Institut pentru studierea vieţii în condiţii extreme, unic în țară, înființat la Cluj-Napoca

de | iun. 22, 2020

Un institut pentru studierea vieţii în condiţii extreme, care va purta numele lui Emil Racoviţă, a fost înființat de Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, informează AGERPRES.

„În an centenar dedicat Institutului, UBB îşi pune în practică, prin acest demers, valorile instituţionale, Tradiţie şi Excelenţă. Institutul extinde în modernitate linia inovativă a savantului Emil Racoviţă, studiind viaţa în condiţii extreme, extinzând domeniul de la biospeologie la formele de viaţă de pe fundul oceanelor până la spaţiul cosmic. Institutul este gândit să se coordoneze academic cu alte institute internaţionale de prestigiu din domeniu, dar, în logica cooperării colegiale şi a concentrării de resurse, strâns coordonat cu alte unităţi din ţară, care continuă linia de cercetare a savantului”,a  declarat rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

Primul institut de biospeologie din lume a fost înfiinţat în anul 1920 la Universitatea Regele Ferdinand I din Cluj, unde savantul Emil Racoviţă a deţinut şi funcţia de rector în perioada 1929-1930.

Emil Racoviță a fost primul explorator român ajuns în Antarctica. În timpul expediţiei, împreună cu alti oameni de ştiinţă, a adunat un bogat material ştiinţific botanic şi zoologic, care a constituit ulterior obiectul unui număr de 60 volume publicate. În urma acestei expediţii, savantul român a întreprins un studiu aprofundat asupra vieţii balenelor, pinguinilor şi altor păsări antarctice.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Cultură
Stagiunea de primăvară Madrigal 2024, la Palatul Patriarhiei

Stagiunea de primăvară Madrigal 2024, la Palatul Patriarhiei

Corul Madrigal, dirijat de Anna Ungureanu, invită publicul la evenimentele Stagiunii de primăvară - Madrigal 2024, o trilogie de concerte extraordinare, în care sunetul unic al ansamblului se împletește cu elemente de artă dramatică, iluminat arhitectural și proiecții...

Crăiasa Zăpezii revine pe scena Teatrului „Puck”

Crăiasa Zăpezii revine pe scena Teatrului „Puck”

Duminică, 18 februarie, și marți, 20 februarie, cei mici sunt așteptați să urmărească la Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca unul dintre cele mai iubite spectacole din repertoriul instituției: „Crăiasa Zăpezii”. De asemeni, sâmbătă, 17 februarie, pe aceeași scenă...