Întâlnirea preoților de pe valea Țibleșului la Centrul de la Tîrlișua

de | oct. 4, 2018

Joi, 04.10.2018, la Centrul rezidențial pentru persoane cu nevoi speciale ”Sfântul Filaret cel Milostiv” din localitatea Tîrlișua, a avut loc întâlnirea preoților de pe valea Țibleșului care au susținut teme religioase în cadrul programului moral-religios IISUS  HRISTOS – OCROTITORUL NOSTRU. La eveniment au participat 8 preoți din parohiile vecine, Domnul Vlăduț Purja – primarul Comunei Tîrlişua, Domnul comisar şef Ioan Macedon Hognogi – director adjunct al Penitenciarului din Bistriţa, Domnul profesor Mihai Forai – directorul Liceului Tehnologic din Tîrlişua, domnul profesor Nelu Hales și preotul Ioan Marius Pintican – Președintele Asociației Filantropia Ortodoxă Filiala Bistrița-Năsăud.

În cadrul întâlnirii s-a făcut, mai întâi, o evaluare a programului care s-a derulat pe parcursul a 10 ședințe, în perioada iulie-octombrie a anului curent, iar apoi s-a marcat și “Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice” printr-o expunere pertinentă a doamnei asistent social Ioana Hognogi care a încurajat persoanele vârstnice să participe activ la viaţa economică, politică, socială şi culturală, promovând o imagine pozitivă a îmbătrânirii, lipsită de discriminare, prin incluziune socială.

S-a subiniat faptul că fenomenul îmbătrânirii populaţiei implică necesitatea acordării unei atenţii sporite nevoilor speciale şi problemelor cu care se confruntă persoanele în vârstă, în special în privinţa riscului sărăciei şi excluziunii sociale.

Persoanele vârstnice dependente – care şi-au pierdut autonomia funcţională fizică, psihică, intelectuală – beneficiază conform Legii nr. 263/2010 cu modificările şi completările ulterioare, de servicii sociale de îngrijire şi asistenţă acordate la domiciliu, în centre de zi şi centre rezidenţiale.

La finalul întâlnirii s-au stabilit obiectivele viitoare, printre care și derularea programului intitulat ESENȚA CREDINȚEI care se va desfășura pe parcursul a 12 ședințe, prezentate în cadrul centrului de către preoții de pe valea Țibleșului.

Asociația Filantropia Ortodoxă Filiala Bistrița-Năsăud are în prezent 3 centre rezidențiale pentru persoane vârstnice, în localitățile: Cușma, Maieru și la Tîrlișua.

La Tîrlișua se află în prezent un număr de 26 de asistați. Împreună cu Primăria Comunei Tîrlișua, partenerul nostru, și cu cei 12 ostenitori ai centrului încercăm să răspundem nevoilor beneficiarilor la standarde superioare de calitate, în așa fel încât persoanelor vârstnice de aici să nu le lipsească nimic sau aproape nimic. Sigur, toate eforturile nu pot să suplinească în totalitate lipsa familiei, a celor dragi, însă prin grija pe care le-o acordăm prin serviciile noastre, prezența zilnică a preotului din localitate în centru cât și prezența săptămânală a preoților de pe valea Țibleșului care susțin teme religioase, încercăm să le arătăm beneficiarilor că noi suntem familia lor lărgită.

Pr. Marius Pintican

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Studiu biblic în Protopopiatul Ortodox Turda

Studiu biblic în Protopopiatul Ortodox Turda

Joi, 16 noiembrie 2023, începând cu ora 18:00, la sediul Protopopiatului Ortodox Turda, s-a desfășurat un program biblic susținut de pr. dr. Cătălin Varga, specialist în teologie biblică și preot la Parohia Ortodoxă Oprișani I din municipiul Turda. Acest eveniment,...

Ziua Armatei, sărbătorită în comuna Jucu

Ziua Armatei, sărbătorită în comuna Jucu

Ca în fiecare an, Ziua Armatei Române a fost marcată și în Comuna Jucu, printr-un eveniment organizat de Unitatea Militară, în colaborare cu administrația locală, Școala „Gheorghe Barițiu” și Biserica Ortodoxă.