Instalarea noului preot în Parohia Mica din Protopopiatul Dej

de | oct. 28, 2019 | Activități parohiale

În ziua de 27 octombrie 2019, de sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, credincioşii din  Parohia Mica şi-au primit noul păstor sufletesc, în persoana părintelui Raul Glodean. De la ora 10 a fost săvârşită Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie de către părintele protopop Ioan Buftea, înconjurat de un sobor de preoți iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Protos. Paisie Iloaie, starețul Mănăstirii Nușeni.

După terminarea Dumnezeieștii Liturghii, părintele protopop a mulțumit părintelui Gheorghe Ciui pentru frumoasa activitate avută ca preot paroh în Parohia Mica, apoi l-a prezentat pe noul paroh, oferindu-i, aşa cum este tradiţia, Sfânta Evanghelie şi cheia bisericii.

La final, noul paroh, pr. Raul Glodean, a adus cuvânt de mulţumire Preamilostivului Dumnezeu, Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, soborului de preoți, familiei sale şi tuturor celor ce au contribuit la formarea sa. În mod deosebit a adus alese mulţumiri credincioşilor pentru primirea călduroasă şi i-a asigurat că va fi alături de ei la bine şi la greu.

Ultimele articole

Cerc pastoral-misionar la  Piatra, Protopopiatul Năsăud.

Cerc pastoral-misionar la Piatra, Protopopiatul Năsăud.

Începând cu ora 17.00, în Biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”, în prezenţa a numeroşi credincioşi, soborul celor 12 preoţi slujitori, alături de părintele paroh Grigore Ioan Vălean, au săvârşit Acatistul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul. În cuvântul rostit...

Proiectul educațional „Întâmplări cu îngeri”, la final

Proiectul educațional „Întâmplări cu îngeri”, la final

În biserica parohiei Sfântul Ilie din Cluj-Napoca, în spațiul generos al Galeriei Horeb, a avut loc duminică 10 iunie, încheierea festivă a celei de a treia ediții a proiectului educațional”Întâmplări cu îngeri”, care s-a desfășurat în perioada octombrie 2017 – iunie...

Tabăra ”Zile de Poveste” la Sângeorz-Băi

Tabăra ”Zile de Poveste” la Sângeorz-Băi

În perioada 8 - 10 iunie 2018, peste 40 de copii și adolescenți cu vârste cuprinse între 7 și 17 ani de la Centrul pentru Protecția Copilului Beclean au trăit trei zile de poveste la Centrul Misionar de Tineret ”Ioan Bunea” de la Sângeorz-Băi. Tabăra a fost organizată...

”Bucuria de a fi copil”, la parohia „Sfânta Treime” din Bistrița

”Bucuria de a fi copil”, la parohia „Sfânta Treime” din Bistrița

Parohia „Sfânta Treime” din Bistrița organizează duminică, 3 iunie 2018, o întâlnire de suflet pentru copii, intitulată „Bucuria de a fi copil- uniți în credință”. Pentru început, tinerii vor participa la Paraclisul Maicii Domnului, de la ora 18:00, urmat de cateheza...