Instalarea noului preot paroh, în parohia Jucu Gară

de | nov. 5, 2017

Frumoasa biserică din Jucu Gară, cu hramul „Sfintele Femei Mironosiţe”, s-a dovedit neîncăpătoare, duminică, 5 noiembrie, la instalarea noului preot, în persoana părintelui Focşanu Marius Cristian, licenţiat al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, promoţia 2016.

Anterior, părintele a absolvit Facultatea de Istorie şi Filosofie din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai”, iar în 2012 a obţinut titlul de doctor în istorie. În prezent este masterand al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj, secţia Ortodoxie Liturgică şi Viaţă Liturgică. Instalarea acestuia a fost făcută de Părintele Protopop Dan Hognogi, iar Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de preoţi. La final, noul preot a primit cheia bisericii, sfânta Evanghelie şi sfânta Cruce.

„Prezenţa mea în mijlocul vostru nu este rezultatul unui examen pe care l-am susţinut şi nici rezultatul tuturor acelor diplome pe care le-am dobândit şi de care a amintit preacucernicul părinte protopop, ci e dorinţa Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, căci El m-a ales pe mine nevrednicul şi nu eu pe El. Acele diplome sunt realizări personale, însă calitatea de om nu este certificată de nici o diplomă, ci este valorificată prin fapte. Iar Sf. Ap. Iacov ne spune despre credinţă că dacă nu este probată de fapte, atunci moartă este. Tot astfel şi preotul trebuie să fie un om al faptelor şi nu atât al cuvintelor bine meşteşugite şi „croşetate” cu atenţie, îmbrăcate fistichiu în metafore şi academisme care astăzi nu mai impresionează pe nimeni”.

La eveniment a fost prezent şi primarul comunei Jucu, domnul Dorel Pojar, care l-a asigurat pe noul părinte de toată susţinerea. Părintele Focşanu Marius Cristian îl urmează în parohia Jucu Gară pe părintele Ioan Tănase Chiş, care a păstorit comunitatea între anii 2012 şi 2017, perioadă în care a fost ridicată casa parohială, iar biserica a fost supusă unui amplu proces de cosmetizare. În luna octombrie a anului 2015, biserica a fost resfinţită de Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, prilej cu care părintele Ioan Tănase Chiş a fost ridicat la rangul de iconom. De numele părintelui Chiş este legată şi lansarea, în 2014, a primei cărţi de rugăciuni în format audio de pe cuprinsul Patriarhiei Române.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Cerc preoțesc la Straja, Protopopiatul Huedin

Cerc preoțesc la Straja, Protopopiatul Huedin

Preoții aparținători Cercului preoțesc Agârbiciu, s-au întrunit duminică, 30 iunie 2019, în Filia Straja, Parohia Căpușu Mic, din Protopopiatul Huedin. Cu această ocazie, în curtea bisericii monument istoric din localitatea Straja, a fost săvârșită Taina Sfântului...

Instalarea noului preot din Parohia Rugășești, Protopopiatul Dej

Instalarea noului preot din Parohia Rugășești, Protopopiatul Dej

În ziua de 29 iunie 2019, de sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, credincioşii din  parohia Rugășești şi-au primit noul păstor sufletesc, în persoana părintelui Rafael Sebastian Criste. De la ora 10,oo a fost săvârşi29tă Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie de...

Cerc preoţesc în Parohia Perişor, Protopopiatul Năsăud

Cerc preoţesc în Parohia Perişor, Protopopiatul Năsăud

Preoţii din Cercul pastoral-misionar Mocod, coordonaţi de pr. VasileDan, s-au întâlnit sâmbătă, 29iunie 2019, în Parohia Perişor din Protopopiatul Năsăud. Începând cu ora 17.00, în Biserica cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” în prezenţa a numeroşi...

Hramul Parohiei Șomcutu Mic, Protopopiatul Dej

Hramul Parohiei Șomcutu Mic, Protopopiatul Dej

Biserica parohiei Șomcutu Mic a trăit în ziua de 24 iunie momente de aleasă bucurie duhovnicească: frumoasa biserică zidită între anii 1990-2004 și închinată Sfântului Ioan Botezatorul și-a sărbătorit hramul. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de un sobor de preoți ce...

Credincioșii din filia Dealu Botii, în sărbătoare

Credincioșii din filia Dealu Botii, în sărbătoare

Credincioșii din Filia Dealu Botii, aparținătoare Parohiei Ortodoxe Răchițele, Protopopiatul Huedin, au sărbătorit luni, 24 iunie 2019, hramul bisericii lor, „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul”. După Sfânta Liturghie, grupul Păstrătorii Tradițiilor Răchițele au prezentat...