Instalarea noului preot din Parohia Rugășești, Protopopiatul Dej

de | iun. 29, 2019

În ziua de 29 iunie 2019, de sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, credincioşii din  parohia Rugășești şi-au primit noul păstor sufletesc, în persoana părintelui Rafael Sebastian Criste.

De la ora 10,oo a fost săvârşi29tă Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie de către părintele protopop Ioan Buftea, înconjurat de un sobor de preoți.

Părintele protopop, în cuvântul de învățătură, a evidențiat importanța sfinților în viața noastră și a adresat îndemnul de a le urma râvna cu care aceștia au propovăduit cuvântul lui Dumnezeu, atât cu cuvântul cât mai ales cu fapta.

După terminarea Dumnezeieștii Liturghii, părintele protopop a subliniat faptul că de-a lungul timpului Parohia Rugășești a avut preoți vrednici, ultimul fiind părintele Romulus Fabian Seiche, care a slujit cu multă râvnă 6 ani această comunitate euharistică. În urma transferului acestuia la Gherla, postul de preot paroh a rămas vacant. La Centrul Eparhial din Cluj-Napoca a avut loc un examen, iar părintele Rafael Sebastian Criste a primit postul de paroh al Parohiei Rugășești. Aşa cum este tradiţia, părintele protopop i-a înmânat noului paroh Sfânta Evanghelie spunându-i: ,,să propovăduiți cu timp și fără timp cuvântul lui Dumnezeu”, Sfânta Cruce spunându-i: ,,ca să vă fie steag și scut şi armă puternică împotriva tuturor ispitelor” şi cheia bisericii spunându-i:,, cu ea mai mult să deschideţi uşa bisericii decât să o închideţi!”

La final, părintele paroh Rafael Sebastian Criste a adus cuvânt de mulţumire Preamilostivului Dumnezeu, Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, familiei sale şi tuturor celor ce au contribuit la formarea sa. În mod deosebit a mulţumit credincioşilor pentru primirea călduroasă şi i-a asigurat că va fi alături de ei la bine şi la greu.

Au fost prezente autorități locale, preoți și credincioși din Sălaj, dar și din localitățile învecinate.

Răspunsurile la strană au fost date de către un grup de teologi condus de Vlad Coste. Deasemenea, cei prezenți s-au bucurat și de glasurile melancolice ale copiilor din Parohia Rugășești, care au interpretat câteva pricesne.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul parohiei Sălișca din Protopopiatul Dej

Hramul parohiei Sălișca din Protopopiatul Dej

În Duminica a XII-a după Rusalii credincioșii din Parohia Sălisca, Protopopiatul Dej, și-au serbat cu anticipație hramul bisericii: „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, prăznuit în Biserica Ortodoxă în 29 august. Cu acest prilej, cu binecuvântarea...

Tabăra „O zi de neuitat” în Parohiile Maieru I și II

Tabăra „O zi de neuitat” în Parohiile Maieru I și II

În ziua de 17 august 2023, Parohia Ortodoxă Maieru II, în colaborare cu Parohia Ortodoxă Maieru I, a organizat tabăra intitulată “O zi de neuitat”, pentru tinerii din localitate. Evenimentul a debutat cu rugăciunea de dimineață, săvârșită în Biserica “Sfântul...

Tabăra Ortodoxă ,,VACANȚĂ ÎN PRIDVORUL BISERICII” la Dumbrăveni

Tabăra Ortodoxă ,,VACANȚĂ ÎN PRIDVORUL BISERICII” la Dumbrăveni

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiescop și Mitropolit Andrei, Parohia Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil" din Dumbrăveni, județul Bistrița Năsăud a organizat Tabăra de vară intitulată "Vacanță în pridvorul Bisericii". 70 de copii și tineri din...