Cu binecuvântarea și participarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Protopopiatul Ortodox Cluj-Napoca, în colaborare cu cele trei Cercuri Preoțești, organizează marți, 2 decembrie 2025, de la ora 18:00, tradiționala „Întâlnire a Tinerelor Familii” care s-au cununat în bisericile ortodoxe din Cluj-Napoca în acest an.
Evenimentul este realizat prin implicarea preoților coordonatori Horea Petrea, Dorel Gălan și Ioan Turc, precum și a tuturor preoților din municipiu.
Programul serii va începe cu slujba de Te-Deum, oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, care va adresa tinerelor familii un cuvânt de învățătură, îi va binecuvânta pe cei prezenți și le va oferi un dar simbolic.
Momentul liturgic va fi urmat de un concert de colinde susținut de Corul UMF „Iuliu Hațieganu”, dirijat de dr. Vlad Eniu. Apoi, coriștii vor colinda împreună cu tinerii căsătoriți și cu preoții participanți.
Ediția din acest an este găzduită de Biserica Ortodoxă „Întâmpinarea Domnului” de pe strada București f.n., prin bunăvoința și implicarea preoților Raul Pap și Vlad Bob. La final, participanții sunt invitați la o agapă frățească.
Organizatorii îi îndeamnă pe toți tinerii care s-au cununat în bisericile Protopopiatului Cluj-Napoca în anul 2025 să participe la această întâlnire cu Părintele Mitropolit Andrei.
Pentru o bună desfășurare, participarea trebuie confirmată până la 28 noiembrie 2025, fie preotului care a oficiat cununia, fie direct Protopopiatului Ortodox Cluj-Napoca, la numărul 0264 599 326, sau prin mesaj WhatsApp la 0757 777 794.