, 20 iulie 2015, când Biserica Ortodoxă l-a sărbătorit pe Sfântul Ilie, la inițiativa părintelui Grigore Linul a avut loc în filia Podirei a parohiei Chintelnic, protopopiatul Bistrița o întrecere de fotbal între tinerii din localitate. Competiția s-a desfașurat...

Împreună slujire a preoților din cercul pastoral Năsăud

Împreună slujire a preoților din cercul pastoral Năsăud

12 preoți din Cercul pastoral Năsăud, coordonați de preotul Ovidiu Sermeșan, au săvârșit pentru prima dată Taina Sfântului Maslu, în Paraclisul „Sfântul Prooroc Ilie” din cartierul Valea Spinului. Pe terenul donat de o văduvă, lângă pârâul Valea Spinului, Sfântul...