Întâlnire cu responsabilii activităților cu tinerii, din Protopopiatul Ortodox RomânCluj 1

de | mart. 6, 2019 | Actualitatea religioasă

Părintele Protopop dr. Dan Hognogi s-a întâlnit, miercuri, 6 martie, cu toți coordonatorii activităților cu tinerii din cadrul cercurilor preoțești ale parohiilor arondate Protopopiatului Ortodox Român Cluj 1.

Punctul principal de pe ordinea de zi l-a constiuit Concursul Național Catehetic intitulat „Hristos – sufletul satului meu”, organizat cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale.

Scopul principal al concursului este redescoperirea valorilor autentice păstrate și promovate de satul românesc, evidențierea frumuseții obiceiurilor, tradițiilor, a portului popular, a unității de credință și de neam, care în acest spațiu s-a păstrat de-a lungul timpului prin preoți, învățători, primari gospodari și nu în ultimul rând prin oamenii vrednici. S-a hotărât ca data limită de predare a portofoliului să fie finalul lunii martie.

Pentru a asigura transparența și deopotrivă obiectivitatea, Părintele Protopop a anunțat cu prilejul întâlnirii de miercuri că va numi o comisie de evaluare a portofoliilor pentru un alt protopopiat, ceea ce nu lasă loc de intepretări în ceea ce privește evaluarea.

Concursul cuprinde trei secțiuni: literară, artistică și multimedia, or regulamentul prevede acoperirea a cel puțin două secțiuni. În cadrul întâlnirii, Preacucernicul Părinte Protopop a insistat pe dinamizarea activităților cu tinerii: ”Copiii trebuie nu doar angrenați, ci și motivați, iar miza nu este în nici un caz câștigarea concursului, ci implicarea unui număr cât mai mare de tineri”. Părintele Protopop a încurajat organizarea de tabere și mini-tabere la nivel de protopopiat, care se pot desfășura fie parcursul unei săptămâni, fie a unui week-end.

De asemenea, a fost adusă în discuție și necesitatea voluntariatului, care cunoaște o ascensiune fulminantă în numeroase domenii de activitate și care constituie un subiect din ce în ce mai dezbătut în rândul tinerilor. „Voluntariatul înseamnă socializare, a-i ajuta pe semenii noștri, a interacționa, a da dovadă de compasiune, înțelegere și dragoste. Voluntariatul este o activitate care trebuie încurajată, sprijinită și practicată în cadrul Bisericii” a adăugat Părintele Protopop. În final, în contextul în care 2019 a fost proclamat Anul omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari), Părintele Protopop le-a propus preoților derularea unor activități și programe prin care sunt evidențiate realizări ale unor oameni și personalități marcante ale satului românesc, completate de întâlniri cu fiii satului.

Să mai adăugăm că temele catehezelor din perioada Postului Mare, de începutul căruia ne mai despart câteva zile, sunt legate de Canonul Sf. Andrei Criteanul. O particularitate a perioadei care urmează, potrivit rânduielilor liturgice ale Bisericii Ortodoxe, în prima săptămână din Postul Mare se oficiază slujba Canonului Sf. Andrei Criteanul, citit în patru părți în primele patru zile, în cadrul Pavecerniței Mari, respectiv integral în Joia din a cincea săptămână a postului.

Pr. Marius Cristian FOCȘANU

Ultimele articole

Puterea credinței

Puterea credinței

Ca virtute teologică, credința este definită prin puterea sufletească a omului de a înțelege adevărurile de credință care depășesc capacitatea sa rațională. Credința creștină este o condiție esențială pentru mântuire. Ea reprezintă mijlocul de conlucrare cu harul...

Praznicul Schimbării la Față, la Mănăstirea Ilva Mare

Praznicul Schimbării la Față, la Mănăstirea Ilva Mare

Praznicul împărătesc al Schimbării la Față, închinat Mântuitorului Iisus Hristos a fost serbat de Biserica Ortodoxă joi, 6 august 2015. În această zi, numeroși credincioși de pe Valea Ilvei au ales să se roage la Mănăstirea „Schimbarea la Față” de la Ilva Mare, unde...

Hramul Mănăstirii Voivodeni din Episcopia Sălajului

Hramul Mănăstirii Voivodeni din Episcopia Sălajului

Joi, 6 august 2015, la praznicul Schimbării la Faţă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Preasfinţitul Părinte Petroniu, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Voivodeni, cu prilejul hramului acestui aşezământ monahal. La Sfânta Liturghie, săvârșită în altarul de...

Liturghie Arhierească în localitatea Sălățig

Liturghie Arhierească în localitatea Sălățig

În prima duminică din postul Adormirii Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Petroniu a fost prezent în mijlocul credincioșilor din localitatea Sălățig, filie a Parohiei Bulgari, din Episcopia Sălajului. După întâmpinarea Ierarhului în fața locașului de cult, de...