Întâlnire de suflet între publicul clujean și scriitorul Horia Bădescu, la Muzeul Mitropoliei Clujului

de | nov. 20, 2015

 

Clujenii sunt invitați miercuri, 25 noiembrie 2015, la Muzeul Mitropoliei Clujului, la o seară culturală cu scriitorul Horia Bădescu.  Evenimentul va începe la ora 19:00, în spațiul de la subsolul catedralei mitropolitane, iar în cadrul lui scriitorul clujean își va lansa volumul „Dacă Orfeu”. Vor fi prezenți și vor vorbi: Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, pr. Ioan Chirilă, președintele Senatului Universității Babeș-Bolyai, prof. Aurel Sasu, prof. Mircea Popa și Mircea Petean, directorul editurii Limes. Cei ce vor participa la seara culturală vor avea parte de un recital de poezie în lectura autorului, dar și de un moment muzical.

afis lansare carteÎntr-un interviu acordat Radio Renașterea, scriitorul Horia Bădescu a declarat despre volumul său că este o invitație către publicul clujean de a afla despre legătura dintre poezie și sacralitate:

„Am încercat nu numai să dezbat în eseurile mele aceste probleme pe care le-am dezbătut și în Poezie și Sacru, în memoria ființei, dar și să iau pulsul poeziei europene, prin urmare se vor regăsi în această carte, 11 interviuri cu poeți europeni: francezi, belgieni, spanioli și bineînțeles români. Printre cei care se vor regăsi aici cu un interviu este și Mitropolitul de bună amintire, Bartolomeu Anania, care îmi răspunde la un set de întrebări  ce  vin de la structura societății în care trăim, de la rolul spiritualității și al religiei în această societate. Cititorul poate să afle în aceste interviuri și rolul special care i se acordă ortodoxiei în această relație a poeziei și a lumii laice cu  sacralitatea”.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Tabără ASCOR pentru familii, la Rohiţa – Maramureş

Tabără ASCOR pentru familii, la Rohiţa – Maramureş

În perioada 16 – 26 iunie, Mănăstirea Rohiţa, judeţul Maramureş, găzduieşte prima tabără de familii organizată în acest an de către comunitatea Bisericii Studenţilor şi Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români din Cluj Napoca. Tabăra este organzată de ASCOR...

Şcoala de vară „Copilărie binecuvântată“, la Cluj-Napoca

Şcoala de vară „Copilărie binecuvântată“, la Cluj-Napoca

Parohia „Buna Vestire” din cartierul clujean Iris, găzduieşte cea de a V-a ediţie a Şcolii de vară „Copilărie binecuvântată”, în perioada 3-7 iulie. În cadrul proiectului iniţiat şi organizat de Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, în parteneriat cu Grădiniţa...

Antimise noi pentru toate bisericile din Municipiul Cluj-Napoca

Antimise noi pentru toate bisericile din Municipiul Cluj-Napoca

Preoții din întreg municipiul Cluj-Napoca s-au întâlnit joi, 15 iunie 2017, în ședință lunară, la sediul Arhiepiscopiei. După o rugăciune de mulțumire, săvârșită în capela Seminarului Teologic, clerii s-au reunit în Sala „Nicolae Ivan” pentru a discuta principalele...

Sfeștanie la Școala Gimnazială din Așchileu Mare

Sfeștanie la Școala Gimnazială din Așchileu Mare

Mitropolitul Andrei al Clujului a oficiat în această dimineață o sfeștanie la Școala Gimnazială din Așchileu Mare, în urma lucrărilor de reabilitare ce au avut loc în ultimii 10 ani. La finalul slujbei, copiii au susținut un spectacol cu pricesne și poezii ale...