Instalarea noilor preoți din Brăișoru și Someșul Cald

de | mart. 30, 2016

În a doua duminică a Postului Mare a fost sărbătoare pentru comunitățile ortodoxe din localitățile Brăișoru și Someșul Cald, ambele din Protopopiatul Huedin. Credincioșii și-au primit noii preoți slujitori. Pr. Coman Ovidiu, noul preot din Brăişoru a fost instalat în noua sa parohie, imediat dupa Sfinta Liturghie, la care au participat un impresionant număr de credincioşi. În parohia Someşul Cald, instalarea pr. Cosmin Bucşa a avut loc după terminarea Vecerniei, săvârşită de un sobor de preoţi, la care au asistat credincioşii parohiei, dar și membrii corului din parohia Dâmbul Rotund. Conform tradiţiei, părintele protopop Dan Lupuţan, le-a înmânat celor doi preoţi semnele slujirii preoţeşti: Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi cheile bisericilor, îndemnându-i totodată la o pastoraţie cât mai rodnică. La final cei doi părinţi au mulţumit tuturor celor prezenţi, familiilor şi preoţilor pentru susținerea și prețuirea lor.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Pelerinaj al măierenilor în Arhiepiscopia Bucureștilor

Pelerinaj al măierenilor în Arhiepiscopia Bucureștilor

Săptămâna aceasta, timp de trei zile, un grup de credincioşi din parohia năsăudeană Maieru s-a aflat într-un pelerinaj în Arhiepiscopia Bucureştilor. Însoţiţi de părintele paroh Dan Cismaş, pelerinii măiereni au vizitat Mănăstirile Caraiman, Sinaia, Ţigăneşti, Snagov,...

„Cupa Prieteniei” la Șieu-Măgheruș

„Cupa Prieteniei” la Șieu-Măgheruș

Duminică, 19 iulie 2015, s-a desfășurat la Șieu-Măgheruș a II-a ediție a competiției sportive „Cupa Prieteniei”, care a reunit echipele de fotbal ale tinerilor ortodocși din parohiile bistrițene Chintelnic, Mărișelu, Sigmir și Șieu-Măgheruș. Tinerii s-au întâlnit la...

Competiție de fotbal, în parohia Chintelnic

Competiție de fotbal, în parohia Chintelnic

Luni, 20 iulie 2015, când Biserica Ortodoxă l-a sărbătorit pe Sfântul Ilie, la inițiativa părintelui Grigore Linul a avut loc în filia Podirei a parohiei Chintelnic, protopopiatul Bistrița o întrecere de fotbal între tinerii din localitate. Competiția s-a desfașurat...

Împreună slujire a preoților din cercul pastoral Năsăud

Împreună slujire a preoților din cercul pastoral Năsăud

12 preoți din Cercul pastoral Năsăud, coordonați de preotul Ovidiu Sermeșan, au săvârșit pentru prima dată Taina Sfântului Maslu, în Paraclisul „Sfântul Prooroc Ilie” din cartierul Valea Spinului. Pe terenul donat de o văduvă, lângă pârâul Valea Spinului, Sfântul...

Sărbătoarea portului popular, în localitatea Gădălin

Sărbătoarea portului popular, în localitatea Gădălin

Localitatea Gădălin din județul Cluj a găzduit sâmbătă, 18 iulie 2015, cea de-a doua ediție a sărbătorii portului popular. Evenimentul a fost organizat de parohia ortodoxă, în colaborare cu Centrul Judeţean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj...