Instalarea noului preot al Parohiei Poieni, Protopopiatul Huedin

de | ian. 2, 2020

Duminică, 29 decembrie 2019, credincioșii din Parohia Poieni, Protopopiatul Huedin, și-au întâmpinat noul paroh, în persoana părintelui Copaciu Ciprian Eugen.

Evenimentul deosebit din viața parohiei a avut loc în biserica parohială din Poieni și a fost precedat de slujba Sfintei Liturghii, săvârșită în sobor de preoți, din care au făcut parte: părintele Lupuțan Dan – protopopul de Huedin, părintele Copaciu Ciprian Eugen – noul paroh, părintele Copaciu Cosmin, fostul paroh și părintele Mureșan Radu, paroh în Maieru. Cuvântul de învățătură, cu referire la Evanghelia Duminicii după Nașterea Domnului, a fost rostit de părintele protopop Dan Lupuțan.

După otpustul Sfintei Liturghii, părintele protopop Dan Lupuțan le-a vorbit celor prezenți depre preoția Vechiului și a Noului Testament, precum și despre trimiterea la propovăduire a primilor apostoli. În continuare, părintele protopop a dat citire Deciziei de numire a noului paroh, semnată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, după care, conform tradiției, i-a înmânat părintelui Copaciu Ciprian Eugen semnele slujirii preoțești: Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și, în mod simbolic, cheia bisericii. În cuvântul său de bun venit, noul paroh s-a prezentat în fața credincioșilor, apoi a adus mulțumiri lui Dumnezeu, Părintelui Mitropolit, părintelui protopop, preoților prezenți, familiei și credincioșilor pentru frumoasa primire. Cuvinte de mulțumire și rămas bun au fost rostite de fostul paroh, părintele Copaciu Cosmin, care a păstorit această parohie timp de aproape 20 de ani. La final, părintele protopop i-a urat noului paroh preoție îndelungată și rodnică. Din partea comunității locale a luat cuvântul domnul Boca Gheorghe, primarul comunei Poieni, care i-a urat bun venit în mijlocul locuitorilor comunei.

Parohia Ortodoxă Poieni a rămas vacantă, ca urmare a transferului părintelui Copaciu Marius Cosmin în postul de preot militar la Batalionul 55 Informatică și Comunicații NAPOCA, U.M. 01607 din Cluj-Napoca. În urma examenului, care a avut loc la Centrul Eparhial din Cluj-Napoca, a fost declarat câștigător părintele Copaciu Ciprian Eugen, absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj- Napoca.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

O nouă campanie de donare de sânge, în parohia clujeană Vâlcele

O nouă campanie de donare de sânge, în parohia clujeană Vâlcele

Vineri,  31 mai 2019,  un grup de credincioși ai parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vâlcele, Protopopiatul Cluj I, împreună cu preotul paroh Sorin Buș,  s-a  deplasat la Centrul de Transfuzie Sangvină Cluj, în vederea donării de sânge. La nivelul...

Sărbătoarea fiilor satului în Parohia clujeană Șoimeni

Sărbătoarea fiilor satului în Parohia clujeană Șoimeni

Evenimentele au început duminica , o2 iunie 2019,   la ora 10 cu Sfânta Liturghie oficiat de  Părintele Protopop Dan Hognogi,  dupa care  a  fost sfinţit monumentul eroilor . La slujba de  sfinţire au participat și alţi preoţi din parohiile vecine, precum și...

Drumeția îngerașilor

Drumeția îngerașilor

De doi ani, în parohia  ”Tuturor Sfinților”,  din Mănăștur s-a împământenit obiceiul de a organiza o excursie cu micii truditori de la cercul de pictură – ”Micul Iconar”. Ideea activității  îi aparține tânărului preot paroh Horea Petre, care a gândit-o ca pe o...

Cerc preoțesc în parohia Rebra

Cerc preoțesc în parohia Rebra

Preoții din Cercul pastoral-misionar Ilva Mică, coordonați de pr. Iuliu Brici, s-au întâlnit în Duminica a 5-a după Paști în parohia Rebra din Protopopiatul Năsăud. Începând cu ora 16.00, în Biserica cu hramul “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, în prezența unui...