Instalarea noului preot paroh, în parohia Jucu Gară

de | nov. 5, 2017

Frumoasa biserică din Jucu Gară, cu hramul „Sfintele Femei Mironosiţe”, s-a dovedit neîncăpătoare, duminică, 5 noiembrie, la instalarea noului preot, în persoana părintelui Focşanu Marius Cristian, licenţiat al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, promoţia 2016.

Anterior, părintele a absolvit Facultatea de Istorie şi Filosofie din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai”, iar în 2012 a obţinut titlul de doctor în istorie. În prezent este masterand al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj, secţia Ortodoxie Liturgică şi Viaţă Liturgică. Instalarea acestuia a fost făcută de Părintele Protopop Dan Hognogi, iar Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de preoţi. La final, noul preot a primit cheia bisericii, sfânta Evanghelie şi sfânta Cruce.

„Prezenţa mea în mijlocul vostru nu este rezultatul unui examen pe care l-am susţinut şi nici rezultatul tuturor acelor diplome pe care le-am dobândit şi de care a amintit preacucernicul părinte protopop, ci e dorinţa Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, căci El m-a ales pe mine nevrednicul şi nu eu pe El. Acele diplome sunt realizări personale, însă calitatea de om nu este certificată de nici o diplomă, ci este valorificată prin fapte. Iar Sf. Ap. Iacov ne spune despre credinţă că dacă nu este probată de fapte, atunci moartă este. Tot astfel şi preotul trebuie să fie un om al faptelor şi nu atât al cuvintelor bine meşteşugite şi „croşetate” cu atenţie, îmbrăcate fistichiu în metafore şi academisme care astăzi nu mai impresionează pe nimeni”.

La eveniment a fost prezent şi primarul comunei Jucu, domnul Dorel Pojar, care l-a asigurat pe noul părinte de toată susţinerea. Părintele Focşanu Marius Cristian îl urmează în parohia Jucu Gară pe părintele Ioan Tănase Chiş, care a păstorit comunitatea între anii 2012 şi 2017, perioadă în care a fost ridicată casa parohială, iar biserica a fost supusă unui amplu proces de cosmetizare. În luna octombrie a anului 2015, biserica a fost resfinţită de Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, prilej cu care părintele Ioan Tănase Chiş a fost ridicat la rangul de iconom. De numele părintelui Chiş este legată şi lansarea, în 2014, a primei cărţi de rugăciuni în format audio de pe cuprinsul Patriarhiei Române.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Cercul pastoral-misionar Mocod, întrunit la Runcu Salvei

Cercul pastoral-misionar Mocod, întrunit la Runcu Salvei

Preoţii din Cercul pastoral-misionar Mocod, coordonaţi de părintele Dan Vasile, s-au întâlnit duminică, 12 iulie 2015, în Parohia Runcu Salvei din Protopopiatul Năsăud. Începând cu ora 17.00, în biserica ocrotită de „Sfinţii Apostoli Petru și Pavel”, în prezenţa a...

Misiunea creștin-ortodoxă față de cultele neoprotestante

Misiunea creștin-ortodoxă față de cultele neoprotestante

Cercul pastoral al preoților din zona Becleanului a avut loc duminică, 5 iulie 2015. Întrunirea s-a desfășurat la biserica parohiei Cristeștii Ciceului din protopopiatul Beclean, păstorită de părintele Valerian Vaida. Cu acest prilej, de la ora 16.00, preoții au...

Competiții sportive, în trei parohii năsăudene

Competiții sportive, în trei parohii năsăudene

Pe durata vacanței de vară, tinerii din parohiile năsăudene Nepos, Telcișor și Ilva Mică, ce fac parte din Asociaţia Tinerilor Creştini Ortodocşi „Sfinții Martiri Năsăudeni”, participă la competiții sportive. Prima întâlnire a avut loc duminică, 5 iulie 2015, în sala...