Radio RENAȘTEREA

 LIVE

Întâlnirea Cercului Pastoral din Valea Tecii în Parohia Herina

de | mai 28, 2025

HERINA, 25 mai 2025 – Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, în Duminica a șasea după Sfintele Paști, a avut loc o întâlnire de suflet a preoților din Cercul pastoral-misionar de pe Valea Tecii, găzduită de Parohia Ortodoxă Herina.

Evenimentul a debutat la ora 16:00, în biserica parohială cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, locaș de rugăciune ridicat între anii 1906–1908. Cu participarea unui număr însemnat de credincioși, s-a săvârșit Taina Sfântului Maslu, slujbă de alinare și întărire duhovnicească.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de Preacucernicul Părinte Protopop Marius Pintican, care a tâlcuit pericopa evanghelică a duminicii, subliniind că Dumnezeu nu rămâne indiferent la suferințele omului, ci îl caută, îl vindecă și îl învrednicește de cinstire. Vindecarea sufletului precede vindecarea trupului, iar ascultarea și împlinirea poruncilor dumnezeiești sunt calea spre tămăduire deplină.

Cercul pastoral de pe Valea Tecii este coordonat de Părintele Motogna Vasile de la Parohia Teaca și cuprinde 9 parohii din comunele Galații Bistriței și Teaca. Astfel de întâlniri reprezintă momente de întărire în comuniune, în care slujitorii Sfintelor Altare își împărtășesc experiența pastorală și întăresc legătura frățească.

Parohia Herina, păstorită de Părintele Ioan Păcurari, împreună cu filia Albești, numără în prezent 284 de credincioși, care dau dovadă de statornicie în mărturisirea și trăirea credinței ortodoxe.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Tabăra Emaus – ediția a II-a

Tabăra Emaus – ediția a II-a

În perioada 3–8 august 2026, Asociația „O Cană cu Apă” a organizat, la Centrul de Tineret „Ioan Bunea” din Sângeorz-Băi, cea de-a doua ediție a Taberei Emaus. Anul acesta am avut alături de noi 57 de adolescenți, care au petrecut împreună câteva zile pline de...

Zilele hramului Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca

Zilele hramului Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca

Parohia Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul clujean Mănăștur îi invită pe credincioși să participe, în perioada 9–15 august 2026, la manifestările religioase prilejuite de hramul bisericii. Programul cuprinde slujbe, seri duhovnicești, cântare psaltică,...