Întâlniri cu Maica Siluana Vlad organizate de Parohia „Sf. Mina” şi A.S.C.O.R. Cluj

de | apr. 12, 2018

Parohia cu hramul “Sfântul Mare Muceninc Mina” şi Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români – Cluj Napoca organizează miercuri, 18 aprilie 2018, de la ora 20:00, la Aula Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiune a Afacerilor (F.S.E.G.A.) din Cartierul Mărăști (Str. Teodor Mihali, nr. 58-60), o întâlnire cu Maica Siluana Vlad – coordonatoarea Centrului de Formare și Consiliere „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” și stareța Mănăstirii „Sfântul Siluan Athonitul” din Iași. Maica Siluana se va întâlni cu tinerii într-un dialog şi va susţine o conferinţă cu tema “Relaţiile tinereţii, izvor de suferinţă”.

Maica Siluana a crescut într-o familie de ţărani din Bărăgan. A urmat Facultatea de Filosofie la Universitatea din Bucureşti, însă nu s-a identificat cu ideile filosofice ale vremii. După o experienţă de cadru didactic în învăţământ în care a predat filosofia ca preparator timp de un an, la Universitatea din Galati, Maica Siluana nu s-a putut supune sistemului pe care l-a considerat o formă inferioară de învăţare a lucrurilor care sunt importante în viaţă şi s-a apropiat de Biserică. Până la 30 de ani, maica Siluana declară că a fost atee. A fost totuşi atrasă de misiunea filantropică. După ce a primit haina călugăriei la 39 de ani în anul 1993 la Mănăstirea Christiana, a fost aleasă de ÎPS Teofan ca stareţă a mănăstirii Jitianu de lângă Craiova, unde a cutreierat în lung şi în lat şcolile şi închisorile în căutare de suflete pierdute pe care să le ajute. A urmat ca maica Siluana împreună cu maicile din mănăstire să îşi continue  misiunea în Iaşi, unde se şi află în prezent. Rolul centrului pe care il îl păstoreşte la Iasi, este acela de a găsi o cale de comunicare cu semenii de azi, aflaţi în nevoie, dar care nu sint apropiaţi de Biserică şi de Dumnezeu. Activitatea de consiliere în cadrul centrului este centrată pe categorii de oameni aflaţi în dificultate: consiliere pentru tinerii care caută răspunsuri tipice vârstei, pentru detinuţi, pentru femeile care sunt afectate de suferinţa post-avort, sau pentru grupuri de tineri cu tulburări psihice, aflate în tratament.

A ţinut nenumărate conferinţe în ţară şi în comunităţile de români din străinătate. Maica Siluana a mai fost invitată de către A.S.C.O.R. Cluj acum zece ani, în 2007 când a vorbit despre Sursa depresiei omului modern dar şi în luna noiembrie a anului trecut.

Maica Siluana Vlad va mai vorbi vineri, 20 aprilie 2018 de la ora 10:00 şi sâmbătă, 21 aprilie 2018 de la ora 18:00 la Biserica Ortodoxă „Sfântul Mare Mucenic Mina” din Cluj Napoca. Temele abordate vor fi: „Unitatea spirituală a neamului Românesc” respectiv „Vino Doamne! Apocalipsă şi Înviere”.

Intrarea va fi liberă!
Întâlniri cu Maica Siluana Vlad organizate de Parohia "Sf. Mina" şi A.S.C.O.R. Cluj
Întâlniri cu Maica Siluana Vlad organizate de Parohia "Sf. Mina" şi A.S.C.O.R. Cluj

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sărbătoarea parohiei Dumitra, în duminica a 7-a după Rusalii

Sărbătoarea parohiei Dumitra, în duminica a 7-a după Rusalii

Biserica parohiei năsăudene Dumitra, reabilitată în ultimii ani, a fost resfințită de Înaltpresfințitul Părinte Andrei în duminica a 7-a după Rusalii, pe care Biserica Ortodoxă a consacrat-o Sfinților Părinți de la Sinodul IV Ecumenic. Mitropolitul Clujului a oficiat...

Clujenii, așteptați la hramul mănăstirii de la Băișoara

Clujenii, așteptați la hramul mănăstirii de la Băișoara

Mai multe biserici și mănăstiri din Arhiepiscopia Clujului își vor serba  hramul luni, 20 iulie 2015, de pomenirea Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul. O sărbătoare aleasă va fi la mănăstirea din Băișoara, unde Sfânta Liturghie va fi săvârșită de Înaltpresfințitul...

Slujbă de pomenire pentru fostul protopop al Dejului

Slujbă de pomenire pentru fostul protopop al Dejului

Preoții din protopopiatul Dej și-au amintit de fostul lor protopop, părintele Teofil Herineanu. Joi, 16 iulie 2015, de la ora 10:00, în deschiderea ședinței lunare, la care au participat toți clericii, aceștia au săvârșit o rugăciune pentru odihna celui care în data...