Întâlnirea preoților de pe valea Țibleșului la Centrul de la Tîrlișua

de | oct. 4, 2018 | Activități parohiale

Joi, 04.10.2018, la Centrul rezidențial pentru persoane cu nevoi speciale ”Sfântul Filaret cel Milostiv” din localitatea Tîrlișua, a avut loc întâlnirea preoților de pe valea Țibleșului care au susținut teme religioase în cadrul programului moral-religios IISUS  HRISTOS – OCROTITORUL NOSTRU. La eveniment au participat 8 preoți din parohiile vecine, Domnul Vlăduț Purja – primarul Comunei Tîrlişua, Domnul comisar şef Ioan Macedon Hognogi – director adjunct al Penitenciarului din Bistriţa, Domnul profesor Mihai Forai – directorul Liceului Tehnologic din Tîrlişua, domnul profesor Nelu Hales și preotul Ioan Marius Pintican – Președintele Asociației Filantropia Ortodoxă Filiala Bistrița-Năsăud.

În cadrul întâlnirii s-a făcut, mai întâi, o evaluare a programului care s-a derulat pe parcursul a 10 ședințe, în perioada iulie-octombrie a anului curent, iar apoi s-a marcat și “Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice” printr-o expunere pertinentă a doamnei asistent social Ioana Hognogi care a încurajat persoanele vârstnice să participe activ la viaţa economică, politică, socială şi culturală, promovând o imagine pozitivă a îmbătrânirii, lipsită de discriminare, prin incluziune socială.

S-a subiniat faptul că fenomenul îmbătrânirii populaţiei implică necesitatea acordării unei atenţii sporite nevoilor speciale şi problemelor cu care se confruntă persoanele în vârstă, în special în privinţa riscului sărăciei şi excluziunii sociale.

Persoanele vârstnice dependente – care şi-au pierdut autonomia funcţională fizică, psihică, intelectuală – beneficiază conform Legii nr. 263/2010 cu modificările şi completările ulterioare, de servicii sociale de îngrijire şi asistenţă acordate la domiciliu, în centre de zi şi centre rezidenţiale.

La finalul întâlnirii s-au stabilit obiectivele viitoare, printre care și derularea programului intitulat ESENȚA CREDINȚEI care se va desfășura pe parcursul a 12 ședințe, prezentate în cadrul centrului de către preoții de pe valea Țibleșului.

Asociația Filantropia Ortodoxă Filiala Bistrița-Năsăud are în prezent 3 centre rezidențiale pentru persoane vârstnice, în localitățile: Cușma, Maieru și la Tîrlișua.

La Tîrlișua se află în prezent un număr de 26 de asistați. Împreună cu Primăria Comunei Tîrlișua, partenerul nostru, și cu cei 12 ostenitori ai centrului încercăm să răspundem nevoilor beneficiarilor la standarde superioare de calitate, în așa fel încât persoanelor vârstnice de aici să nu le lipsească nimic sau aproape nimic. Sigur, toate eforturile nu pot să suplinească în totalitate lipsa familiei, a celor dragi, însă prin grija pe care le-o acordăm prin serviciile noastre, prezența zilnică a preotului din localitate în centru cât și prezența săptămânală a preoților de pe valea Țibleșului care susțin teme religioase, încercăm să le arătăm beneficiarilor că noi suntem familia lor lărgită.

Pr. Marius Pintican

Ultimele articole

Noaptea muzeelor, la Muzeul Mitropoliei Clujui

Noaptea muzeelor, la Muzeul Mitropoliei Clujui

Muzeul Mitropoliei Clujului participă și în acest an la evenimentul Noaptea Europeană a Muzeelor.  Cu acest prilej, sâmbătă, 14 mai 20222, instituția de cultură a pregătit pentru vziitatori un regal cultural-artistic. Cei care vor alege să treacă pragul Muzeului...

Despre răutate

Despre răutate

Astăzi, răutatea oamenilor se exprimă prin indiferența prietenilor atunci când ești lovit din plin de o problemă de orice factură. Răutatea este cea mai pură formă de slăbiciune, deși oamenii răi cred că prin aceasta devin importanți și puternici. Răutatea este o...

Excursie pentru zeci de copii din Telcișor

Excursie pentru zeci de copii din Telcișor

Existând de multă vreme o frumoasă colaborare între Școală și Biserică, Parohia Ortodoxă Telcișor din cadrul Protopopiatului Năsăud împreună cu Școala Gimnazială Telcișor, a organizat în data de 11 iunie 2019, o excursie gratuită pentru copiii implicați în...

Biserica și Armata – conlucrare pentru reafirmarea misiunii jertfelnice

Biserica și Armata – conlucrare pentru reafirmarea misiunii jertfelnice

Miercuri, 19 iunie 2019, preoți militari, alături de clerici care fac parte din Cercul Preoțesc Jucu, în frunte cu protopopul de Cluj I, părintele Dan Hognogi, au săvârșit o slujbă Te-Deum, în cadrul festivităților dedicate împlinirii a 80 de ani de la înființarea...

Sărbătoarea Portului Popular, în parohia ,,Sfântul Mina”

Sărbătoarea Portului Popular, în parohia ,,Sfântul Mina”

În Parohia ,,Sfântul Mina" din Municipiul Cluj-Napoca, Protopopiatul Cluj II, s-a desfășurat Sărbătoarea Portului Popular. Evenimentul, ajuns la cea de-a șasea ediție, a avut loc în Duminica Rusaliilor la biserica parohială, situată pe strada Vasile Conta nr. 10, în...

Hramul Bisericii din Topa Mică, Protopopiatul Huedin

Hramul Bisericii din Topa Mică, Protopopiatul Huedin

De praznicul Sfintei Treimi, biserica din filia Topa Mică, Protopopiatul Huedin, și-a sărbătorit hramul. Evenimentul a început cu oficierea Sfintei Liturghii, în sobor de preoți, din care au făcut parte: părintele Lupuțan Dan - protopopul Huedinului, părintele Muntean...

Instalare de preot în Parohia Vânători, Protopopiatul Huedin

Instalare de preot în Parohia Vânători, Protopopiatul Huedin

De sărbătoarea Rusaliilor, credincioșii din Parohia Vânători, Protopopiatul Huedin, și-au întâmpinat noul păstor sufletesc, în persoana părintelui Mustea Bogdan Andrei. Evenimentul deosebit din viața parohiei a avut loc duminică, 16 iunie 2019, în biserica parohială...