Întâlniri catehetice pentru tinerii parohiei „Buna Vestire” din Cluj-Napoca

de | mai 25, 2015

Grupul de tineri „Buna Vestire” din parohia clujeană Iris a participat în ultimele două luni la o serie de întâlniri catehetice pe tema „Noile mișcări religioase și efectele lor asupra tinerilor”.

Discuțiile au avut loc la biserica parohială de pe strada Puieţilor și au fost coordonate de părintele Liviu Vidican-Manci, inspectorul de catehizare parohială din Arhiepiscopie. În cadrul acestor întâlniri, tinerii au realizat diferite prezentări pe teme de interes, ce erau apoi dezbătute de toți participanții, la final stabilindu-se o serie de concluzii.

La finalul proiectului catehetic, tinerii parohiei „Buna Vestire” din cartierul clujean Iris au mers într-un pelerinaj la câteva din mănăstirile Eparhiei Clujului. Excursia s-a desfășurat pe durata a două zile, mai exact vineri și sâmbătă, 22-23 mai, și a presupus vizitarea mănăstirilor de la Parva, Salva și Nușeni. P5232664

În prima zi a pelerinajului, o dată ajunși la Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, tinerii au participat la slujbele de seară, iar a doua zi la Sfânta Liturghie, având posibilitatea ca cei care s-au spovedit și au primit binecuvântare din partea duhovnicului să se și împărtășească. La orele amiezei, după agapa frățească, tinerii pelerini au plecat înspre mănăstirile Salva și Nușeni. La Salva au fost așteptați de câteva din maicile din oște, care le-au prezentat istoricul mănăstirii și le-au vorbit despre martiriul Sfinților Năsăudeni, iar la mănăstirea de la Nușeni părintele arhimandrit Paisie le-a pus la suflet câteva gânduri duhovnicești.

P5232827Pelerinajul s-a încununat cu vizitarea mănăstirii Dobric, unde maica stareță, stavrofora Veronica a prezentat câteva momente din istoria tulbure a așezământului monahal. La final, grupul „Buna Vestire” și-a exprimat dorința revenirii la aceste mănăstiri, întrucât au simțit o revigorare duhovnicească și, totodată, o sudare a legăturilor de prietenie dintre ei.

„Tipurile acestea de activități ajută la depășirea rutinei, pe care orice întâlnire statică o poate presupune în timp, dar mai ales la dezvoltarea inteligenței duhovnicești, a spiritului de echipă, a culturii religioase și la depășirea clișeelor păguboase susținute zilnic de unele canale media”, a subliniat părintele Liviu Vidican-Manci.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Turiști americani, în vizită în parohia Berchieșu

Turiști americani, în vizită în parohia Berchieșu

Parohia ortodoxă Berchieșu, din protopopiatul Turda, a primit zilele acestea vizita unor turiști din Statele Unite ale Americii. Aceștia au fost întâmpinați de părintele paroh Florin Negru care le-a prezentat pentru început, biserica veche de lemn cu hramul ,,Sfinții...

Comunitatea din localitatea Bonț a sărbătorit hramul bisericii

Comunitatea din localitatea Bonț a sărbătorit hramul bisericii

De sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel parohia din localitatea Bonț și-a sărbătorit hramul. Cu această ocazie luni seara a fost săvârșită Taina sfântului Maslu în sobor de preoți. Alături de părintele paroh Efrim Truța au mai slujit preoți din parohiile...

Popas de suflet la mănăstirile din Grecia

Popas de suflet la mănăstirile din Grecia

În perioada 20-26 iunie 2015, parohia ortodoxă ”Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, prin Centrul de pelerinaje Renașterea al Arhiepiscopiei Clujului, a organizat un pelerinaj în Grecia. Grupul de 45 de pelerini a fost însoțit de părintele paroh Nicolae Buda. În...

Hramul bisericii din Așchileu Mare

Hramul bisericii din Așchileu Mare

Biserica ortodoxă din Așchileu Mare și-a sărbătorit, luni 29 Iunie 2015, ocrotitorii, pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel. De dimineața a fost săvârșită Sfânta Liturghie de un sobor de preoți, urmată de taina Sfântului Maslu, slujbe la care au luat parte un număr mare...

Parohia Hălmăsău, în sărbătoare

Parohia Hălmăsău, în sărbătoare

Parohia Hălmăsău din Protopopiatul Beclean, județul Bistrița-Năsăud, păstorită de părintele Doru Constantin Zaharie, și-a sărbătorit luni, 29 iunie 2015, ocrotitorii, pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Sărbătoarea a început încă din ajun cu slujba Privegherii și a...