Întâlnirea preoţilor de slujire caritativă din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului

de | mart. 17, 2022

Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a întâlnit joi, 17 martie 2022, cu preoții de slujire caritativă din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului.

Întrunirea s-a desfășurat în Aula Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, fiind prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, care le-a adresat preoților prezenți un cuvânt de învățătură, subliniind faptul că prin slujirea lor împlinesc  faptele milei trupești, unde se încadrează și îngrijirea bolnavilor, conform cuvintelor Mântuitorului Iisus Hristos: „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine” (Matei 25, 34-36).

Alături de preoții de slujire caritativă, la ședință a fost prezent și a rostit un cuvânt duhovnicesc Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei, Vadului, Feleacului și Clujului, precum și alți invitați, printre care: protopopul de Cluj I, pr. Dan Hognogi, protopopul de Cluj II, pr. Alexandru Constantin Ciui, și decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, arhim. prof. univ. dr. Teofil Tia.

„E o bucurie să ne revedem după un timp în care nu a mai fost posibil să fim împreună în acest format. Să dea Dumnezeu să reușim să punem în practică Evanghelia cât de poate de bine, de constructiv și folositor, pentru cei care ne stau în față și, până la urmă, pentru noi. E foarte important ca prin lucrarea pe care o facem noi înșine să ne câștigăm propria noastră mântuire”, a spus PS Benedict.

În cadrul întâlnirii, preotul dr. Bogdan Chiorean, directorul Centrului de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca, a susținut o prelegere pe tema „Repere în pastorația bolnavilor din spitale” și a vorbit despre modul în care trebuie să fie abordați pacienții, familiile acestora și personalul medical astfel încât rolul preotului în spital să fie unul de dorit, complementar, iar abordarea să fie una holistică.

De asemenea, consilierul eparhial misionar-social, Iustin Liciniu Câmpean, a făcut câteva anunțuri de ordin pastoral-administrativ și a prezentat prevederile protocolului Ministerului Sănătății care reglementează accesul clerului în spitalele Covid și nu numai, precum și condițiile în care poate fi acordată asistența religioasă pacienților internați în spitale.

 

Evenimentul s-a încheiat cu câteva îndemnuri pastorale făcute de cei doi ierarhi, precum și cu luări de cuvânt din partea clericilor prezenți, în frunte cu protopopii Alexandru Constantin Ciui și Dan Hognogi.

Organizaţional, Arhiepiscopia Clujului desfăşoară o lucrare misionară, de asistenţă socială, diaconală şi filantropică prin intermediul Sectorului misionar-social.

În unităţile medicale din cuprinsul Eparhiei sunt încadraţi în prezent 33 de preoţi de slujire caritativă. Aceștia slujesc în 22 de capele şi biserici special amenajate în cadrul instituţiilor medico-sanitare publice spitaliceşti din cele două județe ale Eparhiei: Cluj și Bistrița-Năsăud.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA