În a doua duminică a Postului Mare a fost sărbătoare pentru comunitățile ortodoxe din localitățile Brăișoru și Someșul Cald, ambele din Protopopiatul Huedin. Credincioșii și-au primit noii preoți slujitori. Pr. Coman Ovidiu, noul preot din Brăişoru a fost instalat în noua sa parohie, imediat dupa Sfinta Liturghie, la care au participat un impresionant număr de credincioşi. În parohia Someşul Cald, instalarea pr. Cosmin Bucşa a avut loc după terminarea Vecerniei, săvârşită de un sobor de preoţi, la care au asistat credincioşii parohiei, dar și membrii corului din parohia Dâmbul Rotund. Conform tradiţiei, părintele protopop Dan Lupuţan, le-a înmânat celor doi preoţi semnele slujirii preoţeşti: Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi cheile bisericilor, îndemnându-i totodată la o pastoraţie cât mai rodnică. La final cei doi părinţi au mulţumit tuturor celor prezenţi, familiilor şi preoţilor pentru susținerea și prețuirea lor.

Finalul campaniei umanitare „Masa Sf. Nicolae” | Asociația Filantropia Ortodoxă Filiala Gherla
Asociația Filantropia Ortodoxă Filiala Gherla a desfășurat în perioada 15.11 – 25.12.2022 prima ediție a campaniei umanitare „Masa Sf. Nicolae”. Prin acest demers au fost sprijinite familii aflate în pragul subzistenței, copii care provin din familii dezorganizate...