În Parohia Ortodoxă Iclod, a avut loc sâmbătă, 24 octombrie 2015, întâlnirea tinerilor ortodocși din protopopiatul Gherla. Întâlnirea a debutat la biserica cu hramul „Sfântul Nicolae”, unde a fost săvârșită, de la ora 9:00, Sfânta Liturghie, în sobor de preoți, conduși de părintele protopop Paul Isip. După slujbă, la Așezământul Cultural din Iclod s-au desfășurat diferite activități interactive. Au avut loc discuții și dezbateri, dar și jocuri și activități de socializare. Activitățile au fost animate de voluntari de la ASCOR Cluj, coordonați de Oana Băila, vicepreședintele asociației.

Hramul Liceului Ortodox „Sfântul Nicolae” din Zalău
Marți, 6 decembrie 2022, Liceul Ortodox din Zalău și-a prăznuit ocrotitorul, pe Sfântul Ierarh Nicolae. Cu acest prilej, elevii și cadrele didactice din cadrul acestei școli au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe Preasfințitul Părinte Petroniu, care a săvârșit...