Postul Adormirii Maicii Domnului 2021 | Cateheza V

Excurs istoric:

Întâmpinarea Domnului (2 februarie) marchează ducerea Pruncului la Templul ierusalimitean la împlinirea celor 40 de zile de la Naștere. Momentul este păstrat cu sfințenie și în Ortodoxie unde la 40 de zile părinții și nașii duc noul născut la biserică unde este îmbisericit, iar mama este reintegrată în comunitatea euharistică. 

Această sărbătoare o au întâlnim și în catolicism dar acolo accentul este pus pe Fecioara Maria și curăția ei (Festum purificationis Beatae Mariae Virginis) fiind considerată sărbătoare a Maicii Domnului nu a Fiului ca în Ortodoxie.  Primele mențiuni sunt din secolul al IV-lea, 382-382 din Jurnalul Egeriei. Sfântul Chiril (+386) are un panegiric, o predică solemnă la această sărbătoare, fapt care atestă vechimea ei[1].

La Roma a fost introdusă de papa Gelasiu în anul 494 pentru a se suprapune pe sărbătoarea păgână numită Lupercalii în cinstea zeului Pan ucigătorul lupilor și ocrotitorul turmelor de oi. Această sărbătoare se mai numește în Apus și Sărbătoarea luminilor (Festum candelabrum sive luminum).

Din învățătura dogmatică a praznicului¹¹:

• Maria este Maica lui Dumnezeu, este Teotokos;
• Hristos, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat este și om deplin;
• Hristos a venit să împlinească legea nu să o strice.

Suportul nou-testamentar al praznicului:

Luca 2, 22-40: „În vremea aceea au adus părinții pe Iisus

Pruncul în Ierusalim ca să-L pună înaintea Domnului, precum este

scris în Legea Domnului, că «orice întâi-născut de parte bărbătească să fie închinat Domnului», și ca să dea jertfă, precum s-a zis în Legea Domnului, «o pereche de turturele sau doi pui de porumbel». Și, iată, era un om în Ierusalim, cu numele Simeon; și omul acela era drept și temător de Dumnezeu, așteptând mângâierea lui Israel, iar Duhul Sfânt era asupra sa. Lui i se vestise de către Duhul Sfânt că nu va vedea moartea până ce nu va vedea pe Hristosul Domnului. Și, din îndemnul Duhului a venit la templu; iar când părinții au adus înăuntru pe Pruncul Iisus, ca să facă pentru El după obiceiul Legii, Simeon L-a primit în brațele sale și a binecuvântat pe Dumnezeu și a zis: Acum liberează pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor și slavă poporului Tău Israel. Iar Iosif și Mama Pruncului se mirau de ceea ce se vorbea despre Prunc. Și i-a binecuvântat Simeon și a zis către Maria, Mama Lui: Iată, Acesta este pus spre căderea și spre ridicarea multora din Israel și ca un semn care va stârni împotriviri, iar prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi. Și era și Ana prorocița, fiica lui Fanuel, din seminția lui Așer, ajunsă la adânci bătrâneți și care trăise cu bărbatul ei șapte ani de la fecioria sa; ea era văduvă, în vârstă de optzeci și patru de ani, și nu se depărta de templu, slujind noaptea și ziua, în post și în rugăciuni. Și venind și ea în acel ceas, lăuda pe Dumnezeu și vorbea despre Prunc tuturor celor care așteptau mântuirea în Ierusalim. După ce au săvârșit toate, sau întors în Galileea, în cetatea lor Nazaret. Iar Copilul creștea și Se întărea cu duhul, umplându-Se de înțelepciune, și harul lui Dumnezeu era asupra Lui”.

Evrei 7, 7-17: „Fraților, fără de nicio îndoială, cel mai mic se binecuvântează de cel mai mare. Și aici iau zeciuială niște oameni muritori, pe când dincolo, unul care e dovedit că este viu. Și, ca să spun așa, prin Avraam, a dat zeciuială și Levi, cel ce lua zeciuială, fiindcă el era încă în coapsele lui Avraam, când l-a întâmpinat Melchisedec. Dacă, deci, desăvârșirea ar fi fost prin preoția Leviților (fiincă Legea sa dat poporului pe temeiul preoției lor), ce nevoie mai era să se ridice un alt preot, după rânduiala lui Melchisedec, și să nu se zică după rânduiala lui Aaron? Iar dacă preoția s-a schimbat, urmează numaidecât și schimbarea Legii. Pentru că Acela, despre Care se spun acestea, Își ia obârșia dintr-o altă seminție, de unde nimeni n-a slujit altarului, știut fiind că Domnul nostru a răsărit din Iuda, iar despre seminția aceasta, cu privire la preoți, Moise n-a vorbit nimic. Apoi, este lucru și mai lămurit că, dacă se ridică un alt preot după asemănarea lui Melchisedec, El s-a făcut nu după legea unei porunci trupești, ci cu puterea unei vieți nemuritoare, fiindcă se mărturisește despre El: «Tu ești Preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec».”

Reflectarea teologiei sărbătorii în imnografie:

Tropar: „Bucură-te, Ceea ce eşti Plină de har, Născătoare de Dumnezeu Fecioară; că din tine a Răsărit Soarele dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru, luminând pe cei dintru întuneric. Veseleşte-te şi tu, bătrânule drepte, cel ce ai primit în braţe pe Izbăvitorul sufletelor noastre, Cel Ce ne-a dăruit nouă şi Învierea”.

Condac : Cel Ce cu naşterea Ta ai sfinţit pântecele Fecioarei şi mâinile Dreptului Simeon care Te-au întâmpinat acum le-ai binecuvântat şi precum se cuvenea ne-ai mântuit pe noi, Hristoase Dumnezeule, împacă lumea ce se găseşte în războaie şi întăreşte Biserica pe care o ai iubit, Unule Iubitorule de oameni. 

[1] ENE BRANIȘTE, Liturgica generală cu noțiuni de artă bisericească, arhitectură și pictură creștină, vol. 1, p. 253. ¹¹ DUMITRU STĂNILOAE, Teologia Dogmatică…, vol. II.