Întâlniri duhovnicești ale credincioșilor dejeni cu profesorii Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj

de | mart. 5, 2018

Biserica ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din municipiul Dej organizează în Postul Sfintelor Paști o serie de întâlniri duhovnicești ale credincioșilor parohiei cu profesorii Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

Întâlniri duhovnicești ale credincioșilor dejeni cu profesorii Facultății de Teologie Ortodoxă din ClujAstfel, în cea de-a II-a Duminică din Postul Sfintelor Paști, în mijlocul comunității a fost prezent părintele prof.univ. dr. Stelian Tofană, de la catedra  de Noul Testament, din cadrul Facultății. Invitatul a săvârșit Sfânta Liturghie alături de părintele paroh Gavril Chirilă și de preotul slujitor Iuliu–Teodor Leach.

Părintele Stelian Tofană, în cuvântul de învățătură legat de Evanghelia a II-a din Postul Mare, a ,,Vindecării slăbănogului din Capernaum”, le-a spus credincioșilor că „mântuirea depinde de credința și de generozitatea noastră”. De asemenea, a subliniat că „cei patru inși care l-au dus pe cel paralizat la Iisus nu au făcut altceva decât să își manifeste credința și generozitatea față de semenul lor aflat în suferință și neputință, devenind astfel, un instrument al întâlnirii omului neputincios cu Dumnezeu și, implicit, al convertirii lui. Iar dacă cel aflat fără Dumnezeu nu poate face nimic personal, putem să fim noi cei care să-l apropiem și să-l ducem pe calea mântuirii”.

La final, părintele Iuliu–Teodor Leach a mulțumit lui Dumnezeu pentru toate binecuvântările revărsate peste comunitatea credincioșilor din această parohie și i-a mulțumit părintelui profesor pentru participarea la acest proiect.

 

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Împreună slujire a preoților din cercul Sângeorz-Băi

Împreună slujire a preoților din cercul Sângeorz-Băi

Preoţii din Cercul pastoral-misionar Sângeorz Băi s-au întâlnit duminica aceasta, sub coordonarea părintelui Dan Cismaş, în Biserica cu hramul „Sfântul Arhidiacon Ştefan” din Sângeorz Băi. După slujba Paraclisului Maicii Domnului, aceştia au săvârşit Taina Sfântului...

Copiii din Dej, invitați în tabără la Colibița

Copiii din Dej, invitați în tabără la Colibița

Copiii cu vârste între 9 și 12 ani din Dej sunt așteptați la o tabără de vară la Colibița. Organizată de Protopopiatul Ortodox Dej, tabăra va avea loc în perioada 17-22 august și cuprinde un program divers și atractiv pentru cei mici. Detalii despre tabără și despre...

Sportul și prietenia, promovate pe Valea Someșului

Sportul și prietenia, promovate pe Valea Someșului

Parohia Ortodoxă Parva a organizat sub egida Asociaţiei Tinerilor Creştini Ortodocşi „Sfinții Martiri Năsăudeni” duminică, 2 august 2015, o întâlnire între tinerii ortodocși din trei parohii de pe Valea Someșului: Ilva Mică,Nepos și Parva. Evenimentul a debutat la...

Pelerini clujeni, la locurile sfinte din Țara Năsăudului

Pelerini clujeni, la locurile sfinte din Țara Năsăudului

Parohia ortodoxă „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca a organizat al treilea pelerinaj din anul acesta la mănăstirile din țară. Credincioşii din parohie au vizitat în primăvară mănăstirile din Munții Apuseni și județul Sălaj, iar de această dată, în 25 iulie, s-au...

Seară de pricesne la Gherla, în prima zi a Postului Sfintei Mării

Seară de pricesne la Gherla, în prima zi a Postului Sfintei Mării

Începând de vineri, 31 iulie 2015, Biserica Ortodoxă va intra în Postul Adormirii Maicii Domnului. La nivelul Municipiului Gherla, intrarea în Postul Maicii Domnului va fi marcată, în mod deosebit, la Biserica cu hramul „Sfântul Nicolae”, unde va avea loc sâmbătă, 1...