Întâlnirea preoților din Cercul Pastoral-Misionar Ilva Mică

de | nov. 5, 2017

În Duminica a XXII-a după Rusalii, preoții din Cercul Pastoral-Misionar Ilva Mică, coordonați de către părintele Iuliu Brici, s-au reunit în rugăciune în localitatea Leşu.

Soborul format din 16 preoți, au săvârșit Taina Sfântului Maslu în biserica cu hramul „Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian”, păstorită de către părintele Suciu Micea.

La finalul ceasului de rugăciune, părintele Vasile Ciherean de la Parohia Lunca Ilvei le-a vorbit credincioșilor prezenți despre cinstirea sfintelor icoane, evidențiind rolul icoanei în viața creștinului, prezentându-le în același timp și argumentele pentru care noi, creștinii ortodocși, cinstim sfintele icoane.

La această manifestare duhovnicească au participat peste 300 de credincioși din localitate, care s-au rugat împreună cu preoții prezenți, în biserica lor parohială.

Întâlnirea de la Leşu se înscrie în seria de acțiuni organizate de Cercul Pastoral-Misionar Ilva Mică, și este ultima activitate a cercului pentru acest an.

Pr. Paul Gavriloaie

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Misiunea creștin-ortodoxă față de cultele neoprotestante

Misiunea creștin-ortodoxă față de cultele neoprotestante

Cercul pastoral al preoților din zona Becleanului a avut loc duminică, 5 iulie 2015. Întrunirea s-a desfășurat la biserica parohiei Cristeștii Ciceului din protopopiatul Beclean, păstorită de părintele Valerian Vaida. Cu acest prilej, de la ora 16.00, preoții au...

Competiții sportive, în trei parohii năsăudene

Competiții sportive, în trei parohii năsăudene

Pe durata vacanței de vară, tinerii din parohiile năsăudene Nepos, Telcișor și Ilva Mică, ce fac parte din Asociaţia Tinerilor Creştini Ortodocşi „Sfinții Martiri Năsăudeni”, participă la competiții sportive. Prima întâlnire a avut loc duminică, 5 iulie 2015, în sala...

Credincioși clujeni, în pelerinaj la mănăstirile din Maramureș

Credincioși clujeni, în pelerinaj la mănăstirile din Maramureș

Credincioșii parohiei „Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu” din localitatea clujeană Florești, însoțiți de părintele paroh Dănuț Gorgan, au fost la sfârșitul acestei săptămâni într-un pelerinaj la mănăstirile din Maramureș. Sâmbătă dimineața, după ce au luat parte la...