Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului 2024 la Bistrița

de | aug. 24, 2024

Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului, un eveniment la a doua ediție în Bistrița, reunește tineri pentru a împărtăși experiențe, a învăța unii de la alții și a întări legăturile de prietenie, precum și legăturile cu restul comunității creștine. Această întâlnire nu doar că promovează comuniunea și solidaritatea între tineri, dar le oferă și ocazia de a se conecta mai profund cu valorile și tradițiile ortodoxe, încurajând un stil de viață activ, moral și responsabil. De asemenea, prin acest tip de întâlniri, tinerii sunt inspirați să devină lideri în comunitățile lor, pregătiți să contribuie activ la viața bisericească și socială, promovând comuniunea în rugăciune, implicarea, bunătatea și respectul.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, comunitatea bistrițeană găzduiește în perioada 30 august-1 septembrie peste 1000 de tineri din cele cinci județe ale Mitropoliei și oferă o varietate de activități culturale, artistice, duhovnicești și educative, destinate participanților și publicului larg. Organizarea ITO la Bistrița, după 7 ani de la prima ediție locală a acestui eveniment, a venit în întâmpinarea nevoii de a propune schimburi de experiență între tineri, dintre care unii deja activează în asociațiile de tineret.

Întâlnirea Tinerilor Ortodocși de la Bistrița facilitează configurarea unei comunități creștine și abordează, prin intermediul atelierelor de lucru, discuțiilor, a conferinței și a discursurilor din cadrul evenimentului, teme de interes pentru tinerii participanți. Majoritatea evenimentelor incluse în ITOBN 2024 se desfășoară la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, un spațiu deschis și încărcat de istorie, primitor și compatibil cu specificul activităților.

Deschiderea festivă, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei și a autorităților județene și locale este urmată de momente artistice care includ intonarea imnului ITO, micro-recital de pricesne și muzică populară pentru că, postura de apărători ai credinței ortodoxe implică totodată apartenența la valorile și tradițiile românești, iubirea de port popular și de cântec tradițional din zona de proveniență.

Ziua a doua a ITOBN începe cu rugăciunea de dimineață, urmată de conferința  susținută de Pr. Constantin Necula și Dan Negru, două personalități cu un puternic impact pozitiv asupra tinerei generații. Workshopurile sunt configurate ca ateliere de lucru, în cadrul cărora tinerii dezbat în grupuri de 25 participanți, sub coordonarea unor profesori moderatori, tema Imaginea tânărului creștin ortodox în anul 2050. Discuțiile generate se axează pe identificarea limitărilor societății actuale cu privire la implicarea tinerilor în diverse activități, a propunerilor de activități/inițiative din partea bisericii și pe un exercițiu de imaginație : cum ar arăta viitorul tânărului de astăzi ca adult în 2050?

Procesiunea Bucuriei, care are loc sâmbătă seara, este concepută ca o sărbătoare a comuniunii în Hristos și reunește bistrițeni care doresc să se alăture bucuriei noastre, respectiv copii și tineri din diverse părți ale județului îmbrăcați în costume populare. Pe parcursul procesiunii, participanții cântă pricesne și intonează cântece patriotice, iar în încheiere aducem mulțumire lui Dumnezeu prin slujbele de seară și meditația serii. Programul de divertisment este asigurat de către grupul Ad Libitum Voices, unul dintre cele mai cunoscute grupuri pop-opera din sud-estul Europei.

În cea de-a treia zi a Întâlnirii Tinerilor, bucuria de a fi împreună va fi desăvârșită prin participarea la Sfânta Liturghie oficiată de către Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul pe scena amplasată în curtea Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud. Festivitatea de încheiere a evenimentului, programată în după-amiaza zilei de duminică, va consta într-un spectacol muzical realizat de către participanți și de către alți tineri talentați.

Deși ITOBN reprezintă un eveniment de scurtă durată, intenția este de a crea un mediu propice pentru inițierea formării și educării viitoarei generații într-un spirit de ajutorare a semenilor și de implicare în comunitățile apartenente. Mai mult, această întâlnire are potențialul de a revitaliza comunitatea locală, promovând valorile creștine și întărind legăturile sociale, oferind oaspeților ocazia de a experimenta diversitatea și bogăția culturală a regiunii.

Autor: Pr. Mudure-Iacob Tudor, Inspector de tineret al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului

Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului 2024 la Bistrița

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Binecuvântare arhierească în Parohia Ortodoxă Nima

Binecuvântare arhierească în Parohia Ortodoxă Nima

La Praznicul Înălțării Sfintei Cruci, sâmbătă, 14 septembrie 2024, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, i-a binecuvântat pe credincioșii din Parohia Ortodoxă Nima, Protopopiatul Dej, județul...